Nou Art. 2. - Art. 2: Durata participării Elveţiei - Protocolul 1/10-nov-2025 PARTICIPAREA LA PROGRAMUL ORIZONT EUROPA, LA PROGRAMUL PENTRU CERCETARE ŞI FORMARE AL EURATOM, LA PROGRAMUL ''EUROPA DIGITALĂ'' ŞI LA PROGRAMUL ERASMUS+

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Neintrat în vigoare
Versiune de la: 16 Decembrie 2025
Art. 2: Durata participării Elveţiei
(1)Elveţia participă la programele şi activităţile Uniunii sau la părţi ale acestora menţionate la:
a)articolul 1 alineatul (1) literele (a), (b) şi (c) din prezentul protocol, începând de la 1 ianuarie 2025 sau de la o altă dată, în cazul în care acest lucru este prevăzut într-un titlu specific din prezentul protocol, pentru durata rămasă a acestora sau până la sfârşitul CFM 2021-2027, oricare dintre aceste perioade este mai scurtă;
b)articolul 1 alineatul (1) litera (d) din prezentul protocol, începând de la 1 ianuarie 2027 pentru durata rămasă a acestuia sau până la sfârşitul CFM 2021-2027, oricare dintre aceste perioade este mai scurtă, sub rezerva condiţiilor prevăzute la articolul 14 din prezentul protocol.
(2)Elveţia sau entităţile elveţiene sunt eligibile în condiţiile prevăzute la articolul 4 din prezentul acord, în ceea ce priveşte procedurile de atribuire ale Uniunii care pun în aplicare angajamentele bugetare ale programelor şi activităţilor sau ale unor părţi ale acestora, menţionate la articolul 1 din prezentul protocol, pe perioada prevăzută la alineatul (1) din prezentul articol.
Pentru programele şi activităţile Uniunii sau părţi ale acestora menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (a), (b) şi (c) din prezentul protocol, Elveţia sau entităţile elveţiene nu sunt eligibile pentru finanţare din partea Uniunii în cadrul procedurilor de atribuire ale Uniunii care pun în aplicare angajamentele bugetare pentru exerciţiile 2021, 2022, 2023 şi 2024, fără a se aduce atingere normelor de eligibilitate aplicabile entităţilor din ţările terţe neasociate prevăzute în actul de bază sau altor norme referitoare la implementarea programului sau a activităţii Uniunii.
Pentru programele şi activităţile Uniunii sau părţi ale acestora menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (d) din prezentul protocol, Elveţia sau entităţile elveţiene nu sunt eligibile pentru finanţare din partea Uniunii în cadrul procedurilor de atribuire ale Uniunii care pun în aplicare angajamentele bugetare pentru exerciţiile 2021, 2022, 2023, 2024, 2025 sau 2026, fără a se aduce atingere normelor de eligibilitate aplicabile entităţilor din ţările terţe neasociate prevăzute în actul de bază sau altor norme referitoare la punerea în aplicare a programului sau a activităţii Uniunii.