Art. 31. - Art. 31: Documente justificative - Protocolul 1/10-iun-2016 Privind Definirea Noţiunii de ''Produse Originare'' şi Metodele de Cooperare Administrativă
Acte UE
Jurnalul Oficial 250L
În vigoare Versiune de la: 25 Mai 2022
Art. 31: Documente justificative
Documentele menţionate la articolul 20 alineatul (3) şi la articolul 24 alineatul (3), menite să ateste faptul că produsele pentru care s-a eliberat un certificat de circulaţie a mărfurilor EUR.1 sau o declaraţie de origine pot fi considerate produse originare dintr-un stat parte la APE din SADC, din UE sau dintr-una dintre celelalte ţări sau teritorii menţionate la articolele 4 şi 6 din prezentul protocol şi că îndeplinesc celelalte condiţii prevăzute în prezentul protocol, pot consta, printre altele, în:
a)dovada directă a operaţiunilor efectuate de exportator sau de furnizor pentru a obţine mărfurile în cauză, care se regăseşte, de exemplu, în conturile sale sau în contabilitatea sa internă;
b)documentele care dovedesc caracterul originar al materialelor utilizate şi care sunt eliberate sau întocmite într-un stat parte la APE din SADC, în UE sau în una dintre celelalte ţări sau teritorii menţionate la articolele 4 şi 6 din prezentul protocol, în care aceste documente se utilizează în conformitate cu dreptul intern;
c)documentele care dovedesc prelucrarea sau transformarea materialelor într-un stat parte la APE din SADC, în UE sau în una dintre celelalte ţări sau teritorii menţionate la articolele 4 şi 6 din prezentul protocol, eliberate sau întocmite într-un stat parte la APE din SADC, în UE sau în una dintre celelalte ţări sau teritorii menţionate la articolele 4 şi 6 din prezentul protocol, în care aceste documente se utilizează în conformitate cu dreptul intern;
d)certificatele de circulaţie a mărfurilor EUR.1 sau declaraţiile de origine care dovedesc caracterul originar al materialelor utilizate şi care sunt eliberate sau întocmite într-un stat parte la APE din SADC, în UE sau în una dintre celelalte ţări sau teritorii menţionate la articolul 4 şi în conformitate cu prezentul protocol.