Art. 10. - Protocol din 14-apr-2014 la Acordul euro-mediteraneean de stabilire a unei asocieri între Comunitatea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Republica Tunisiană, pe de altă parte, pentru a ţine seama de aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană

Acte UE

Jurnalul Oficial 296L

În vigoare
Versiune de la: 24 Septembrie 2012
Art. 10
Textul Acordului euro-mediteraneean, inclusiv anexele şi protocoalele care fac parte integrantă din acesta, precum şi textul actului final şi declaraţiile anexate sunt redactate în limbile bulgară şi română şi sunt egal autentice cu textele originale.
Consiliul de asociere aprobă versiunile în limbile bulgară şi română ale acestor texte.