Art. 6. - Art. 6: Proceduri - Directiva 97/43/EURATOM/30-iun-1997 privind protecţia sănătăţii persoanelor împotriva pericolelor pe care le prezintă radiaţiile ionizante rezultate din expunerea în scopuri medicale şi de abrogare a Directivei 84/466/Euratom

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
Art. 6: Proceduri
(1)Se stabilesc protocoale scrise pentru fiecare tip de practici radiologice standard şi pentru fiecare echipament.
(2)Statele membre se asigură că recomandările privind criteriile expunerii în scopuri medicale, inclusiv dozele de iradiere sunt puse la dispoziţia medicilor care administrează expunerea în scopuri medicale.
(3)În practicile radioterapeutice se apelează la un expert în fizică medicală. În practicile de medicină nucleară terapeutice standardizate şi în practicile de diagnostic medical nuclear se consultă un expert în fizică medicală. Pentru alte practici radiologice, se apelează la un expert în fizică medicală, în funcţie de caz, pentru consultanţă privind optimizarea, inclusiv dozimetria pacientului şi asigurarea calităţii sau controlul calităţii şi, de asemenea, pentru consiliere în problemele referitoare la radioprotecţie în caz de expunere în scopuri medicale.
(4)Auditul clinic se efectuează în conformitate cu procedurile naţionale.
(5)Statele membre asigură efectuarea analizelor locale adecvate ori de câte ori nivelele de referinţă de diagnosticare sunt depăşite în mod constant şi întreprinderea unor acţiuni corective unde este cazul.