Art. 11. - Art. 11: Expunere potenţială - Directiva 97/43/EURATOM/30-iun-1997 privind protecţia sănătăţii persoanelor împotriva pericolelor pe care le prezintă radiaţiile ionizante rezultate din expunerea în scopuri medicale şi de abrogare a Directivei 84/466/Euratom

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
Art. 11: Expunere potenţială
Statele membre se asigură că s-au luat toate măsurile necesare pentru a reduce probabilitatea şi amploarea iradierii accidentale sau neintenţionate a pacienţilor din cauza practicilor radiologice, luându-se în considerare factorii economici şi sociali.
Accentul principal în prevenirea accidentelor se pune pe echipament şi procedurile de radioterapie, dar se acordă atenţie şi accidentelor produse datorită echipamentului de diagnostic.
Instrucţiunile de folosire şi protocoalele scrise prevăzute la articolul 6 alineatul (1) şi programele de asigurare a calităţii prevăzute la articolul 8 alineatul (2), precum şi criteriile prevăzute la articolul 8 alineatul (3) sunt de o importanţă deosebită în acest sens.