Art. 67. - Art. 67: Exercitarea delegării de competenţe - Directiva 944/05-iun-2019 privind normele comune pentru piaţa internă de energie electrică şi de modificare a Directivei 2012/27/UE
Acte UE
Jurnalul Oficial 158L
În vigoare Versiune de la: 17 Noiembrie 2025
Art. 67: Exercitarea delegării de competenţe
(1)Competenţa de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condiţiile prevăzute la prezentul articol.
(2)Competenţa de a adopta acte delegate menţionată la articolul 61 alineatul (5) şi articolul 63 alineatul (9) se conferă Comisiei pe o perioadă nedeterminată de la 4 iulie 2019.
(3)Delegarea de competenţe menţionată la articolul 61 alineatul (5) şi articolul 63 alineatul (9) poate fi revocată oricând de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competenţe specificate în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menţionată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare.
(4)Înainte de adoptarea unui act delegat, Comisia consultă experţii desemnaţi de fiecare stat membru în conformitate cu principiile prevăzute în Acordul interinstituţional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare.
(5)De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European şi Consiliului.
(6)Un act delegat adoptat în temeiul articolului 61 alineatul (5) şi al articolului 63 alineatul (9) intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European şi nici Consiliul nu au formulat obiecţii în termen de două luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European şi Consiliu, sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European şi Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecţii. Respectivul termen se prelungeşte cu două luni la iniţiativa Parlamentului European sau a Consiliului.