Art. 5. - Art. 5: Excepţii - Directiva 943/08-iun-2016 privind protecţia know-how-ului şi a informaţiilor de afaceri nedivulgate (secrete comerciale) împotriva dobândirii, utilizării şi divulgării ilegale

Acte UE

Jurnalul Oficial 157L

În vigoare
Versiune de la: 15 Iunie 2016
Art. 5: Excepţii
Statele membre se asigură că solicitarea de aplicare a măsurilor, a procedurilor şi a acţiunilor reparatorii prevăzute de prezenta directivă este respinsă în cazul în care presupusa dobândire, utilizare sau divulgare a secretului comercial a avut loc în oricare dintre următoarele cazuri:
(a)pentru exercitarea dreptului la libertatea de exprimare şi de informare, astfel cum este prevăzut în cartă, inclusiv respectarea libertăţii şi pluralismului mijloacelor de informare în masă;
(b)pentru dezvăluirea unei abateri, a unei fapte reprobabile sau a unei activităţi ilegale, cu condiţia ca pârâtul să fi acţionat în scopul protejării interesului public general;
(c)divulgarea de către lucrători reprezentanţilor acestora ca parte a exercitării legitime de către reprezentanţii respectivi a funcţiilor lor în conformitate cu dreptul Uniunii sau cu dreptul intern, cu condiţia ca divulgarea să fi fost necesară pentru această exercitare legitimă;
(d)în scopul protejării unui interes legitim recunoscut în dreptul Uniunii sau în cel intern.