Art. 5. - Art. 5: Statutul anchetei - Directiva 94/56/CE/21-nov-1994 de stabilire a principiilor fundamentale care reglementează anchetarea accidentelor şi incidentelor survenite în aviaţia civilă

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
Art. 5: Statutul anchetei
(1)Statele membre definesc, în cadrul sistemelor lor juridice naţionale, un statut juridic al anchetei care permite anchetatorilor desemnaţi să îşi ducă la îndeplinire sarcinile în cel mai eficient mod şi în timpul cel mai scurt.
(2)În conformitate cu legislaţia în vigoare în statele membre şi, atunci când este cazul, în colaborare cu autorităţile responsabile cu ancheta judiciară, anchetatorii sunt autorizaţi inter alia să:
a)aibă acces liber la locul accidentului sau incidentului precum şi la aeronavă, conţinutul sau epava sa;
b)întocmească imediat o listă a probelor şi să îndepărteze controlat reziduurile sau componentele pentru a fi examinate sau analizate;
c)aibă acces imediat la conţinutul înregistratoarelor de zbor şi la orice alte înregistrări;
d)aibă acces la rezultatele examinării efectuate asupra corpurilor victimelor sau ale testelor efectuate pe mostrele luate de la corpurile victimelor;
e)aibă acces imediat la rezultatele examinărilor efectuate de persoanele implicate în exploatarea aeronavei sau ale testelor efectuate pe mostre luate de la aceste persoane;
f)examineze martorii;
g)aibă acces liber la orice informaţii sau înregistrări relevante deţinute de către proprietarul, exploatatorul sau producătorul aeronavei şi de către autorităţile responsabile cu aviaţia civilă sau cu exploatarea aeroportului.