Capitolul 8 - AUTORITĂŢILE COMPETENTE - Directiva 93/6/CEE/15-mar-1993 privind rata de adecvare a capitalului întreprinderilor de investiţii şi al instituţiilor de credit

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
CAPITOLUL 8:AUTORITĂŢILE COMPETENTE
Art. 9
(1)Statele membre desemnează autorităţile care trebuie să exercite funcţiile prevăzute în prezenta directivă. Acestea informează Comisia, indicând orice repartizare eventuală a funcţiilor menţionate anterior.
(2)Autorităţile menţionate la alineatul (1) trebuie să fie autorităţi publice sau organisme recunoscute oficial de dreptul intern sau de autorităţile publice ca făcând parte din sistemul de supraveghere existent în statul membru respectiv.
(3)Autorităţile respective trebuie să dispună de toate competenţele necesare îndeplinirii misiunii lor, în special în vederea supravegherii modului de constituire a portofoliului privind tranzacţiile cu titluri (instrumente) financiare.
(4)Autorităţile competente din statele membre colaborează strâns în îndeplinirea funcţiilor prevăzute în prezenta directivă, în special atunci când serviciile de investiţii sunt furnizate prin prestare de servicii sau prin înfiinţarea de sucursale în unul sau mai multe state membre. Autorităţile competente îşi furnizează, la cerere, toate informaţiile de natură să le faciliteze supravegherea adecvării fondurilor proprii ale întreprinderilor de investiţii şi ale instituţiilor de credit şi, în special, verificarea respectării normelor prevăzute în prezenta directivă. Schimburile de informaţii între autorităţile competente prevăzute în prezenta directivă trebuie să respecte, în ceea ce priveşte întreprinderile de investiţii, obligaţia păstrării secretului profesional prevăzută la articolul 25 din Directiva 93/22/CEE şi, în ceea ce priveşte instituţiile de credit, obligaţia menţionată la articolul 12 din Directiva 77/780/CEE, modificată de Directiva 89/646/CEE.
Art. 10
Până la adoptarea unei noi directive care să definească dispoziţiile privind adaptarea prezentei directive la progresul tehnic în domeniile enumerate în continuare, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată cu privire la propunerea Comisiei, adoptă, în conformitate cu dispoziţiile Directivei 87/373/CEE, adaptările care ar putea fi necesare:
- clarificarea definiţiilor de la articolul 2, în vederea asigurării punerii în aplicare uniforme a prezentei directive în întreaga Comunitate;
- clarificarea definiţiilor de la articolul 2 pentru a ţine seama de evoluţia pieţeleor financiare;
- modificarea valorii capitalului iniţial prevăzut la articolul 3 şi a valorii menţionate la articolul 4 alineatul (6), pentru a ţine seama de evoluţia pe plan economic şi monetar;
- adaptarea terminologiei şi a formulării definiţiilor în conformitate cu dispoziţiile actelor ulterioare privind instituţiile şi domeniile conexe.