Art. 10b. - Art. 10 b - Directiva 91/477/CEE/18-iun-1991 privind controlul achiziţionării şi deţinerii de arme

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 13 Iunie 2017
Art. 10b
(1)Statele membre adoptă măsurile necesare pentru verificarea de către o autoritate competentă a dezactivării armelor de foc, pentru a se asigura că modificările aduse unei arme de foc o transformă în mod ireversibil, în ceea ce priveşte toate componentele sale esenţiale, într-o armă nefuncţională şi care nu se pretează la îndepărtări, înlocuiri sau modificări care ar permite reactivarea în orice mod a armei de foc. În contextul acelei verificări, statele membre dispun eliberarea unui certificat şi a unui înscris care să ateste dezactivarea armei de foc şi aplicarea pe suprafaţa armei de foc a unui marcaj clar vizibil în acest sens.
(2)Comisia adoptă acte de punere în aplicare care stabilesc standarde şi tehnici de dezactivare, pentru a se asigura că toate componentele esenţiale ale unei arme de foc devin definitiv nefuncţionale şi că nu pot fi îndepărtate, înlocuite sau modificate astfel încât arma de foc să poată fi reactivată în vreun fel. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 13b alineatul (2).
(3)Actele de punere în aplicare menţionate în alineatul (2) nu se aplică armelor de foc dezactivate înainte de data aplicării respectivelor acte de punere în aplicare, cu excepţia cazului în care aceste arme de foc sunt transferate într- un alt stat membru sau sunt introduse pe piaţă ulterior acelei date.
(4)Statele membre pot să notifice Comisiei în termen de două luni de la 13 iunie 2017 standardele şi tehnicile lor naţionale de dezactivare aplicate înainte de 8 aprilie 2016, prezentând motivele pentru care nivelul de siguranţă asigurat de aceste standarde şi tehnici naţionale de dezactivare este echivalent cu cel asigurat de specificaţiile tehnice pentru dezactivarea armelor de foc prevăzut în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2403 al Comisiei (*), astfel cum era aplicabil la 8 aprilie 2016.
(5)În cazul în care statele membre notifică Comisia în conformitate cu alineatul (4) din prezentul articol, Comisia adoptă, cel târziu la 12 luni după notificare, acte de punere în aplicare pentru a decide dacă standardele şi tehnicile naţionale de dezactivare astfel notificate au asigurat dezactivarea armelor de foc la un nivel de securitate echivalent cu cel asigurat de specificaţiile tehnice pentru dezactivarea armelor de foc prevăzute în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2403, astfel cum era aplicabil la 8 aprilie 2016. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 13b alineatul (2).
(6)Până la data aplicării actelor de punere în aplicare menţionate la alineatul (5), toate armele de foc dezactivate în conformitate cu standardele şi tehnicile naţionale de dezactivare aplicate înainte de 8 aprilie 2016 respectă, atunci când sunt transferate în alt stat membru sau introduse pe piaţă, specificaţiile tehnice pentru dezactivarea armelor de foc prevăzute în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2403.
(7)Armele de foc dezactivate înainte de 8 aprilie 2016 în conformitate cu standardele şi tehnicile naţionale de dezactivare considerate că asigură un nivel de securitate echivalent cu cel asigurat de specificaţiile tehnice pentru dezactivarea armelor de foc prevăzute în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2403, astfel cum era aplicabil la 8 aprilie 2016, se consideră a fi arme de foc dezactivate inclusiv în cazul în care sunt transferate în alt stat membru sau introduse pe piaţă după data aplicării actelor de punere în aplicare menţionate la alineatul (5).
(*) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2403 al Comisiei din 15 decembrie 2015 de elaborare a unor orientări comune privind standardele şi tehnicile de dezactivare, pentru a garanta că armele de foc dezactivate sunt în mod ireversibil nefuncţionale (JO L 333, 19.12.2015, p. 62).