Art. 10. - Art. 10 - Directiva 91/477/CEE/18-iun-1991 privind controlul achiziţionării şi deţinerii de arme

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 13 Iunie 2017
Art. 10
(1)Regimul achiziţiei şi deţinerii de muniţie este identic cu acela al deţinerii de arme de foc cărora le este destinată muniţia.
Achiziţia încărcătoarelor pentru armele de foc semiautomate cu percuţie centrală care pot conţine mai mult de 20 de cartuşe sau mai mult de 10 cartuşe în cazul armelor de foc cu ţeavă lungă este permisă doar persoanelor care primesc o autorizaţie în temeiul articolului 6 sau o autorizaţie care a fost confirmată, reînnoită sau prelungită în temeiul articolului 7 alineatul (4a).
(2)Armurierii şi intermediarii pot refuza să finalizeze orice tranzacţie pentru achiziţia de muniţie completă sau de componente de muniţie pe care o consideră în mod rezonabil suspectă din cauza naturii sau amplorii sale şi raportează autorităţilor competente orice încercare de realizare a unei astfel de tranzacţii.