Art. 12. - Directiva 91/439/CEE/29-iul-1991 privind permisele de conducere
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
În vigoare
Versiune de la: 15 Septembrie 2009 până la: 18 Ianuarie 2013
Art. 12
(1)După consultarea Comisiei, statele membre adoptă, înainte de 1 iulie 1994, actele cu putere de lege sau actele administrative necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive cu începere de la 1 iulie 1996.
(2)Când statele membre adoptă aceste dispoziţii, ele conţin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere în momentul publicării lor oficiale. Statele membre hotărăsc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
(3)Statele membre acordă asistenţă reciprocă în aplicarea prezentei directive şi, dacă este necesar, schimbă informaţii cu privire la permisele pe care le-au înregistrat.