Art. 31. - Art. 31: Transpunere - Directiva 882/17-apr-2019 privind cerinţele de accesibilitate aplicabile produselor şi serviciilor
Acte UE
Jurnalul Oficial 151L
În vigoare
Versiune de la: 7 Iunie 2019
Art. 31: Transpunere
(1)Statele membre adoptă şi publică actele cu putere de lege şi actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 28 iunie 2022. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul actelor respective.
(2)Statele membre aplică actele respective începând cu 28 iunie 2025.
(3)Prin derogare de la alineatul (2) din prezentul articol, statele membre pot decide să aplice măsurile privind obligaţiile prevăzute la articolul 4 alineatul (8) cel târziu de la 28 iunie 2027.
(4)Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele conţin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a unei astfel de trimiteri.
(5)Statele membre comunică Comisiei textul principalelor acte de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
(6)Statele membre care utilizează posibilitatea prevăzută la articolul 4 alineatul (4) comunică Comisiei textul principalelor acte de drept intern pe care le adoptă în acest scop şi informează Comisia cu privire la progresele realizate în punerea în aplicare a acestora.