Art. 30. - Art. 30: Sancţiuni - Directiva 882/17-apr-2019 privind cerinţele de accesibilitate aplicabile produselor şi serviciilor
Acte UE
Jurnalul Oficial 151L
În vigoare
Versiune de la: 7 Iunie 2019
Art. 30: Sancţiuni
(1)Statele membre stabilesc norme privind sancţiunile aplicabile încălcărilor dispoziţiilor naţionale adoptate în temeiul prezentei directive şi iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că sancţiunile sunt aplicate.
(2)Aceste sancţiuni trebuie să fie eficace, proporţionale şi cu efect de descurajare. Sancţiunile respective sunt, de asemenea, însoţite de măsuri eficace de remediere în caz de neconformitate a operatorului economic.
(3)Statele membre informează fără întârziere Comisia despre sancţiunile şi măsurile respective, precum şi, în cel mai scurt termen, despre orice modificare ulterioară care le afectează.
(4)Sancţiunile ţin cont de gradul de neconformitate, inclusiv de gravitatea acesteia, şi de numărul de unităţi de produse sau de servicii neconforme, precum şi de numărul de persoane afectate.
(5)Prezentul articol nu se aplică procedurilor de achiziţii care sunt reglementate de Directiva 2014/24/UE sau de Directiva 2014/25/UE.