Art. 9. - Directiva 87/102/CEE/22-dec-1986 de apropiere a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre privind creditul de consum

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 11 August 2009
Art. 9
În cazurile în care drepturile unui creditor în temeiul unui contract de credit se atribuie unei terţe persoane, consumatorul are dreptul să invoce împotriva acelei terţe persoane orice mijloc de apărare la care putea recurge împotriva creditorului iniţial, inclusiv prin compensare, în cazul în care aceasta este permisă în statul membru în cauză.