Art. 4. - Contractul scris cuprinde: - Directiva 87/102/CEE/22-dec-1986 de apropiere a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre privind creditul de consum

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 11 August 2009
Art. 4
(1)Contractele de credit se încheie în scris. Consumatorul primeşte un exemplar al contractului scris.
(2)Contractul scris cuprinde:
a)indicarea ratei anuale a dobânzii aferente creditului;
b)indicarea condiţiilor în care se poate modifica rata anuală a dobânzii aferente creditului.
În cazurile în care nu este posibil să se indice rata anuală a dobânzii aferente creditului, consumatorul primeşte informaţiile corespunzătoare în contractul scris. Aceste informaţii cuprind cel puţin informaţiile prevăzute la Articolul 6 alineatul (1) a doua liniuţă.
c)declararea valorii, a numărului şi frecvenţei sau a datelor plăţilor pe care trebuie să le efectueze consumatorul pentru a rambursa creditul, precum şi a plăţilor dobânzii şi a celorlalte taxe; trebuie precizată şi valoarea totală a acestor plăţi în cazul în care este posibil;
d)declararea elementelor de cost menţionate la articolul 1a alineatul (2), cu excepţia cheltuielilor legate de încălcarea obligaţiilor contractuale care nu au fost incluse în calculul ratei anuale procentuale, dar care trebuie plătite de consumator în anumite împrejurări, precum şi o declaraţie prin care sunt definite astfel de împrejurări. În cazurile în care se cunoaşte valoarea exactă a acestor elemente, se menţionează suma respectivă; în caz contrar, în cazul în care este posibil, se furnizează fie o metodă de calcul, fie o estimare cât mai exactă posibil.

(3)Contractul scris cuprinde şi celelalte condiţii contractuale esenţiale.
Ca exemplu ilustrativ, anexa la prezenta directivă cuprinde o listă de condiţii pentru care statele membre pot impune includerea în contractul scris, ca fiind esenţiale.