Capitolul ii - SPECIFICAŢII TEHNICE DE INTEROPERABILITATE - Directiva 797/11-mai-2016 privind interoperabilitatea sistemului feroviar în Uniunea Europeană
Acte UE
Jurnalul Oficial 138L
În vigoare Versiune de la: 28 Mai 2020 până la: 1 August 2026
CAPITOLUL II:SPECIFICAŢII TEHNICE DE INTEROPERABILITATE
Art. 4: Conţinutul STI
(1)Fiecare subsistem definit în anexa II intră sub incidenţa unei STI. După caz, un subsistem poate intra sub incidenţa mai multor STI, iar sub incidenţa unei STI pot intra mai multe subsisteme.
(2)Subsistemele fixe trebuie să fie conforme cu STI şi cu normele naţionale în vigoare în momentul solicitării autorizaţiei de punere în funcţiune în conformitate cu prezenta directivă şi fără a aduce atingere alineatului (3) litera (f).
Vehiculele trebuie să respecte STI şi normele naţionale în vigoare în momentul solicitării autorizaţiei de introducere pe piaţă în conformitate cu prezenta directivă şi fără a aduce atingere alineatului (3) litera (f).
Conformitatea subsistemelor fixe şi a vehiculelor trebuie menţinută în permanenţă pe perioada de funcţionare a acestora.
(3)În măsura necesară realizării obiectivelor prezentei directive menţionate la articolul 1, fiecare STI:
a)indică domeniul său de aplicare (partea de reţea sau vehicule menţionate în anexa I; subsistemul sau partea de subsistem menţionate în anexa II);
b)stabileşte cerinţele esenţiale pentru fiecare subsistem vizat şi interfeţele acestuia cu alte subsisteme;
c)stabileşte specificaţiile funcţionale şi tehnice care trebuie respectate de către subsistem şi interfeţele acestuia cu alte subsisteme. Dacă este necesar, aceste specificaţii pot varia în conformitate cu utilizarea subsistemului, de exemplu în conformitate cu categoriile de linii, noduri şi/sau vehicule prevăzute în anexa I;
d)determină elementele constitutive de interoperabilitate şi interfeţele care trebuie să facă obiectul specificaţiilor europene, inclusiv al standardelor europene, care sunt necesare pentru realizarea interoperabilităţii în cadrul sistemului feroviar al Uniunii;
e)indică, pentru fiecare caz luat în considerare, procedurile care urmează să fie utilizate în vederea evaluării conformităţii sau a adecvării pentru utilizare a elementelor constitutive de interoperabilitate, pe de o parte, sau a verificării "CE" a subsistemelor, pe de altă parte. Aceste proceduri se bazează pe modulele definite în Decizia 2010/713/UE a Comisiei (1);
(1)Decizia 2010/713/UE a Comisiei din 9 noiembrie 2010 privind modulele pentru procedurile de evaluare a conformităţii şi a adecvării pentru utilizare, precum şi de verificare CE care trebuie utilizate în specificaţiile tehnice de interoperabilitate adoptate în temeiul Directivei 2008/57/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (JO L 319, 12.8.1998, p. 1).
f)indică strategia de aplicare a STI. În special, este necesar să se precizeze etapele care trebuie finalizate ţinând seama de costurile şi beneficiile estimate şi de repercusiunile previzionate asupra părţilor interesate afectate în vederea realizării unei tranziţii treptate de la situaţia existentă la situaţia finală, în care respectarea STI constituie norma. În cazurile în care este necesară punerea în aplicare coordonată a unei STI, de exemplu de-a lungul unui coridor sau între administratorii de infrastructură şi întreprinderile feroviare, strategia poate include propuneri privind finalizarea în etape;
g)indică, pentru personalul vizat, calificările profesionale şi condiţiile de sănătate şi de siguranţă la locul de muncă cerute pentru exploatarea şi întreţinerea subsistemului în cauză, precum şi pentru aplicarea STI;
h)indică dispoziţiile aplicabile subsistemelor şi vehiculelor existente, în special în cazul modernizării şi al reînnoirii, şi în astfel de cazuri, lucrările de modificare care impun solicitarea unei noi autorizaţii;
i)indică parametrii vehiculului şi ai subsistemelor fixe care trebuie verificaţi de întreprinderea feroviară şi procedurile care trebuie aplicate pentru verificarea acestor parametri după eliberarea autorizaţiei de introducere pe piaţă a vehiculului şi înainte de prima utilizare a vehiculului pentru a se asigura compatibilitatea dintre vehicule şi rutele pe care acestea sunt destinate sa fie folosite.
(4)Fiecare STI este elaborată pe baza examinării subsistemului existent şi indică un subsistem-ţintă care poate fi obţinut în mod progresiv şi într-un interval de timp rezonabil. În acest fel, adoptarea STI şi respectarea acestora facilitează realizarea progresivă a interoperabilităţii sistemului feroviar al Uniunii.
(5)STI menţin în mod corespunzător compatibilitatea sistemului feroviar existent al fiecărui stat membru. În acest scop, pot fi prevăzute cazuri speciale pentru fiecare STI, atât în ceea ce priveşte reţeaua, cât şi în ceea ce priveşte vehiculele, în special în ceea ce priveşte gabaritul, ecartamentul sau entraxa liniilor de cale ferată, precum şi vehiculele provenite din terţe ţări sau destinate acestora. Pentru fiecare caz specific, STI prevăd modalităţile de aplicare a elementelor din STI prevăzute la alineatul (3) literele (c)-(g).
(6)În cazul în care anumite aspecte tehnice corespunzătoare cerinţelor esenţiale nu pot fi tratate în mod explicit într- o STI, acestea se identifică în mod clar într-o anexă la STI ca puncte deschise.
(7)STI nu împiedică statele membre să adopte decizii referitoare la utilizarea infrastructurilor pentru deplasarea vehiculelor care nu intră sub incidenţa STI.
(8)Atunci când este strict necesar pentru realizarea obiectivelor prezentei directive, STI pot conţine o trimitere explicită, clar identificată, la standarde sau specificaţii europene sau internaţionale sau la documente tehnice publicate de agenţie. În astfel de cazuri, aceste standarde, specificaţii (sau părţi relevante ale acestora) sau documente tehnice sunt considerate anexe la STI respectivă şi devin obligatorii din momentul în care STI este aplicabilă. În lipsa unor astfel de standarde, specificaţii sau documente tehnice şi până la elaborarea acestora, se poate face trimitere la alte documente normative identificate în mod clar, care sunt uşor accesibile şi care se află în domeniul public.
Art. 5: Elaborarea, adoptarea şi revizuirea STI
(1)Pentru a stabili obiectivele specifice fiecărei STI,Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 50 în ceea ce priveşte, în special şi dacă este cazul:
a)domeniul geografic şi tehnic de aplicare a STI;
b)cerinţele esenţiale aplicabile;
c)lista condiţiilor de reglementare, tehnice şi de exploatare care urmează să fie armonizate la nivelul subsistemelor şi la nivelul interfeţelor dintre subsisteme, precum şi nivelul de armonizare preconizat al acestora;
d)procedurile specifice domeniului feroviar de evaluare a conformităţii şi a adecvării la utilizare a elementelor constitutive de interoperabilitate;
e)procedurile specifice domeniului feroviar pentru evaluarea verificării "CE" a subsistemelor;
f)categoriile de personal implicate în exploatarea şi întreţinerea subsistemelor vizate şi obiectivele generale pentru stabilirea cerinţelor minime pentru calificările profesionale şi condiţiile de sănătate şi de siguranţă ale personalului vizat;
g)orice alt element necesar care urmează să fie luat în considerare în vederea asigurării interoperabilităţii în temeiul articolului 1 alineatele (1) şi (2), în interiorul sistemului feroviar al Uniunii, cum ar fi alinierea STI cu standarde sau specificaţii europene şi internaţionale.
Atunci când adoptă respectivele acte delegate, Comisia justifică necesitatea unei STI noi sau modificate substanţial, inclusiv impactul acesteia asupra normelor şi specificaţiile tehnice existente.
(2)Pentru a asigura punerea în aplicare uniformă a actelor delegate menţionate la alineatul (1), Comisia solicită agenţiei să elaboreze STI şi modificări ale acestora şi să transmită Comisiei recomandările relevante.
Fiecare proiect de STI se elaborează în următoarele etape:
a)agenţia identifică parametrii de bază pentru STI, precum şi interfeţele cu alte subsisteme şi oricare alt caz specific care ar putea fi necesar;
b)agenţia elaborează proiectul de STI pe baza parametrilor de bază menţionaţi la litera (a). După caz, agenţia ţine seama de progresul tehnic, de lucrările de standardizare realizate deja, de grupurile de lucru stabilite deja şi de lucrările de cercetare recunoscute.
(3)La elaborarea sau revizuirea fiecărei STI, inclusiv a parametrilor de bază, agenţia ţine seama de costurile şi beneficiile estimate pentru toate soluţiile tehnice analizate, împreună cu interfeţele dintre ele, în vederea formulării şi implementării celor mai viabile soluţii. Evaluarea respectivă indică consecinţele probabile pentru toţi operatorii şi agenţii economici în cauză şi ţine seama în mod corespunzător de cerinţele Directivei (UE) 2016/798. Statele membre participă la această evaluare prin furnizarea, după caz, a datelor solicitate.
(4)Agenţia elaborează STI şi modificările aduse acestora, în conformitate cu articolele 5 şi 19 din Regulamentul (UE) 2016/796 cu îndeplinirea criteriilor deschiderii, consensului şi transparenţei, definite în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 1025/2012.
(5)Comitetul menţionat la articolul 51 (denumit în continuare "comitetul") este informat periodic cu privire la lucrările de elaborare a STI. În cursul acestor lucrări, pentru a respecta actele delegate menţionate la alineatul (1) din prezentul articol, Comisia poate formula orice termeni de referinţă sau recomandări utile referitoare la proiectarea STI şi o analiză cost-beneficiu. În special, Comisia poate solicita să se examineze unele soluţii alternative, iar evaluarea costurilor şi beneficiilor acestor soluţii alternative să fie prevăzută în raportul anexat la proiectul de STI.
(6)În cazul în care trebuie puse în funcţiune simultan subsisteme diferite, din motive de compatibilitate tehnică, datele aplicării STI relevante trebuie să coincidă.
(7)În momentul elaborării, adoptării sau revizuirii STI, agenţia ţine seama de opinia utilizatorilor în privinţa caracteristicilor care au un impact direct asupra condiţiilor în care aceştia utilizează subsistemele. În acest scop, în timpul fazelor de elaborare şi de revizuire a STI agenţia consultă asociaţiile şi organismele care îi reprezintă pe utilizatori. Aceasta anexează la proiectul de STI un raport privind rezultatele acestei consultări.
(8)În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (UE) 2016/796, Comisia, cu sprijinul comitetului, întocmeşte şi actualizează periodic lista asociaţiilor şi a organismelor care îi reprezintă pe călători şi care trebuie consultate. Această listă poate fi reexaminată şi actualizată la solicitarea unui stat membru sau la iniţiativa Comisiei.
(9)Atunci când elaborează sau revizuieşte STI, agenţia ia în considerare avizul partenerilor sociali în privinţa calificărilor profesionale şi a condiţiilor de sănătate şi de siguranţă la locul de muncă menţionate la articolul 4 alineatul (3) litera (g). În acest scop, agenţia consultă partenerii sociali înainte de a prezenta Comisiei recomandări cu privire la STI şi la modificările aduse acestora. Partenerii sociali sunt consultaţi în cadrul comitetului de dialog sectorial instituit în conformitate cu Decizia 98/500/CE a Comisiei (1). Partenerii sociali îşi emit avizul în termen de trei luni de la consultare.
(1)Decizia 98/500/CE a Comisiei din 20 mai 1998 privind constituirea comitetelor de dialog sectorial, menite să promoveze dialogul între partenerii sociali la nivel european (JO L 225, 12.8.1998, p. 27).
(10)Atunci când revizuirea unei STI conduce la o modificare a cerinţelor, noua versiune a STI asigură compatibilitatea cu subsistemele puse în funcţiune în conformitate cu versiunile anterioare ale STI.
(11)Comisia stabileşte, prin intermediul actelor de punere în aplicare, STI în vederea punerii în aplicare a unor obiective specifice, stabilite în actele delegate menţionate la alineatul (1). Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 51 alineatul (3). Acestea includ toate elementele enumerate la articolul 4 alineatul (3) şi îndeplinesc toate cerinţele prevăzute la articolul 4 alineatele (4)-(6) şi (8).
Art. 6: Deficienţe ale STI
(1)Dacă, după adoptarea unei STI, se constată că aceasta prezintă o deficienţă, respectiva STI se modifică în conformitate cu articolul 5 alineatul (11). Dacă este cazul, Comisia aplică fără întârziere această procedură. Asemenea deficienţe includ cazurile care ar putea conduce la operaţiuni care nu respectă condiţiile de siguranţă într-un stat membru.
(2)Până la revizuirea unei STI, Comisia poate solicita un aviz din partea agenţiei. Comisia analizează avizul agenţiei şi informează comitetul în legătură cu concluziile sale.
(3)La cererea Comisiei, avizul agenţiei menţionat la alineatul (2) constituie mijloace acceptabile de conformitate şi, prin urmare, pot fi folosite pentru evaluarea proiectelor, până la adoptarea unei STI revizuite.
(4)Orice membru al reţelei de organisme reprezentative menţionate la articolul 38 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2016/796 poate informa Comisia cu privire la eventualele deficienţe ale STI.
Art. 7: Neaplicarea STI
(1)Statele membre pot permite solicitantului să nu aplice una sau mai multe STI sau părţi ale acestora în următoarele cazuri:
a)pentru un proiect de subsistem nou sau de parte a acestuia, pentru reînnoirea sau modernizarea unui sistem existent sau a unei părţi a acestuia sau pentru orice element menţionat la articolul 1 alineatul (1) care se află într-un stadiu avansat de dezvoltare sau care face obiectul unui contract în curs de executare la data aplicării STI vizate;
b)în cazul în care, în urma unui accident sau a unui dezastru natural, condiţiile pentru refacerea rapidă a reţelei nu permit, din punct de vedere economic sau tehnic, aplicarea parţială sau totală a STI pertinente, caz în care neaplicarea STI este limitată la perioada care precede refacerea reţelei;
c)pentru orice proiect de reînnoire, extindere sau modernizare a unui subsistem existent sau a unei părţi a acestuia, în cazul în care aplicarea STI vizate ar compromite viabilitatea economică a proiectului şi/sau compatibilitatea sistemului feroviar din statul membru respectiv, de exemplu în ceea ce priveşte gabaritul, ecartamentul, entraxa de cale ferată sau tensiunea de alimentare a liniilor electrificate;
d)pentru vehiculele care circulă spre sau dinspre ţări terţe în care ecartamentul liniilor de cale ferată diferă de ecartamentul reţelei feroviare principale din cadrul Uniunii;
e)pentru un proiect de subsistem nou sau de reînnoire sau modernizare a unui subsistem existent pe teritoriul statului membru respectiv, în cazul în care reţeaua sa feroviară este separată sau izolată de mare sau separată ca urmare a unor condiţii geografice speciale de reţeaua feroviară din restul Uniunii.
(2)În cazul menţionat la alineatul (1) litera (a), statul membru în cauză transmite Comisiei, în termen de un an de la data intrării în vigoare a fiecărei STI, o listă de proiecte care se desfăşoară pe teritoriul său şi care, în opinia statului membru vizat, se află într-un stadiu avansat de dezvoltare.
(3)În cazurile menţionate la alineatul (1) literele (a) şi (b), statul membru în cauză comunică Comisiei decizia sa de a nu aplica una sau mai multe STI sau părţi ale acestora.
(4)În cazurile menţionate la alineatul (1) literele (a), (c), (d) şi (e) din prezentul articol, statul membru vizat prezintă Comisiei o cerere de neaplicare a STI sau a unor părţi ale acestora, însoţită de un dosar care conţine justificarea cererii şi în care se precizează dispoziţiile alternative pe care statul membru intenţionează să le aplice în locul STI. În cazul menţionat la alineatul (1) litera (e) din prezentul articol, Comisia analizează cererea şi decide dacă să o accepte sau nu în funcţie de caracterul exhaustiv şi coerent al informaţiilor conţinute în dosar. În cazurile menţionate la alineatul (1) literele (c) şi (d) din prezentul articol, Comisia îşi adoptă decizia prin intermediul actelor de punere în aplicare, pe baza acestei analize. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 51 alineatul (3).
În cazurile menţionate la articolul 21 alineatul (6) al treilea paragraf, solicitantul depune dosarul la agenţie. Agenţia consultă autorităţile de siguranţă relevante şi comunică avizul său final Comisiei.
(5)Comisia stabileşte, prin intermediul unui act de punere în aplicare, informaţiile care trebuie incluse în dosarul menţionat la alineatul (4), formatul impus acestuia şi metoda ce urmează a fi folosită pentru transmiterea sa. Respectivul act de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 51 alineatul (3).
(6)Până la adoptarea deciziei Comisiei, statul membru poate aplica fără întârziere dispoziţiile alternative menţionate la alineatul (4).
(7)Comisia adoptă o decizie în termen de patru luni de la prezentarea cererii susţinute de dosarul complet. În absenţa unei astfel de decizii, cererea este considerată acceptată.
(8)Statele membre sunt informate cu privire la rezultatele analizelor şi rezultatele procedurii prevăzute la alineatul (4).