Art. 36. - Art. 36: Cererea de notificare - Directiva 797/11-mai-2016 privind interoperabilitatea sistemului feroviar în Uniunea Europeană
Acte UE
Jurnalul Oficial 138L
În vigoare
Versiune de la: 28 Mai 2020 până la: 1 August 2026
Art. 36: Cererea de notificare
(1)Un organism de evaluare a conformităţii depune o cerere de notificare la autoritatea de notificare a statului membru în care este stabilit.
(2)Această cerere este însoţită de o descriere a activităţilor de evaluare a conformităţii, a modulului sau modulelor de evaluare a conformităţii şi a produsului sau produselor pentru care organismul se consideră a fi competent, precum şi de un certificat de acreditare, în cazul în care acesta există, eliberat de un organism naţional de acreditare, care să ateste că organismul de evaluare a conformităţii îndeplineşte cerinţele prevăzute la articolele 30-32.
(3)În cazul în care un organism de evaluare a conformităţii nu poate prezenta un certificat de acreditare, acesta prezintă autorităţii de notificare toate documentele justificative necesare pentru verificarea, recunoaşterea şi monitorizarea periodică a conformităţii sale cu cerinţele prevăzute la articolele 30-32.