Art. 31. - Art. 31: Imparţialitatea organismelor de evaluare a conformităţii - Directiva 797/11-mai-2016 privind interoperabilitatea sistemului feroviar în Uniunea Europeană

Acte UE

Jurnalul Oficial 138L

În vigoare
Versiune de la: 28 Mai 2020 până la: 1 August 2026
Art. 31: Imparţialitatea organismelor de evaluare a conformităţii
(1)Organismul de evaluare a conformităţii este un organism terţ, independent de organizaţia sau de producătorul produsului pe care îl evaluează.
Un organism care aparţine de o asociaţie de întreprinderi sau de o federaţie profesională care reprezintă întreprinderile implicate în proiectarea, producerea, furnizarea, asamblarea, utilizarea sau întreţinerea produselor pe care le evaluează poate fi considerat a fi un astfel de organism, cu condiţia să demonstreze că este independent şi că nu există un conflict de interese.
(2)Imparţialitatea organismelor de evaluare a conformităţii, a personalului de conducere de nivel superior şi a personalului de evaluare al acestora este garantată.
(3)Un organism de evaluare a conformităţii, personalul de conducere de nivel superior al acestuia şi personalul responsabil cu îndeplinirea atribuţiilor de evaluare a conformităţii nu pot fi proiectantul, producătorul, furnizorul, instalatorul, cumpărătorul, proprietarul, utilizatorul sau operatorul de întreţinere al produselor pe care le evaluează, nici reprezentantul autorizat al vreuneia dintre aceste părţi. Acest lucru nu împiedică utilizarea produselor evaluate care sunt necesare pentru operaţiunile organismului de evaluare a conformităţii sau utilizarea acestor produse în scopuri personale.
(4)Un organism de evaluare a conformităţii, personalul de conducere de nivel superior al acestuia şi personalul responsabil cu îndeplinirea atribuţiilor de evaluare a conformităţii nu pot fi direct implicaţi în proiectarea, fabricarea sau construirea, comercializarea, instalarea, utilizarea sau întreţinerea produselor respective sau să reprezinte părţile angajate în aceste activităţi. Aceştia nu se angajează în nicio activitate care poate intra în conflict cu judecata lor independentă sau cu integritatea lor în cea ce priveşte activităţile de evaluare a conformităţii pentru care sunt notificaţi. Această interdicţie se aplică în special serviciilor de consultanţă.
(5)Organismele de evaluare a conformităţii se asigură că activităţile filialelor sau ale subcontractanţilor lor nu afectează confidenţialitatea, obiectivitatea sau imparţialitatea activităţilor lor de evaluare a conformităţii.
(6)Organismele de evaluare a conformităţii şi personalul acestora desfăşoară activităţile de evaluare a conformităţii la cel mai înalt nivel de integritate profesională şi cu competenţa tehnică necesară în domeniul specific şi nu sunt supuşi niciunor presiuni sau stimulente, îndeosebi financiare, care le-ar putea influenţa judecata sau rezultatele activităţilor lor de evaluare a conformităţii, în special în ceea ce priveşte persoanele sau grupurile de persoane care au un interes legat de rezultatele acestor activităţi.