Art. 46. - Art. 46: Nereguli apărute pe parcursul deplasării produselor accizabile - Directiva 262/19-dec-2019 de stabilire a regimului general al accizelor

Acte UE

Jurnalul Oficial 58L

În vigoare
Versiune de la: 27 Iulie 2023
Art. 46: Nereguli apărute pe parcursul deplasării produselor accizabile
(1)Atunci când s-a comis o neregulă în cursul unei deplasări a produselor accizabile, în conformitate cu articolul 33 alineatul (1) sau cu articolul 44 alineatul (1), pe teritoriul unui alt stat membru decât cel în care produsele au fost eliberate pentru consum, acestea sunt supuse accizelor, iar accizele sunt exigibile în statul membru în care s-a comis neregula.
(2)Atunci când s-a constatat o neregulă în cursul unei deplasări a produselor accizabile, în conformitate cu articolul 33 alineatul (1) sau cu articolul 44 alineatul (1), pe teritoriul unui alt stat membru decât cel în care produsele au fost eliberate pentru consum şi nu este posibil să se determine locul în care s-a comis neregula, se consideră că aceasta s-a comis în statul membru în care a fost constatată, iar accizele sunt exigibile în acest stat membru.
Cu toate acestea, dacă statul membru pe teritoriul căruia s-a comis efectiv neregula este identificat în termen de trei ani de la data achiziţionării produselor accizabile, se aplică dispoziţiile de la alineatul (1).
(3)Accizele sunt datorate de persoana care a garantat plata acestora în conformitate cu articolul 35 alineatul (2) litera (a) sau cu articolul 44 alineatul (4) litera (a) şi de orice persoană care a participat la neregulă. Atunci când mai multe persoane sunt obligate să plătească aceeaşi acciză, acestea sunt obligate să plătească în solidar respectiva acciză.
Autorităţile competente din statul membru în care produsele accizabile au fost eliberate pentru consum restituie sau remit, la cerere, accizele după perceperea acestora în statul membru în care a fost comisă sau constatată neregula. Autorităţile competente din statul membru de destinaţie eliberează garanţia depusă în temeiul articolului 35 alineatul (2) litera (a) sau în temeiul articolului 44 alineatul (4) litera (a).
(4)În sensul prezentului articol, "neregulă" înseamnă o situaţie apărută în cursul unei deplasări de produse accizabile în temeiul articolului 33 alineatul (1) sau al articolului 44 alineatul (1), care nu face obiectul articolului 45, din cauza căreia o deplasare sau un segment dintr-o deplasare a unor produse accizabile nu s-a încheiat în mod corespunzător.
(5)Orice lipsă a înregistrării sau certificării uneia sau a tuturor persoanelor implicate în deplasare care contravine articolului 33 alineatul (1) sau articolului 44 alineatul (4) litera (a) sau orice nerespectare a dispoziţiilor articolului 35 alineatul (1) se consideră a fi o neregulă. Se aplică alineatele (1)-(4) în mod corespunzător, cu excepţia cazului în care destinatarul are obligaţia de a plăti accizele în conformitate cu articolul 44 alineatul (3) ultima teză.