Art. 28. - Art. 28: Dovezi alternative ale primirii şi ale ieşirii - Directiva 262/19-dec-2019 de stabilire a regimului general al accizelor
Acte UE
Jurnalul Oficial 58L
În vigoare Versiune de la: 27 Iulie 2023
Art. 28: Dovezi alternative ale primirii şi ale ieşirii
(1)Fără a aduce atingere articolului 27, raportul de primire prevăzut la articolul 24 alineatul (1) sau raportul de export prevăzut la articolul 25 alineatele (1) şi (2) constituie dovada faptului că deplasarea produselor accizabile s-a încheiat în conformitate cu articolul 19 alineatul (2).
(2)Prin derogare de la alineatul (1), în absenţa unui raport de primire sau a unui raport de export din alte motive decât cele menţionate la articolul 27, se poate de asemenea furniza, o dovadă alternativă a încheierii deplasării produselor accizabile în regim suspensiv de accize, în conformitate cu alineatele (3) şi (4).
(3)În cazurile prevăzute la articolul 16 alineatul (1) litera (a) punctele (i), (ii) şi (iv), la articolul 16 alineatul (1) litera (b) şi la articolul 16 alineatul (4), dovada alternativă a încheierii deplasării poate fi furnizată printr-o viză a autorităţilor competente din statul membru de destinaţie, pe baza unor dovezi corespunzătoare, care să indice că produsele accizabile au ajuns la destinaţie.
Un document de rezervă menţionat la articolul 26 alineatul (1) litera (a) constituie o dovadă corespunzătoare.
(4)În cazurile menţionate la articolul 16 alineatul (1) litera (a) punctul (iii) sau (v), pentru a stabili dacă produsele accizabile aflate în situaţiile enunţate la alineatul (2) au fost scoase de pe teritoriul Uniunii, autorităţile competente din statul membru de expediţie:
a)acceptă viza autorităţilor competente din statul membru pe teritoriul căruia este situat biroul vamal de ieşire, prin care se atestă că produsele accizabile au părăsit teritoriul Uniunii sau că produsele accizabile au fost plasate sub regimul de tranzit extern în conformitate cu articolul 16 alineatul (1) litera (a) punctul (v) ca dovadă corespunzătoare a scoaterii produselor de pe teritoriul Uniunii.
b)pot lua în considerare orice combinaţie a următoarelor elemente doveditoare:
(i)un aviz de expediţie;
(ii)un document semnat sau autentificat de agentul economic care a scos produsele accizabile în afara teritoriului vamal al Uniunii prin care se atestă ieşirea respectivelor produse;
(iii)un document în care autoritatea vamală a unui stat membru sau a unei ţări terţe certifică livrarea în conformitate cu normele şi procedurile aplicabile respectivei certificări în acel stat sau în acea ţară;
(iv)evidenţe ale mărfurilor livrate navelor, aeronavelor sau instalaţiilor offshore deţinute de agenţii economici;
(v)alte dovezi acceptabile pentru autorităţile din statul membru de expediţie.
(5)În momentul în care autorităţile competente din statul membru de expediţie au admis dovezile corespunzătoare, acestea închid deplasarea în sistemul informatizat.