Art. 3. - Art. 3: Definiţii - Directiva 2381/23-nov-2022 privind consolidarea echilibrului de gen în rândul administratorilor societăţilor cotate la bursă şi măsuri conexe
Acte UE
Jurnalul Oficial 315L
În vigoare Versiune de la: 7 Decembrie 2022
Art. 3: Definiţii
În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiţii:
1."societate cotată la bursă" înseamnă o societate care îşi are sediul social într-un stat membru şi ale cărei acţiuni pot fi tranzacţionate pe o piaţă reglementată în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 21 din Directiva 2014/65/UE, în unul sau mai multe state membre;
2."organ de conducere" înseamnă un consiliu de administraţie, de conducere sau de supraveghere al unei societăţi cotate la bursă;
3."administrator" înseamnă un membru al unui organ de conducere, inclusiv un membru care este reprezentant al salariaţilor;
4."administrator executiv" înseamnă un membru al unui organ de conducere în cadrul unui sistem unitar care este implicat în gestionarea curentă a unei societăţi cotate la bursă sau, în cazul unui sistem dualist, un membru al organului de conducere care exercită funcţiile de conducere într-o societate cotată la bursă;
5."administrator neexecutiv" înseamnă un membru al unui organ de conducere în cadrul unui sistem unitar care nu este un administrator executiv sau, în cazul unui sistem dualist, un membru al organului de conducere care exercită funcţiile de supraveghere într-o societate cotată la bursă;
6."sistem unitar" înseamnă un sistem în care funcţiile de conducere şi de supraveghere într-o societate cotată la bursă sunt asigurate de un singur organ de conducere;
7."sistem dualist" înseamnă un sistem în care funcţiile de conducere şi de supraveghere într-o societate cotată la bursă sunt asigurate de organe de conducere separate;
8."microîntreprindere, întreprindere mică şi mijlocie" sau "IMM" înseamnă o întreprindere care are mai puţin de 250 de angajaţi şi a cărei cifră de afaceri anuală nu depăşeşte 50 de milioane EUR ori al cărei bilanţ anual total nu depăşeşte 43 de milioane EUR sau, dacă IMM-ul are sediul social într-un stat membru a cărui monedă nu este euro, echivalentul în moneda statului membru respectiv.