Art. 41. - Art. 41: Autorităţi competente - Directiva 2225/18-oct-2023 privind contractele de credit de consum şi de abrogare a Directivei 2008/48/CE
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
În vigoare Versiune de la: 22 Decembrie 2023
Art. 41: Autorităţi competente
(1)Statele membre desemnează autorităţile naţionale competente abilitate să asigure aplicarea şi respectarea prezentei directive şi se asigură că acestora le sunt acordate competenţe de anchetă şi de asigurare a respectării legislaţiei şi resursele adecvate necesare pentru a-şi îndeplini atribuţiile în mod eficient şi eficace.
Autorităţile competente sunt autorităţi sau organisme publice recunoscute în dreptul intern sau de către autorităţi publice abilitate în mod expres în acest sens în dreptul intern. Acestea nu sunt creditori sau intermediari de credit.
(2)Statele membre se asigură că autorităţile competente, toate persoanele care exercită sau au exercitat activităţi pentru autorităţile competente, precum şi auditorii şi experţii instruiţi de autorităţile competente se supun obligaţiei de a păstra secretul profesional. Nicio informaţie confidenţială care ar putea fi primită pe parcursul desfăşurării activităţii lor nu poate fi divulgată niciunei persoane sau autorităţi, decât într-o formă rezumată sau agregată, fără a se aduce atingere cazurilor care intră sub incidenţa dreptului penal sau a prezentei directive. Acest lucru nu împiedică, totuşi, autorităţile competente să facă schimb de informaţii confidenţiale sau să le transmită în conformitate cu dreptul Uniunii şi cu dreptul intern.
(3)Statele membre se asigură că autorităţile competente sunt:
a)autorităţi competente în sensul definiţiei de la articolul 4 punctul 2 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului (29); sau
(29)Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE şi de abrogare a Deciziei 2009/78/CE a Comisiei (JO L 331, 15.12.2010, p. 12).
b)alte autorităţi decât autorităţile competente menţionate la litera (a), cu condiţia ca actele cu putere de lege sau actele administrative naţionale să impună respectivelor autorităţi să coopereze cu autorităţile competente menţionate la litera (a) oricând acest lucru este necesar în vederea îndeplinirii atribuţiilor care le revin în temeiul prezentei directive.
(4)Statele membre se asigură că autorităţile competente îndeplinesc criteriile prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (UE) 2017/2394.
(5)Statele membre informează Comisia în legătură cu desemnarea autorităţilor competente şi cu eventualele modificări aduse acestei desemnări şi, în cazul în care pe teritoriul lor există mai multe autorităţi competente, indică eventualele repartizări ale atribuţiilor între respectivele autorităţi competente. Prima astfel de notificare se face cât mai curând posibil şi cel târziu până la 20 noiembrie 2025.
(6)Autorităţile competente îşi exercită competenţele în conformitate cu dreptul intern:
a)fie în mod direct, sub propria autoritate sau sub supravegherea autorităţilor judiciare;
b)fie solicitând instanţelor competente să pronunţe hotărârea necesară, inclusiv, dacă este cazul, prin formularea unei căi de atac, în cazul în care nu se dă curs cererii de pronunţare a hotărârii necesare.
(7)Statele membre pe teritoriul cărora există mai multe autorităţi competente se asigură că atribuţiile care le revin acestora sunt clar definite şi că autorităţile respective colaborează strâns astfel încât fiecare să îşi poată îndeplini în mod eficient atribuţiile care îi revin.
(8)Comisia publică cel puţin o dată pe an în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene o listă cu autorităţile competente şi actualizează continuu lista respectivă pe site-ul său internet.
(9)Statele membre pot acorda autorităţilor naţionale competente, prin dreptul intern, competenţe de intervenţie asupra produselor în aşa fel încât acestea să poată retrage produse de credit în cazurile în care o astfel de retragere este justificată.