Art. 35. - Art. 35: Restanţe şi măsuri de restructurare datorată dificultăţilor financiare - Directiva 2225/18-oct-2023 privind contractele de credit de consum şi de abrogare a Directivei 2008/48/CE
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
În vigoare Versiune de la: 22 Decembrie 2023
Art. 35: Restanţe şi măsuri de restructurare datorată dificultăţilor financiare
(1)Statele membre impun creditorilor obligaţia de a lua, atunci când este cazul, măsuri rezonabile de restructurare datorată dificultăţilor financiare înainte de a iniţia procedura de executare silită. Astfel de măsuri de restructurare datorată dificultăţilor financiare ţin seama, printre alte elemente, de situaţia personală a consumatorului. Creditorii nu au obligaţia de a oferi consumatorilor, în mod repetat, măsuri de restructurare datorată dificultăţilor financiare, cu excepţia cazurilor justificate.
Creditorii nu au obligaţia de a efectua o evaluare a bonităţii în conformitate cu articolul 18 atunci când modifică clauzele şi condiţiile existente ale unui contract de credit în conformitate cu al treilea paragraf litera (b) de la prezentul alineat, cu condiţia ca valoarea totală care trebuie plătită de consumator să nu crească în mod semnificativ odată cu modificarea contractului de credit.
Măsurile de restructurare datorată dificultăţilor financiare menţionate la primul paragraf:
a)pot include, printre altele, refinanţarea totală sau parţială a unui contract de credit;
b)includ modificarea clauzelor şi condiţiilor existente ale unui contract de credit, printre altele, următoarele:
(i)prelungirea duratei contractului de credit;
(ii)modificarea tipului de contract de credit;
(iii)amânarea plăţii ratelor, integral sau parţial, pentru o anumită perioadă;
(iv)reducerea ratei dobânzii aferente creditului;
(v)oferirea unei perioade fără plăţi;
(vi)rambursări parţiale;
(vii)conversii valutare;
(viii)iertarea parţială de plată şi consolidarea datoriei.
(2)Lista măsurilor potenţiale de la alineatul (1) al treilea paragraf litera (b) nu aduce atingere dreptului intern şi nu impune statelor membre să prevadă toate măsurile respective în dreptul intern.
(3)Atunci când statele membre permit creditorilor să stabilească şi să impună consumatorului costuri care decurg din nerespectarea obligaţiilor de plată, statele membre respective pot solicita ca respectivele costuri să nu depăşească cuantumul necesar pentru a compensa creditorul pentru costurile suportate ca urmare a nerespectării obligaţiilor de plată.
(4)Atunci când statele membre permit creditorilor să impună consumatorului costuri suplimentare în caz de nerespectare a obligaţiilor de plată, statele membre respective plafonează costurile în cauză.
(5)Statele membre nu împiedică părţile la un contract de credit să convină în mod explicit că returnarea sau transferul către creditor al bunurilor care fac obiectul unui contract de credit legat sau al veniturilor obţinute din vânzarea unor astfel de bunuri este suficient pentru a rambursa creditul.