Art. 10. - Art. 10: Informaţii precontractuale - Directiva 2225/18-oct-2023 privind contractele de credit de consum şi de abrogare a Directivei 2008/48/CE
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
În vigoare Versiune de la: 22 Decembrie 2023
Art. 10: Informaţii precontractuale
(1)Statele membre impun creditorului şi, dacă este cazul, intermediarului de credit obligaţia de a furniza consumatorului informaţiile precontractuale clare şi uşor de înţeles care îi sunt necesare acestuia pentru a compara diferite oferte în scopul de a lua o decizie în cunoştinţă de cauză cu privire la încheierea unui contract de credit pe baza clauzelor şi condiţiilor de creditare oferite de creditor şi, dacă este cazul, a preferinţelor exprimate şi a informaţiilor furnizate de consumator. Astfel de informaţii precontractuale sunt furnizate consumatorului cu o perioadă rezonabilă de timp înainte ca acesta să îşi asume obligaţii în temeiul unui contract de credit sau al unei oferte de credit, inclusiv în cazul în care se folosesc mijloace de comunicare la distanţă, în sensul definiţiei de la articolul 2 litera (e) din Directiva 2002/65/CE.
În cazul în care informaţiile precontractuale menţionate la primul paragraf al prezentului alineat sunt furnizate cu mai puţin de o zi înainte ca un consumator să îşi asume obligaţii în temeiul unui contract de credit sau al unei oferte de credit, statele membre impun creditorului şi, dacă este cazul, intermediarului de credit, obligaţia de a transmite consumatorului o atenţionare cu privire la faptul că poate să se retragă din contractul de credit şi cu privire la procedura care trebuie urmată în vederea retragerii, în conformitate cu articolul 26. Respectiva atenţionare se transmite consumatorului, pe suport de hârtie sau pe alt suport durabil ales de consumator şi care este indicat în contractul de credit, într-un termen cuprins între una şi şapte zile de la încheierea contractului de credit sau, după caz, de la transmiterea ofertei de credit de către consumator.
(2)Informaţiile precontractuale menţionate la alineatul (1) sunt furnizate pe suport de hârtie sau pe alt suport durabil ales de consumator, prin intermediul formularului "Informaţii standard la nivel european privind creditul de consum" prevăzut în anexa I. Toate informaţiile furnizate în formular trebuie să fie la fel de vizibile. Se consideră că cerinţele de informare prevăzute la prezentul alineat şi la articolul 3 alineatele (1) şi (2) din Directiva 2002/65/CE au fost respectate de către creditor în cazul în care acesta a furnizat formularul respectiv.
(3)Informaţiile precontractuale menţionate la alineatul (1) includ cumulativ următoarele elemente, afişate într-un mod vizibil pe o singură pagină în prima parte a formularului "Informaţii standard la nivel european privind creditul de consum":
a)identitatea creditorului şi, dacă este cazul, a intermediarului de credite implicat;
b)valoarea totală a creditului;
c)durata contractului de credit;
d)rata dobânzii aferente creditului sau toate ratele dobânzii aferente creditului, în cazul în care se aplică rate diferite ale dobânzii aferente creditului în circumstanţe diferite;
e)dobânda anuală efectivă şi valoarea totală plătibilă de către consumator;
f)în cazul unui credit acordat sub forma unei amânări la plată pentru anumite bunuri sau servicii şi în cazul contractelor de credit legate, bunurile sau serviciile respective şi echivalentul în numerar al preţului acestora;
g)costurile în cazul efectuării plăţilor cu întârziere, şi anume rata dobânzii aferente creditului aplicabilă în cazul efectuării plăţilor cu întârziere, măsurile pentru ajustarea acesteia şi, dacă este cazul, eventualele penalităţi datorate în cazul nerespectării obligaţiilor de plată;
h)cuantumul, numărul şi frecvenţa plăţilor care urmează să fie efectuate de către consumator şi, dacă este cazul, ordinea în care plăţile vor fi alocate, pentru rambursare, diferitelor solduri restante fixate la rate diferite ale dobânzii aferente creditului;
i)un avertisment privind consecinţele neefectuării sau ale efectuării plăţilor cu întârziere;
j)existenţa sau absenţa unui drept de retragere şi, dacă este cazul, perioada de retragere;
k)existenţa unui drept de rambursare anticipată şi, dacă este cazul, informaţii privind dreptul creditorului la compensaţie;
l)adresa geografică, numărul de telefon şi adresa de e-mail ale creditorului, precum şi, dacă este cazul, adresa geografică, numărul de telefon şi adresa de e-mail ale intermediarului de credit implicat;
(4)În cazul în care nu toate elementele menţionate la alineatul (3) pot fi afişate în mod vizibil pe o singură pagină, acestea sunt afişate în prima parte a formularului "Informaţii standard la nivel european privind creditul de consum", pe cel mult două pagini. În acest caz, informaţiile menţionate la literele (a)-(g) de la alineatul respectiv sunt afişate pe prima pagină a formularului.
(5)Informaţiile precontractuale menţionate la alineatul (1) precizează cumulativ următoarele elemente, care trebuie să fie afişate după elementele enumerate la alineatul (3) şi separate în mod vizibil de acestea:
a)tipul de credit;
b)condiţiile care reglementează tragerea din credit;
c)în cazul în care se aplică rate diferite ale dobânzii aferente creditului în circumstanţe diferite, condiţiile care reglementează aplicarea fiecărei rate a dobânzii aferente creditului şi, dacă este cazul, orice indice sau rată de referinţă aplicabilă fiecărei rate iniţiale a dobânzii aferente creditului, precum şi perioadele, condiţiile şi procedurile aplicabile pentru modificarea fiecărei rate a dobânzii aferente creditului;
d)în cazul în care un contract de credit prevede modalităţi diferite de tragere din credit, cu costuri diferite sau cu rate ale dobânzii aferente creditului diferite, iar creditorul recurge la ipoteza din anexa III partea II litera (b), precizarea faptului că aplicarea altor mecanisme de tragere pentru tipul de contract de credit relevant poate avea drept rezultat aplicarea unei dobânzi anuale efective mai mari;
e)dacă este cazul, costurile de administrare ale unuia sau mai multor conturi obligatorii care înregistrează atât operaţiunile de plată, cât şi tragerile din credit, costurile pentru utilizarea unui mijloc de plată atât pentru operaţiuni de plată, cât şi pentru trageri din credit, orice alte costuri care decurg din contractul de credit, precum şi condiţiile în care oricare din aceste costuri poate fi modificat;
f)un exemplu reprezentativ care ilustrează dobânda anuală efectivă şi valoarea totală plătibilă de către consumator, menţionând toate ipotezele utilizate pentru calculul dobânzii respective; în cazul în care consumatorul a informat creditorul în legătură cu una sau mai multe componente ale creditului preferat, precum durata contractului de credit şi valoarea totală a creditului, creditorul ia în considerare aceste componente;
g)dacă este cazul, orice taxe pe care consumatorul trebuie să le plătească notarului la încheierea contractului de credit;
h)orice eventuală obligaţie referitoare la încheierea unui contract privind un serviciu accesoriu aferent contractului de credit, în cazul în care obţinerea creditului sau obţinerea creditului potrivit clauzelor şi condiţiilor oferite este condiţionată de încheierea unui astfel de contract;
i)dacă este cazul, garanţiile solicitate;
j)dacă este cazul, informaţii privind modul în care va fi stabilită compensaţia creditorului în cazul rambursării anticipate;
k)dreptul consumatorului de a fi informat imediat şi gratuit, în conformitate cu articolul 19 alineatul (6), asupra rezultatului consultării unei baze de date, realizate pentru evaluarea bonităţii sale;
l)dreptul consumatorului, prevăzut la alineatul (8) din prezentul articol, de a primi, la cerere şi gratuit, pe suport de hârtie sau pe alt suport durabil, un exemplar al proiectului de contract de credit, cu condiţia ca, la momentul cererii, creditorul să fie dispus să încheie contractul de credit;
m)dacă este cazul, o indicaţie a faptului că preţul a fost personalizat pe baza unei prelucrări automate a datelor, inclusiv prin crearea de profiluri;
n)dacă este cazul, perioada pe parcursul căreia informaţiile precontractuale furnizate în conformitate cu prezentul articol au forţă obligatorie pentru creditor;
o)posibilitatea consumatorului de a recurge la o procedură extrajudiciară de contestare şi la o cale de atac extrajudiciară şi modalităţile de acces la acestea;
p)un avertisment şi o explicaţie privind consecinţele juridice şi financiare ale nerespectării celorlalte angajamente legate de contractul de credit respectiv;
q)un calendar de rambursare care să conţină toate plăţile şi rambursările de pe durata contractului de credit, inclusiv plăţile şi rambursările pentru orice servicii auxiliare legate de contractul de credit care sunt vândute simultan, în cadrul căruia plăţile şi rambursările, în cazul în care se aplică rate diferite ale dobânzii aferente creditului în circumstanţe diferite, se bazează pe modificări rezonabile în sens ascendent ale ratei dobânzii aferente creditului.
În cazul în care un contract de credit se raportează la un indice de referinţă în sensul definiţiei de la articolul 3 alineatul (1) punctul 3 din Regulamentul (UE) 2016/1011 al Parlamentului European şi al Consiliului (28), denumirea şi administratorul indicelui de referinţă, precum şi potenţialele implicaţii ale acestuia asupra consumatorului sunt precizate într-un document separat care poate fi anexat la formularul "Informaţii standard la nivel european privind creditul de consum".
(28)Regulamentul (UE) 2016/1011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 8 iunie 2016 privind indicii utilizaţi ca indici de referinţă în cadrul instrumentelor financiare şi al contractelor financiare sau pentru a măsura performanţele fondurilor de investiţii şi de modificare a Directivelor 2008/48/CE şi 2014/17/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 596/2014 (JO L 171, 29.6.2016, p. 1).
(6)Informaţiile din formularul "Informaţii standard la nivel european privind creditul de consum" trebuie să fie consecvente. Acestea trebuie să fie perfect lizibile şi să ţină seama de constrângerile de natură tehnică ale suportului pe care sunt afişate. Informaţiile se afişează într-un mod corespunzător şi adecvat pe diferitele canale ţinând seama de interoperabilitate.
Toate informaţiile suplimentare pe care creditorul ar dori să i le furnizeze consumatorului trebuie să fie perfect lizibile şi să fie furnizate într-un document separat care poate fi anexat la formularul "Informaţii standard la nivel european privind creditul de consum".
(7)Prin derogare de la alineatul (5) de la prezentul articol, în cazul comunicaţiilor prin telefonia vocală menţionate la articolul 3 alineatul (3) din Directiva 2002/65/CE, descrierea principalelor caracteristici ale serviciului financiar care se furnizează în temeiul articolului 3 alineatul (3) litera (b) a doua liniuţă din directiva menţionată include cel puţin elementele menţionate la alineatul (3) de la prezentul articol. În acest caz, creditorul şi, dacă este cazul, intermediarul de credit pune la dispoziţia consumatorului, imediat după încheierea contractului de credit, formularul "Informaţii standard la nivel european privind creditul de consum", pe un suport durabil.
(8)În plus faţă de formularul "Informaţii standard la nivel european privind creditul de consum", creditorul şi, dacă este cazul, intermediarul de credit pune la dispoziţia consumatorului, la cererea acestuia şi gratuit, pe suport de hârtie sau pe alt suport durabil, un exemplar al proiectului de contract de credit, cu condiţia ca, la momentul cererii, creditorul să fie dispus să încheie contractul de credit cu consumatorul.
(9)În cazul unui contract de credit în temeiul căruia plăţile efectuate de consumator nu duc la o amortizare corespunzătoare imediată a valorii totale a creditului, ci sunt utilizate pentru a constitui capital pe perioadele şi în condiţiile stabilite în contractul de credit sau într-un contract accesoriu, creditorul şi, dacă este cazul, intermediarul de credit includ, în informaţiile precontractuale prevăzute la alineatul (1), o declaraţie clară şi concisă potrivit căreia respectivul contract de credit nu prevede o garanţie de restituire a valorii totale a creditului tras în baza contractului de credit, cu excepţia cazului în care se oferă în mod expres o astfel de garanţie.
(10)Prezentul articol nu se aplică furnizorilor de bunuri sau prestatorilor de servicii care acţionează cu titlu accesoriu în calitate de intermediari de credit. Această excepţie nu aduce atingere obligaţiei creditorului sau, dacă este cazul, a intermediarului de credit de a se asigura că informaţiile precontractuale prevăzute la prezentul articol au fost primite de consumator.