Directiva 2118/24-nov-2021 de modificare a Directivei 2009/103/CE privind asigurarea de răspundere civilă auto şi controlul obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi

Acte UE

Jurnalul Oficial 430L

În vigoare

Versiune de la: 2 Decembrie 2021

Dată act: 24-nov-2021

Emitent: Consiliul Uniunii Europene;Parlamentul European

(1)Asigurarea de răspundere civilă auto (denumită în continuare "asigurarea RCA") are o importanţă deosebită pentru cetăţenii europeni, fie că sunt asiguraţi sau ar putea deveni persoane prejudiciate în urma unui accident. Asigurarea RCA prezintă, de asemenea, o importanţă deosebită pentru societăţile de asigurare, întrucât constituie un segment important al pieţei de asigurare generală din Uniune. Asigurarea RCA are un impact semnificativ, de asemenea, asupra liberei circulaţii a persoanelor, a bunurilor şi a vehiculelor şi, implicit, asupra pieţei interne. Prin urmare, întărirea şi consolidarea pieţei interne pentru asigurările RCA ar trebui să reprezinte un obiectiv fundamental al acţiunii Uniunii în domeniul serviciilor financiare.

(2)În 2017, Comisia a efectuat o evaluare privind funcţionarea Directivei 2009/103/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (³), inclusiv în ceea ce priveşte eficienţa şi eficacitatea acesteia, precum şi coerenţa sa cu alte domenii de politică a Uniunii. Concluzia evaluării a fost că Directiva 2009/103/CE funcţionează bine în general şi că majoritatea aspectelor sale nu necesită modificări. Cu toate acestea, au fost identificate patru domenii în care ar fi oportune modificări specifice: despăgubirea persoanelor prejudiciate în urma accidentelor în cazul insolvenţei societăţii de asigurare vizate, sumele minime asigurate obligatorii, controalele privind asigurarea vehiculelor desfăşurate de statele membre, precum şi utilizarea certificatelor privind istoricul daunelor ale asiguraţilor de către o nouă societate de asigurare. Pe lângă cele patru domenii, au fost identificate ca domenii în care ar fi oportune modificări specifice şi următoarele: vehiculele expediate, accidentele care implică o remorcă tractată de un vehicul, instrumentele independente de comparare a primelor de asigurare RCA, centrele de informare şi informarea persoanelor prejudiciate. În plus, pentru o mai mare claritate a Directivei 2009/103/CE, ar trebui să se înlocuiască, prin modificări corespunzătoare, termenul "victimă", utilizat în directiva respectivă ca sinonim pentru "persoană vătămată", cu termenul "persoană prejudiciată". Modificările respective au ca obiectiv exclusiv armonizarea terminologiei utilizate în directiva respectivă şi nu constituie o modificare de fond.

(3)De la intrarea în vigoare a Directivei 2009/103/CE, pe piaţă au intrat numeroase tipuri noi de vehicule motorizate. Unele dintre acestea sunt acţionate de un motor pur electric, altele de echipamente auxiliare. Astfel de vehicule ar trebui luate în considerare la definirea noţiunii de "vehicul". Definiţia respectivă ar trebui să se bazeze pe caracteristicile generale ale unor astfel de vehicule, în special viteza maximă constructivă şi masa proprie maximă a acestora, şi ar trebui să se prevadă că include numai vehiculele acţionate exclusiv în mod mecanic. Definiţia ar trebui să se aplice indiferent de numărul de roţi ale vehiculului. Această definiţie nu ar trebui să includă scaunele rulante destinate utilizării de către persoanele cu dizabilităţi fizice.

(4)Vehiculele electrice uşoare care nu sunt incluse în definiţia noţiunii de "vehicul" ar trebui excluse din domeniul de aplicare al Directivei 2009/103/CE. Cu toate acestea, nicio dispoziţie a directivei menţionate nu ar trebui să împiedice statele membre să impună, în temeiul dreptului lor intern şi sub rezerva unor condiţii care urmează să fie stabilite de acestea, obligativitatea încheierii asigurării RCA pentru orice echipament motorizat utilizat pentru transportul pe uscat care nu este inclus în definiţia noţiunii de "vehicul" din directiva respectivă şi pentru care, în consecinţă, directiva respectivă nu impune o astfel de asigurare. De asemenea, Directiva 2009/103/CE nu ar trebui să împiedice statele membre să prevadă, în dreptul lor intern, ca victimele accidentelor produse de orice alt echipament motorizat să aibă acces la organismul de despăgubire din statul membru, astfel cum este stabilit în capitolul 4. Statele membre ar trebui, de asemenea, să poată decide ca rezidenţii de pe teritoriul lor să aibă acces la organismul de despăgubire din statul membru în care îşi au reşedinţa, astfel cum este stabilit în capitolul 4, în cazul în care aceştia sunt persoane prejudiciate într-un accident produs de un astfel de echipament motorizat într-un alt stat membru în care încheierea asigurării RCA nu este obligatorie pentru respectivul echipament motorizat. Organismele de despăgubire din statele membre ar trebui să poată încheia un acord de reciprocitate cu privire la modalităţile în care vor coopera într-o asemenea situaţie.

(5)În hotărâri recente ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, şi anume în cauzele Vnuk (⁴), Rodrigues de Andrade (⁵) şi Torreiro (⁶), Curtea de Justiţie a clarificat sensul noţiunii de "utilizare a unui vehicul". În special, Curtea de Justiţie a clarificat faptul că autovehiculele sunt destinate în mod normal pentru a servi ca mijloace de transport, indiferent de caracteristicile unor astfel de vehicule, şi că utilizarea unor astfel de vehicule se referă la orice utilizare a unui vehicul care este conformă cu funcţia sa obişnuită ca mijloc de transport, indiferent de terenul pe care este utilizat autovehiculul şi indiferent dacă acesta staţionează sau este în mişcare. Directiva 2009/103/CE nu se aplică dacă, în momentul accidentului, funcţia obişnuită a unui astfel de vehicul reprezintă "o altă utilizare decât cea de mijloc de transport". Acesta ar putea fi cazul unui vehiculul care nu este "utilizat" în sensul articolului 3 primul paragraf din directiva menţionată, atunci când funcţia sa obişnuită este, de exemplu, să fie "utilizat ca sursă de energie electrică în industrie sau în agricultură". În interesul securităţii juridice, jurisprudenţa menţionată ar trebui să se reflecte în Directiva 2009/103/CE prin introducerea unei definiţii a noţiunii de "utilizare a unui vehicul".

(6)Unele autovehicule sunt de dimensiuni mai mici şi, prin urmare, sunt mai puţin susceptibile decât alte autovehicule să producă vătămări corporale grave sau daune materiale. Includerea lor în domeniul de aplicare al Directivei 2009/103/CE ar fi disproporţionată şi nu ar fi adaptată exigenţelor viitorului. Includerea lor ar submina, de asemenea, adoptarea unor vehicule mai noi, cum ar fi bicicletele electrice, care nu sunt acţionate exclusiv în mod mecanic, şi ar descuraja inovarea. În plus, nu există suficiente dovezi că astfel de vehicule de dimensiuni mai mici ar putea provoca accidente cu persoane prejudiciate în aceeaşi măsură ca alte vehicule, cum ar fi autoturismele sau camioanele. În conformitate cu principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii, cerinţele de la nivelul Uniunii ar trebui, aşadar, să vizeze doar vehiculele definite ca atare în Directiva 2009/103/CE.

(7)În principiu, asigurarea RCA ar trebui să acopere accidentele din toate regiunile statelor membre. Cu toate acestea, în anumite state membre există dispoziţii speciale care reglementează vehiculele utilizate exclusiv în zone specifice cu acces limitat. Ar trebui să fie posibil ca statele membre respective să prevadă derogări limitate de la articolul 3 din Directiva 2009/103/CE în ceea ce priveşte zonele cu acces restricţionat în care este interzisă circulaţia persoanelor neautorizate, cum ar fi zone specifice şi zonele cu echipamente din porturi şi aeroporturi. Un stat membru care decide să prevadă astfel de derogări ar trebui, de asemenea, să ia măsuri corespunzătoare pentru a se asigura că se plătesc despăgubiri pentru orice prejudiciu produs de un astfel de vehicul.

(8)Totodată, ar trebui să fie posibil ca un stat membru să nu solicite o asigurare obligatorie RCA pentru vehiculele care nu au fost admise pentru circulaţie pe drumurile publice în conformitate cu dreptul său intern. Cu toate acestea, statul membru respectiv ar trebui să ia măsuri corespunzătoare pentru a se asigura că se acordă despăgubiri pentru orice prejudiciu produs de astfel de vehicule, cu excepţia cazului în care statul membru decide, de asemenea, să deroge de la articolul 10 din Directiva 2009/103/CE în ceea ce priveşte despăgubirile pentru prejudiciile produse de astfel de vehicule în zone care nu sunt accesibile publicului în urma unei restricţii legale sau a restricţionării fizice a accesului în astfel de zone, astfel cum sunt determinate în dreptul său intern. O astfel de derogare de la articolul 10 ar trebui să se aplice vehiculelor în privinţa cărora un stat membru a decis să deroge de la obligaţia de asigurare deoarece vehiculele respective nu sunt admise pentru circulaţie pe drumurile publice în conformitate cu dreptul său intern, chiar dacă obligaţia de asigurare pentru vehiculele respective ar putea face şi obiectul unei derogări diferite, prevăzute la articolul 5 din Directiva 2009/103/CE.

(9)În anumite state membre există dispoziţii privind cazurile în care vehiculele sunt utilizate ca mijloc de a provoca în mod deliberat vătămări corporale sau daune materiale. Dacă este cazul, în privinţa infracţiunilor celor mai grave, statelor membre ar trebui să li se permită să îşi continue practica juridică de a exclude astfel de prejudicii de la asigurarea obligatorie RCA sau de a recupera suma despăgubirilor plătite prin asigurare persoanelor prejudiciate de la persoanele responsabile de vătămarea sau dauna materială respectivă. Cu toate acestea, pentru a nu diminua protecţia acordată prin Directiva 2009/103/CE, astfel de practici juridice ar trebui permise numai dacă un stat membru se asigură că, în astfel de cazuri, persoanele prejudiciate sunt despăgubite pentru astfel de prejudicii într-un mod cât mai apropiat de modul în care acestea ar fi despăgubite în temeiul Directivei 2009/103/CE. Cu excepţia cazului în care statul membru a prevăzut un astfel de mecanism alternativ de despăgubire sau o astfel de garanţie alternativă, care asigură despăgubirea persoanelor prejudiciate pentru astfel de prejudicii într-un mod cât mai apropiat de modul în care acestea ar fi despăgubite în temeiul Directivei 2009/103/CE, astfel de prejudicii ar trebui să fie acoperite în conformitate cu directiva respectivă.

(10)Statele membre nu ar trebui să aplice Directiva 2009/103/CE în cazul utilizării vehiculelor în cadrul evenimentelor şi activităţilor sportive cu motor, inclusiv al curselor şi competiţiilor, precum şi al antrenamentelor, al testărilor şi al demonstraţiilor, inclusiv al celor de viteză, fiabilitate sau îndemânare, permise în conformitate cu dreptul lor intern. Astfel de activităţi exceptate ar trebui să se desfăşoare într-o zonă cu acces restricţionat şi demarcată astfel încât să se asigure că traficul obişnuit, membrii publicului şi orice persoană care nu are legătură cu activitatea respectivă nu sunt în măsură, efectiv sau potenţial, să împartă traseul pe care se conduce. Astfel de activităţi includ, de obicei, circuitele sau traseele desemnate ale sporturilor cu motor şi zonele din imediata vecinătate, cum ar fi zonele de securitate, standurile şi garajele, unde riscul unui accident este mult mai mare în comparaţie cu drumurile normale şi în care ar trebui să fie interzisă circulaţia persoanelor neautorizate.

(11)O astfel de exceptare în cazul evenimentelor şi activităţilor sportive cu motor ar trebui să se aplice numai în cazul în care statul membru se asigură că organizatorul evenimentului sau al activităţii sau orice altă parte a încheiat o asigurare sau o poliţă de garanţie alternativă care acoperă prejudiciile produse oricărei părţi terţe, inclusiv spectatorilor şi altor persoane prezente, dar nu neapărat prejudiciile produse conducătorilor auto participanţi şi vehiculelor acestora. Cu excepţia cazului în care organizatorii sau alte părţi au încheiat, ca o condiţie a exceptării respective, o asigurare sau o poliţă de garanţie alternativă, prejudiciile ar trebui să fie acoperite în conformitate cu Directiva 2009/103/CE, cu posibila excepţie a prejudiciilor produse conducătorilor auto participanţi şi vehiculelor acestora.

(13)Pe parcursul fabricaţiei şi al transportului, vehiculele nu îndeplinesc funcţia de transport şi nu sunt considerate ca fiind "utilizate" în sensul articolului 3 primul paragraf din Directiva 2009/103/CE. Cu toate acestea, dacă un stat membru alege să nu aplice cerinţa de a deţine o asigurare RCA pentru astfel de vehicule în temeiul articolului 28 alineatul (1) din Directiva 2009/103/CE, ar trebui să existe o asigurare de răspundere comercială care să acopere prejudiciile pe care le-ar putea produce vehiculele respective.

(14)În prezent, dreptul intern al multor state membre condiţionează obligativitatea asigurării de utilizarea unui vehicul în înţelesul articolului 3 primul paragraf din Directiva 2009/103/CE. În astfel de state membre, utilizarea unui vehicul este permisă numai dacă vehiculul este înmatriculat. Legislaţiile statelor membre respective prevăd că vehiculul trebuie să fie acoperit de o asigurare RCA pe durata în care vehiculul este efectiv înmatriculat şi utilizat în înţelesul articolului 3 primul paragraf din Directiva 2009/103/CE. În consecinţă, statele membre respective nu impun obligativitatea asigurării pentru utilizarea vehiculelor care sunt radiate permanent sau temporar deoarece, de exemplu, se află într-un muzeu, sunt în curs de restaurare sau nu au fost utilizate timp îndelungat dintr-un alt motiv, cum ar fi utilizarea sezonieră. Astfel de state membre trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru a se asigura că se acordă despăgubiri în conformitate cu despăgubirile prevăzute de Directiva 2009/103/CE pentru orice prejudiciu produs pe teritoriul lor şi pe teritoriul altor state membre de vehicule, astfel cum sunt definite în directiva respectivă, care sunt utilizate în înţelesul articolului 3 primul paragraf din directiva în cauză.

(15)În prezent, unele state membre, în care obligativitatea asigurării RCA nu este condiţionată de înmatricularea unui vehicul, aleg să nu impună obligativitatea unei asigurări RCA pentru vehiculele care au fost retrase oficial din circulaţie în conformitate cu dreptul lor intern. Astfel de retrageri oficiale din circulaţie includ, de exemplu, trimiterea unei notificări către autoritatea competentă sau către alte părţi desemnate care îndeplinesc funcţia autorităţii competente sau luarea altor măsuri fizice verificabile. Statele membre respective trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru a garanta acordarea de despăgubiri în conformitate cu despăgubirile prevăzute de Directiva 2009/103/CE pentru orice prejudiciu produs de astfel de vehicule pe teritoriul lor şi pe teritoriul altor state membre.

(16)În prezent, statele membre trebuie să nu efectueze controale privind asigurarea vehiculelor care staţionează în mod obişnuit pe teritoriul unui alt stat membru, precum şi a vehiculelor care staţionează în mod obişnuit pe teritoriul unei ţări terţe şi care intră pe teritoriul lor de pe teritoriul unui alt stat membru. Noile evoluţii tehnologice, precum tehnologia de recunoaştere automată a plăcuţelor de înmatriculare, permit controale privind asigurarea vehiculelor fără oprirea acestora şi, prin urmare, fără a afecta libera circulaţie a persoanelor. Prin urmare, este oportun să se permită respectivele controalele privind asigurarea vehiculelor, dar numai dacă acestea nu sunt discriminatorii, sunt necesare şi proporţionale, fac parte dintr-un sistem general de control pe teritoriul naţional care este efectuat şi pentru vehiculele care staţionează în mod obişnuit pe teritoriul statului membru ce desfăşoară controalele şi nu necesită oprirea vehiculului.

(17)Statele membre care optează să înfiinţeze un sistem de prelucrare a datelor cu caracter personal care ulterior pot fi partajate cu alte state membre, cum ar fi date provenite din tehnologia de recunoaştere a plăcuţelor de înmatriculare, trebuie să adopte legislaţia care să permită prelucrarea datelor cu caracter personal în scopul combaterii conducerii fără asigurare, stabilind în acelaşi timp măsuri corespunzătoare pentru protejarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor vizate. Dispoziţiile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului (⁷) se aplică prelucrării datelor cu caracter personal în scopul combaterii conducerii fără asigurare. Legislaţiile statelor membre ar trebui, în special, să precizeze scopul exact, să indice temeiul juridic relevant, să respecte cerinţele de securitate relevante şi să respecte principiile necesităţii, proporţionalităţii şi al "limitărilor legate de scop", precum şi să stabilească o durată proporţională de păstrare a datelor. În plus, principiul "protecţiei datelor cu caracter personal începând cu momentul conceperii" şi cel al "protecţiei implicite a datelor cu caracter personal" ar trebui să se aplice tuturor sistemelor de prelucrare a datelor dezvoltate şi utilizate în cadrul legislaţiilor statelor membre.

(18)În conformitate cu principiile respective, statele membre nu ar trebui să păstreze datele cu caracter personal exclusiv în scopul efectuării unui control privind asigurarea pentru o durată mai îndelungată decât perioada necesară pentru a verifica dacă un vehicul deţine o asigurare valabilă. Dacă se constată că un vehicul este asigurat, toate datele referitoare la verificarea respectivă ar trebui şterse. În cazul în care un sistem de verificare nu poate să stabilească dacă un vehicul este asigurat, datele respective ar trebui păstrate numai pentru o durată limitată, fără a se depăşi numărul de zile necesare pentru a stabili dacă asigurarea există. Pentru vehiculele în cazul cărora s-a constatat că nu sunt acoperite de o poliţă de asigurare valabilă, este rezonabil să se solicite păstrarea unor astfel de date până când toate procesele administrative sau judiciare sunt finalizate şi vehiculele sunt acoperite de o poliţă de asigurare valabilă.

(19)Directiva 2009/103/CE prevede în prezent diferite date de referinţă pentru recalcularea periodică a sumelor minime asigurate în diferite state membre, ceea ce conduce la sume minime asigurate diferite în funcţie de statul membru. Pentru a asigura un nivel egal al protecţiei minime a persoanelor prejudiciate în întreaga Uniune, respectivele sume minime ar trebui să fie armonizate şi ar trebui să fie introdusă o clauză standard de revizuire care utilizează ca referinţă indicele armonizat al preţurilor de consum, astfel cum este publicat de Eurostat, precum şi norme procedurale care să reglementeze o astfel de revizuire şi să stabilească un calendar uniform.

(20)Protecţia efectivă şi eficientă a persoanelor prejudiciate în urma accidentelor rutiere presupune ca respectivele persoane prejudiciate să aibă dreptul de a solicita despăgubiri în statul membru de reşedinţă şi de a primi un răspuns într-un termen rezonabil. De asemenea, aceasta presupune ca, atunci când cererile lor de despăgubire sunt justificate, persoanelor prejudiciate respective să le fie acordate întotdeauna sumele cuvenite pentru vătămările corporale sau pentru orice prejudiciu material suferit, indiferent dacă societatea de asigurare a părţii responsabile este sau nu solvabilă. Prin urmare, statele membre ar trebui să înfiinţeze sau să autorizeze un organism care să acorde o despăgubire iniţială persoanelor prejudiciate care au reşedinţa pe teritoriul lor şi care să aibă dreptul de a solicita respectiva despăgubire de la organismul înfiinţat sau autorizat în acelaşi scop în statul membru de origine al societăţii de asigurare insolvente care a emis poliţa de asigurare pentru vehiculul părţii responsabile. Dacă un stat membru are deja un mecanism de despăgubire, statul membru ar trebui să poată să permită funcţionarea în continuare a mecanismului respectiv.

(21)O societate de asigurare poate deveni insolventă în diverse moduri, de exemplu, ca urmare a declarării falimentului, a neîndeplinirii obligaţiilor sale după ce a renunţat la autorizaţia sa în statul membru de origine sau ca urmare a aplicării unei măsuri de revocare sau a unei decizii de interzicere a activităţii sale. Atunci când se emite un ordin sau se ia o decizie de deschidere a procedurii de faliment sau de lichidare, ordinul sau decizia respectivă ar trebui să fie făcută publică. Organismul înfiinţat sau autorizat să despăgubească persoanele prejudiciate în cazul insolvenţei unei societăţi de asigurare în statul membru de origine al societăţii de asigurare ar trebui să informeze organismele similare din toate celelalte state membre cu privire la ordinul sau decizia respectivă.

(22)Statele membre ar trebui să se asigure că organismul înfiinţat sau autorizat să despăgubească persoanele prejudiciate în cazul insolvenţei unei societăţi de asigurare din statul membru de reşedinţă al persoanei prejudiciate este competent, în toate etapele procedurii, să solicite informaţii, să informeze şi să fie informat de celelalte organisme, autorităţi şi părţi interesate relevante din Uniune şi să coopereze cu acestea. Astfel de informaţii către şi de la alte organisme, autorităţi şi părţi interesate relevante ar trebui să fie suficiente pentru ca destinatarul să obţină cel puţin o înţelegere generală a situaţiei. Astfel de informaţii sunt importante pentru a garanta că organismul care despăgubeşte o persoană prejudiciată poate, înainte de efectuarea plăţii despăgubirii, să verifice singur sau împreună cu toate părţile relevante, în temeiul dreptului intern, dacă societatea de asigurare a despăgubit deja solicitantul în legătură cu cererea sa. Cererea de despăgubire prezentată organismului respectiv poate fi chiar transferată societăţii de asigurare în scopul unei examinări suplimentare sau al unei decizii, în cazul în care dreptul procedural intern impune acest lucru. Statele membre ar trebui să se asigure că organismul solicită şi primeşte informaţii mai detaliate cu privire la cereri de despăgubire specifice.

(23)Sistemul de rambursare nu ar trebui să aducă atingere dreptului aplicabil privind nivelurile de acoperire a persoanelor prejudiciate. Aceleaşi principii ar trebui să se aplice cererilor de despăgubire, indiferent dacă societatea de asigurare este solvabilă sau insolventă. Organismul din statul membru de origine al societăţii de asigurare care a emis poliţa de asigurare a părţii responsabile ar trebui să efectueze plata către organismul statului membru de reşedinţă al persoanei prejudiciate într-un termen rezonabil după ce organismul din statul membru de origine al societăţii de asigurare primeşte o cerere de rambursare a sumelor plătite către persoana prejudiciată de către organismul din statul membru de reşedinţă al persoanei prejudiciate.

(24)În funcţie de diferitele etape ale tratării cererilor de despăgubire, de plăţile efectuate către persoanele prejudiciate şi de procedurile de rambursare ale diferitelor organisme, pot exista obligaţii neachitate între organismele înfiinţate sau autorizate să despăgubească persoanele prejudiciate în cazul insolvenţei unei societăţi de asigurare. Dreptul de subrogaţie ar trebui să se transmită de la organismul care a plătit primul despăgubirile către organismul celuilalt stat membru, pe măsură ce restituirea sumelor către organism avansează. Prin urmare, în măsura în care un organism a acordat despăgubiri pentru prejudiciul suferit şi nu a beneficiat încă de rambursare, acesta ar trebui să se subroge în drepturile persoanei prejudiciate împotriva persoanei care a provocat accidentul sau împotriva societăţii de asigurare a respectivei persoane. Cu toate acestea, respectivul organism nu ar trebui să se subroge în drepturile persoanei prejudiciate împotriva asiguratului sau a beneficiarului asigurării care a provocat accidentul în măsura în care societatea de asigurare insolventă preia acoperirea răspunderii persoanei asigurate sau a beneficiarului asigurării în conformitate cu dreptul intern aplicabil. Fiecare stat membru ar trebui să aibă obligaţia de a recunoaşte o astfel de subrogaţie în drepturi prevăzută de orice alt stat membru.

(25)Pentru a asigura protecţia eficientă şi efectivă a persoanelor prejudiciate în cazul insolvenţei unei societăţi de asigurare, este necesar ca statele membre să ia măsuri adecvate pentru a se asigura că sunt disponibile fondurile necesare pentru despăgubirea persoanelor prejudiciate atunci când sunt datorate despăgubiri. În conformitate cu principiul subsidiarităţii, măsurile respective ar trebui să fie decise de către statele membre de origine la nivel naţional. Măsurile respective însă ar trebui să fie în conformitate cu dreptul Uniunii şi, în special, cu principii precum lex specialis şi lex posterior. Pentru a preveni să fie impusă asigurătorilor o sarcină nejustificată şi disproporţionată, în cazul în care un stat membru solicită contribuţii financiare din partea societăţilor de asigurare, contribuţiile respective ar trebui colectate numai de la societăţile de asigurare autorizate de statul membru respectiv. Prin aceasta nu ar trebui să se aducă atingere finanţării oricăror alte funcţii care ar putea fi atribuite organismului înfiinţat sau autorizat să despăgubească persoanele prejudiciate în cazul insolvenţei unei societăţi de asigurare.

(26)Pentru a se asigura punerea efectivă în aplicare a cerinţelor prevăzute în prezenta directivă privind despăgubirea persoanelor prejudiciate în cazul insolvenţei unei societăţi de asigurare, organismele cărora li s-a încredinţat această sarcină ar trebui să se străduiască să încheie un acord privind funcţiile şi obligaţiile lor, precum şi privind procedurile de rambursare. Dacă nu se ajunge la un astfel de acord în termen de 24 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei directive, competenţa de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce priveşte determinarea sarcinilor şi obligaţiilor procedurale care revin unor astfel de organisme în legătură cu rambursarea.

(27)În cazul insolvenţei unei societăţi de asigurare, persoanele prejudiciate ar trebui să aibă dreptul de a solicita despăgubiri de la un organism din statul lor membru de reşedinţă, inclusiv atunci când sunt prejudiciate în urma accidentelor care au avut loc într-un alt stat membru decât statul lor membru de reşedinţă. Statele membre ar trebui să poată atribui funcţia de despăgubire a unor astfel de persoane prejudiciate unui nou organism sau unui organism deja existent, inclusiv organismului de despăgubire înfiinţat sau autorizat în temeiul articolului 24 din Directiva 2009/103/CE. În cazul insolvenţei unei societăţi de asigurare, statele membre ar trebui, de asemenea, să poată atribui unui singur organism sarcinile de despăgubire a persoanelor prejudiciate în urma accidentelor provocate în statul lor membru de reşedinţă şi a celor prejudiciate în urma accidentelor provocate în alte state membre decât statul lor membru de reşedinţă. În cazul persoanelor prejudiciate în alte state membre decât statul lor membru de reşedinţă, este, de asemenea, important să se asigure schimbul de informaţii şi cooperarea cu organismele de despăgubire înfiinţate sau autorizate în temeiul articolului 24 din Directiva 2009/103/CE în toate statele membre şi cu reprezentanţii însărcinaţi cu soluţionarea cererilor de despăgubire.

(28)Statele membre au posibilitatea de a înfiinţa sau a autoriza mai multe organisme de despăgubire în temeiul Directivei 2009/103/CE, ceea ce ar putea îngreuna sarcina persoanelor prejudiciate de a identifica organismul căruia trebuie să îşi adreseze cererile de despăgubire. Statele membre care înfiinţează sau autorizează mai multe organisme de despăgubire ar trebui, prin urmare, să se asigure că persoanele prejudiciate au acces la informaţii esenţiale despre posibilele modalităţi de a solicita despăgubiri într-un mod care să le permită să înţeleagă cu uşurinţă care este organismul căruia ar trebui să se adreseze.

(29)În cazul unui vehicul expediat, persoana responsabilă pentru acoperirea prejudiciilor aduse terţilor ar trebui să poată opta să încheie o poliţă de asigurare fie în statul membru în care este înmatriculat vehiculul, fie, timp de 30 de zile de la data acceptării livrării de către cumpărător, în statul membru de destinaţie, chiar dacă vehiculul nu a fost înmatriculat oficial în statul membru de destinaţie. Centrul de informare din statul membru în care este înmatriculat vehiculul şi, în cazul în care acesta este diferit, cel din statul membru de destinaţie, precum şi cel din oricare alt stat membru relevant, cum ar fi statul membru pe teritoriul căruia s-a produs un accident sau în care îşi are reşedinţa o persoană prejudiciată, ar trebui să coopereze reciproc pentru a asigura disponibilitatea informaţiilor necesare privind vehiculul expediat de care dispun în conformitate cu articolul 23 din Directiva 2009/103/CE.

(30)În cazul accidentelor care implică remorci pentru care a fost emisă o asigurare de răspundere civilă separată de cea a vehiculului tractor, persoana prejudiciată ar trebui, dacă dreptul intern prevede acest lucru, să poată introduce cererea de despăgubire împotriva asigurătorului remorcii. La cerere, persoana prejudiciată ar trebui să poată obţine de la asigurătorul remorcii informaţii despre identitatea asigurătorului vehiculului tractor sau, în cazul în care asigurătorul remorcii nu poate identifica asigurătorul vehiculului tractor, deşi a depus eforturi rezonabile în acest sens, informaţii despre mecanismul de despăgubire prevăzut la articolul 10 din Directiva 2009/103/CE.

(31)Pentru a facilita recunoaşterea istoricului daunelor atunci când se încheie o nouă poliţă de asigurare, ar trebui să fie posibil să se autentifice cu uşurinţă istoricul daunelor anterioare ale asiguraţilor care doresc să încheie noi contracte de asigurare cu societăţi de asigurare. Pentru a simplifica verificarea şi autentificarea certificatelor privind istoricul daunelor, este important ca formatul şi conţinutul lor să fie identice în toate statele membre. În plus, societăţile de asigurare care iau în considerare certificatele privind istoricul daunelor pentru a stabili primele de asigurare RCA nu ar trebui să discrimineze pe motiv de naţionalitate sau exclusiv pe baza statului membru în care asiguratul a avut reşedinţa anterioară. De asemenea, societăţile de asigurare ar trebui să trateze un certificat dintr-un alt stat membru privind istoricul daunelor în acelaşi mod în care tratează un certificat intern privind istoricul daunelor şi ar trebui să aplice unui client din alt stat membru orice reducere de care ar beneficia un client intern aflat într-o situaţie identică, inclusiv reducerile prevăzute de dreptul intern al unui stat membru, cum ar fi reducerile "bonus-malus". Statele membre ar trebui să dispună în continuare de libertatea de a adopta acte de drept intern privind sistemele "bonus-malus", deoarece aceste sisteme au un caracter naţional şi nu au niciun element transfrontalier şi, prin urmare, în temeiul principiului subsidiarităţii, deciziile cu privire la acestea ar trebui să rămână la latitudinea statelor membre. Pentru a permite statelor membre să verifice dacă societăţile de asigurare tratează certificatele privind istoricul daunelor şi modul în care se realizează acest lucru, societăţile de asigurare ar trebui să publice o prezentare generală a politicilor lor în ceea ce priveşte utilizarea de către acestea a istoricului daunelor la calculul primelor. Fără a aduce atingere Directivei (UE) 2016/943 a Parlamentului European şi a Consiliului (⁸), societăţile de asigurare nu sunt obligate să publice informaţii sensibile din punct de vedere comercial, cum ar fi detalii despre politicile de tarifare.

(32)În vederea asigurării unor condiţii uniforme pentru punerea în aplicare a Directivei 2009/103/CE, ar trebui conferite competenţe de executare Comisiei în ceea ce priveşte forma şi conţinutul certificatului privind istoricul daunelor. Respectivele competenţe de executare ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului (⁹).

(33)Statele membre ar trebui să poată opta pentru certificarea instrumentele care permit consumatorilor să compare preţurile, tarifele şi acoperirea între furnizorii de asigurări RCA care îndeplinesc condiţiile prevăzute în Directiva 2009/103/CE. Dacă sunt certificate în mod corespunzător, astfel de instrumente ar putea fi denumite "instrumente independente de comparare a primelor de asigurare RCA". Statele membre ar trebui, de asemenea, să poată stabili instrumente publice de comparare a primelor, gestionate de o autoritate publică.

(36)Atunci când adoptă actele delegate în temeiul competenţelor prevăzute în prezenta directivă, este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experţi, şi ca respectivele consultări să se desfăşoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituţional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (¹⁰). În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European şi Consiliul primesc toate documentele în acelaşi timp cu experţii din statele membre, iar experţii acestor instituţii au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experţi ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.

(37)În cadrul evaluării funcţionării Directivei 2009/103/CE, Comisia ar trebui să monitorizeze aplicarea directivei menţionate, luând în considerare numărul persoanelor prejudiciate, valoarea cererilor de despăgubire neachitate din cauza întârzierii plăţilor în cazurile transfrontaliere de insolvenţă, nivelul sumelor minime asigurate în statele membre, valoarea despăgubirilor datorate din cauza conducerii fără asigurare în ceea ce priveşte traficul transfrontalier şi numărul de plângeri referitoare la certificatele privind istoricul daunelor.

(39)Pentru a se asigura că Directiva 2009/103/CE îşi îndeplineşte în continuare scopul, şi anume acela de a proteja potenţialele persoane prejudiciate prin accidente provocate de autovehicule, Comisia ar trebui, de asemenea, să monitorizeze şi să revizuiască directiva respectivă din perspectiva evoluţiei tehnologice, inclusiv a utilizării sporite a vehiculelor autonome şi semiautonome. Totodată, Comisia ar trebui să analizeze utilizarea de către societăţile de asigurare a sistemelor în care primele sunt influenţate de certificatele privind istoricul daunelor ale asiguraţilor. În plus, Comisia ar trebui să evalueze eficacitatea sistemelor de schimb de informaţii utilizate în scopul verificărilor transfrontaliere privind asigurările.

(40)Întrucât obiectivele prezentei directive, în special asigurarea unui nivel egal al protecţiei minime a persoanelor prejudiciate în urma unor accidente rutiere în întreaga Uniune, asigurarea protecţiei acestora în cazul insolvenţei societăţilor de asigurare şi garantarea tratamentului egal al certificatelor privind istoricul daunelor de către asigurători pentru potenţialii asiguraţi care trec frontierele interne ale Uniunii, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere efectelor lor, acestea pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarităţii, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor menţionate.

(41)În conformitate cu Declaraţia politică comună din 28 septembrie 2011 a statelor membre şi a Comisiei privind documentele explicative (¹¹), statele membre s-au angajat ca, în cazuri justificate, să transmită alături de notificarea măsurilor lor de transpunere şi unul sau mai multe documente care să explice relaţia dintre componentele unei directive şi părţile corespunzătoare din instrumentele naţionale de transpunere. În ceea ce priveşte prezenta directivă, legiuitorul consideră că este justificată transmiterea unor astfel de documente.

Art. 1

1.Articolul 1 se modifică după cum urmează:

(a)punctul 1 se înlocuieşte cu următorul text:

2.Articolul 3 se modifică după cum urmează:

(b)se introduce următorul paragraf după primul paragraf:

"Prezenta directivă nu se aplică în cazul utilizării unui vehicul în cadrul evenimentelor şi activităţilor sportive cu motor, inclusiv al curselor, al competiţiilor, al antrenamentelor, al testărilor şi al demonstraţiilor care se desfăşoară într-un stat membru într-o zonă cu acces restricţionat şi demarcată, în cazul în care statul membru se asigură că organizatorul activităţii sau orice altă parte a încheiat o asigurare sau că există un instrument de garantare alternativ care acoperă prejudiciile provocate oricărei părţi terţe, inclusiv spectatorilor şi altor persoane prezente, dar care nu acoperă neapărat prejudiciile produse conducătorilor auto participanţi şi vehiculelor acestora."

3.Articolul 4 se înlocuieşte cu următorul text:

(2) Pe baza legislaţiei statului membru care se aplică operatorului, datele cu caracter personal pot fi prelucrate atunci când acest lucru este necesar pentru combaterea conducerii fără asigurare a vehiculelor în alte state membre decât cele pe teritoriul cărora staţionează în mod obişnuit. Legislaţia respectivă trebuie să fie în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului (^*2) şi să stabilească, de asemenea, măsuri corespunzătoare pentru protejarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanei vizate.

Măsurile respective ale statelor membre, în special, precizează scopul exact al prelucrării datelor, indică temeiul juridic relevant, respectă cerinţele de securitate relevante şi principiile necesităţii, proporţionalităţii şi al limitărilor legate de scop şi stabilesc o durată proporţională de păstrare a datelor. Datele cu caracter personal prelucrate în temeiul prezentului articol exclusiv în scopul efectuării unui control privind asigurarea se păstrează numai atât timp cât sunt necesare în acest scop şi, de îndată ce acesta a fost îndeplinit, se şterg complet. Dacă în urma unui control privind asigurarea se constată că un vehicul este acoperit de o asigurare obligatorie în temeiul articolului 3, operatorul şterge imediat datele respective. În cazul în care în urma unui control nu poate stabili dacă un vehicul este acoperit de o asigurare obligatorie în temeiul articolului 3, datele sunt păstrate pentru o durată limitată, care nu depăşeşte numărul de zile necesare pentru a stabili că asigurarea există."

4.La articolul 5 se adaugă următoarele alineate:

(4)Un stat membru poate deroga de la articolul 3 în ceea ce priveşte vehiculele utilizate exclusiv în zone cu acces restricţionat, astfel cum sunt definite în dreptul său intern.

(5)Un stat membru poate deroga de la articolul 3 în ceea ce priveşte vehiculele care nu sunt admise pentru circulaţie pe drumurile publice în conformitate cu dreptul său intern.

(6)În cazul în care, în temeiul alineatului (5), un stat membru derogă de la articolul 3 în ceea ce priveşte vehiculele care nu sunt admise pentru circulaţie pe drumurile publice, statul membru respectiv poate să deroge şi de la articolul 10 în ceea ce priveşte despăgubirile pentru prejudiciile provocate de astfel de vehicule în zone care nu sunt accesibile publicului în urma unei restricţii legale sau a restricţionării fizice a accesului în astfel de zone, astfel cum sunt determinate în dreptul său intern.

5.Articolul 9 se înlocuieşte cu următorul text:

7.Articolul 10 se modifică după cum urmează:

(a)la alineatul (1), al doilea paragraf se înlocuieşte cu următorul text:

"Primul paragraf nu aduce atingere dreptului statelor membre de a acorda intervenţiei acestui organism un caracter subsidiar sau nu şi nici dreptului acestora de a reglementa regresul împotriva persoanei sau a persoanelor care responsabile de accident şi a altor asigurători sau organisme de securitate socială obligate să despăgubească persoana prejudiciată pentru prejudiciile produse prin acelaşi accident. Cu toate acestea, statele membre nu pot permite organismului să condiţioneze plata despăgubirii de dovedirea de către persoana prejudiciată, într-un fel sau altul, a faptului că persoana responsabilă de producerea accidentului este incapabilă să plătească sau refuză efectuarea plăţii."

(c)la alineatul (3), al doilea paragraf se înlocuieşte cu următorul text:

"Cu toate acestea, atunci când organismul a plătit o despăgubire pentru vătămări corporale grave pentru orice persoană prejudiciată prin acelaşi accident prin care un vehicul neidentificat a provocat daune materiale, statele membre nu pot exclude plata despăgubirii daunelor materiale pe motivul că vehiculul nu este identificat. Cu toate acestea, statele membre pot să prevadă o franşiză de cel mult 500 EUR care să fie suportată de către persoana prejudiciată care suferă astfel de daune materiale."

8.Se introduce următorul articol:

(2) Fiecare stat membru ia măsurile corespunzătoare pentru a se asigura că organismul menţionat la alineatul (1) dispune de fonduri suficiente pentru a despăgubi persoanele prejudiciate în conformitate cu normele stabilite la alineatul (10) atunci când sunt datorate despăgubiri în situaţiile prevăzute la alineatul (1) literele (a) şi (b). Măsurile respective pot include cerinţe de a plăti contribuţii financiare, cu condiţia ca acestea să fie impuse numai societăţilor de asigurare care au fost autorizate de statul membru care le impune.

(3) Fără a aduce atingere niciunei obligaţii în temeiul articolului 280 din Directiva 2009/138/CE, fiecare stat membru se asigură că, ori de câte ori se emite un ordin sau se ia o decizie de către o instanţă competentă sau de către orice altă autoritate competentă de a iniţia procedura menţionată la alineatul (1) litera (a) sau (b), acestea privesc o societate de asigurare al cărei stat membru este statul membru de origine, iar ordinul sau decizia respectivă se publică. Organismul menţionat la alineatul (1) stabilit în statul membru de origine al societăţii de asigurare se asigură că toate organismele menţionate la alineatul (1) din toate statele membre sunt informate prompt cu privire la ordinul sau decizia respectivă.

(5) La primirea cererii de despăgubire, organismul menţionat la alineatul (1) informează organismul echivalent din statul membru de origine al societăţii de asigurare şi societatea de asigurare care face obiectul procedurii de faliment sau de lichidare ori administratorul sau lichidatorul acesteia, în sensul definiţiei de la articolul 268 alineatul (1) litera (e) şi, respectiv, litera (f) din Directiva 2009/138/CE, cu privire la faptul că a primit o cerere de despăgubire de la persoana prejudiciată.

(7) Statele membre se asigură că organismul menţionat la alineatul (1), cel puţin pe baza informaţiilor primite la cererea sa de la persoana prejudiciată, furnizează persoanei prejudiciate o ofertă justificată de despăgubire sau un răspuns motivat, astfel cum se prevede la al doilea paragraf de la prezentul alineat, în conformitate cu dreptul intern aplicabil, în termen de trei luni de la data la care persoana prejudiciată şi-a prezentat cererea de despăgubire organismului respectiv.

(9) Statele membre se asigură că organismul menţionat la alineatul (1) dispune de toate prerogativele şi competenţele necesare pentru a putea coopera în timp util cu alte astfel de organisme din alte state membre, cu organisme înfiinţate sau autorizate în temeiul articolului 25a în toate statele membre şi cu alte părţi interesate, inclusiv cu o societate de asigurare care face obiectul unei proceduri de faliment sau de lichidare, cu administratorul sau lichidatorul acesteia şi cu autorităţile naţionale competente ale statelor membre, în toate etapele procedurii menţionate la prezentul articol. O astfel de cooperare include solicitarea, primirea şi furnizarea de informaţii, inclusiv cu privire la detaliile unor cereri specifice, dacă este cazul.

(10) În cazul în care statul membru de origine al societăţii de asigurare menţionate la alineatul (1) este diferit de statul membru de reşedinţă al persoanei prejudiciate, organismul menţionat la alineatul (1) din statul membru de reşedinţă al persoanei prejudiciate care a despăgubit persoana prejudiciată în conformitate cu alineatul (8) are dreptul să ceară rambursarea completă a sumei plătite cu titlu de despăgubire de la organismul menţionat la alineatul (1) din statul membru de origine al societăţii de asigurare.

Organismul care a acordat despăgubiri în temeiul primului paragraf se subrogă în drepturile persoanei prejudiciate împotriva persoanei care a provocat accidentul sau a societăţii sale de asigurare, cu excepţia drepturilor persoanei prejudiciate împotriva asiguratului sau a beneficiarului asigurării care a provocat accidentul, în măsura în care răspunderea asiguratului sau a beneficiarului asigurării ar fi acoperită de societatea de asigurare insolventă în conformitate cu dreptul intern aplicabil. Fiecare stat membru are obligaţia de a recunoaşte dreptul de subrogaţie prevăzut de orice alt stat membru.

12.Articolul 13 se modifică după cum urmează:

(a)la alineatul (1):

13.La articolul 15, alineatul (1) se înlocuieşte cu următorul text:

"(1) Prin derogare de la articolul 13 punctul 13 litera (b) din Directiva 2009/138/CE, atunci când un vehicul este expediat dintr-un stat membru în altul, statul membru în care este localizat riscul este considerat, în funcţie de opţiunea părţii responsabile pentru acoperirea prejudiciilor aduse terţilor, fie statul membru de înmatriculare, fie, de îndată ce este acceptată livrarea de către cumpărător, statul membru de destinaţie, pentru o perioadă de 30 de zile, chiar dacă vehiculul nu a fost înmatriculat în mod oficial în statul membru de destinaţie.

Statele membre se asigură că centrul de informare menţionat la articolul 23 din statul membru în care este înmatriculat vehiculul, statul membru de destinaţie atunci când acesta este diferit de statul membru în care vehiculul este înmatriculat, sau orice alt stat membru relevant, cum ar fi statul membru pe teritoriul căruia s-a produs accidentul sau în care îşi are reşedinţa o persoană prejudiciată, cooperează reciproc pentru a se asigura că sunt disponibile informaţiile necesare privind vehiculul expediat de care dispun în conformitate cu articolul 23."

14.Se introduce următorul articol:

15.Articolul 16 se înlocuieşte cu următorul text:

16.Se introduce următorul articol:

17.Articolul 23 se modifică după cum urmează:

18.Se introduce următorul articol:

(3) Fără a aduce atingere niciunei obligaţii în temeiul articolului 280 din Directiva 2009/138/CE, fiecare stat membru se asigură că, ori de câte ori se emite un ordin sau se ia o decizie de către o instanţă competentă sau de către orice altă autoritate competentă de a iniţia procedura menţionată la alineatul (1) litera (a) sau (b), cu privire la o societate de asigurare al cărei stat membru de origine este statul membru respectiv, ordinul sau decizia respectivă se fac publice. Organismul menţionat la alineatul (1) stabilit în statul membru de origine al societăţii de asigurare se asigură că toate organismele menţionate la alineatul (1) şi toate organismele de despăgubire menţionate la articolul 24 din toate statele membre sunt informate prompt cu privire la ordinul sau decizia respectivă.

(5) La primirea cererii de despăgubire, organismul menţionat la alineatul (1) informează organismul echivalent din statul membru de origine al societăţii de asigurare, organismul de despăgubire în temeiul articolului 24 din statul membru de reşedinţă al persoanei prejudiciate şi societatea de asigurare care face obiectul procedurii de faliment sau de lichidare ori administratorul sau lichidatorul acesteia, în sensul definiţiei de la articolul 268 alineatul (1) litera (e) şi, respectiv, litera (f) din Directiva 2009/138/CE, cu privire la faptul că a primit o cerere de despăgubire de la persoana prejudiciată.

(7) Statele membre se asigură că organismul menţionat la alineatul (1), cel puţin pe baza informaţiilor primite la cererea sa de la persoana prejudiciată, înaintează persoanei prejudiciate o ofertă justificată de despăgubire sau un răspuns motivat, astfel cum se prevede la al doilea paragraf de la prezentul alineat, în conformitate cu dreptul intern aplicabil, în termen de trei luni de la data la care persoana prejudiciată şi-a prezentat cererea de despăgubire organismului respectiv.

(9) Statele membre se asigură că organismul menţionat la alineatul (1) dispune de toate prerogativele şi competenţele necesare pentru a putea coopera în timp util cu alte astfel de organisme din alte state membre, cu organisme înfiinţate sau autorizate în temeiul articolelor 10a şi 24 în toate statele membre şi cu alte părţi interesate, inclusiv cu o societate de asigurare care face obiectul unei proceduri de faliment sau de lichidare, cu reprezentantul acesteia însărcinat cu soluţionarea cererilor de despăgubire, administratorul sau lichidatorul acesteia, şi cu autorităţile naţionale competente ale statelor membre, în toate etapele procedurii menţionate la prezentul articol. O astfel de cooperare include solicitarea, primirea şi furnizarea de informaţii, inclusiv cu privire la detaliile unor cereri specifice, dacă este cazul.

(10) În cazul în care statul membru de origine al societăţii de asigurare menţionate la alineatul (1) este diferit de statul membru de reşedinţă al persoanei prejudiciate, organismul menţionat la alineatul (1) din statul membru de reşedinţă al acesteia care a despăgubit această persoană în conformitate cu alineatul (8) are dreptul să ceară rambursarea completă a sumei plătite cu titlu de despăgubire de la organismul menţionat la alineatul (1) din statul membru de origine al societăţii de asigurare.

(12) Statele membre nu permit ca organismul menţionat la alineatul (1) să condiţioneze plata despăgubirii de îndeplinirea altor cerinţe decât cele stabilite în prezenta directivă. În special, statele membre nu permit ca organismul menţionat la alineatul (1) să condiţioneze plata despăgubirii de dovedirea de către persoana prejudiciată a faptului că persoana juridică sau fizică răspunzătoare de producerea accidentului este incapabilă să plătească sau refuză efectuarea plăţii.

22.Se introduc următoarele articole:

(2)În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

(3)Delegarea de competenţe menţionată la articolul 9 alineatul (2), articolul 10a alineatul (13) al patrulea paragraf şi articolul 25a alineatul (13) al patrulea paragraf poate fi revocată oricând de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competenţe specificate în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menţionată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare.

(6)Un act delegat adoptat în temeiul articolului 9 alineatul (2), al articolului 10a alineatul (13) al patrulea paragraf şi al articolului 25a alineatul (13) al patrulea paragraf intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European şi nici Consiliul nu au formulat obiecţii în termen de trei luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European şi Consiliu, sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European şi Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecţii. Respectivul termen se prelungeşte cu trei luni la iniţiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

(1)În termen de cel mult cinci ani de la data de aplicare a articolului 10a şi, respectiv, a articolului 25a, astfel cum se menţionează la articolul 30 al doilea, al treilea şi al patrulea paragraf, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport privind funcţionarea organismelor menţionate la articolele 10a şi 25a, cooperarea dintre acestea şi finanţarea lor. Dacă este cazul, raportul este însoţit de o propunere legislativă. În ceea ce priveşte finanţarea organismelor respective, raportul respectiv include cel puţin:

23.La articolul 30 se adaugă următoarele paragrafe:

Art. 2: Transpunere

(1)Statele membre adoptă şi publică, până la 23 decembrie 2023, dispoziţiile necesare pentru a se conforma prezentei directive. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

ANEXĂ:Declaraţia Comisiei

Comisia îşi menţine angajamentul de a apăra un nivel ridicat de protecţie a victimelor în contextul Directivei privind asigurarea auto. Obiectivul nostru este să ne asigurăm că victimele, inclusiv în situaţii transfrontaliere, sunt despăgubite cât mai repede posibil şi nu fac obiectul unor cerinţe procedurale disproporţionate care le-ar putea împiedica să aibă acces la despăgubiri. Eficienţa despăgubirii depinde în mare măsură de efectuarea sa în mod prompt. În acest sens, luăm act de preocupările exprimate în repetate rânduri de Parlamentul European în legătură cu diferenţele dintre statele membre în ceea ce priveşte termenele de prescripţie, şi anume intervalul de timp relevant în care o parte vătămată poate adresa o cerere de despăgubire. Comisia va studia cu atenţie această chestiune şi va examina căile de atac posibile pentru a consolida şi mai mult protecţia victimelor, în cazul în care dovezile arată că se justifică o acţiune la nivelul Uniunii.