Art. 7. - Art. 7: Proceduri de aprobare şi de respingere a cererilor de autorizare - Directiva 2014/65/UE/15-mai-2014 privind pieţele instrumentelor financiare şi de modificare a Directivei 2002/92/CE şi a Directivei 2011/61/UE

Acte UE

Jurnalul Oficial 173L

În vigoare
Versiune de la: 28 Martie 2024
Art. 7: Proceduri de aprobare şi de respingere a cererilor de autorizare
(1)Autoritatea competentă nu acordă autorizaţia înainte de a se asigura pe deplin că solicitantul îndeplineşte toate cerinţele prevăzute de dispoziţiile adoptate în temeiul prezentei directive.
(2)Firma de investiţii furnizează toate informaţiile - inclusiv un program de activitate care prezintă, printre altele, tipurile de operaţiuni avute în vedere şi structura organizatorică - de care are nevoie autoritatea competentă pentru a se asigura că firma a luat toate măsurile necesare, în momentul autorizării iniţiale, pentru a respecta obligaţiile prevăzute de prezentul capitol.
(3)Solicitantul este informat, în termen de şase luni de la prezentarea unei cereri complete, dacă autorizaţia îi este acordată sau nu.
(4)ESMA elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza:
a)informaţiile care trebuie furnizate autorităţilor competente în temeiul alineatului (2) din prezentul articol, inclusiv programul de activitate;
b)cerinţele aplicabile administrării firmelor de investiţii în temeiul articolului 9 alineatul (6) şi informaţiile pentru notificarea prevăzută la articolul 9 alineatul (5);
c)cerinţele aplicabile acţionarilor şi membrilor care deţin participaţii calificate, precum şi obstacolele care ar putea împiedica exercitarea efectivă a funcţiilor de supraveghere ale autorităţii competente, în temeiul articolului 10 alineatele (1) şi (2).
ESMA înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 3 iulie 2015.
Comisiei îi este delegată competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
(5)ESMA elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a stabili formularele, modelele şi procedurile standard pentru notificarea şi furnizarea de informaţii prevăzute la alineatul (2) din prezentul articol şi la articolul 9 alineatul (5).
ESMA înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare până la 3 ianuarie 2016.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.