Art. 53. - Art. 53: Accesul la piaţa reglementată - Directiva 2014/65/UE/15-mai-2014 privind pieţele instrumentelor financiare şi de modificare a Directivei 2002/92/CE şi a Directivei 2011/61/UE

Acte UE

Jurnalul Oficial 173L

În vigoare
Versiune de la: 28 Martie 2024
Art. 53: Accesul la piaţa reglementată
(1)Statele membre impun oricărei pieţe reglementate să instituie, să aplice şi să menţină reguli transparente şi nediscriminatorii, bazate pe criterii obiective, care să reglementeze accesul sau aderarea membrilor la piaţa reglementată.
(2)Regulile menţionate la alineatul (1) determină toate obligaţiile care revin membrilor sau participanţilor în temeiul:
a)actelor de constituire şi de administrare a pieţei reglementate în cauză;
b)regulilor privind tranzacţiile de pe această piaţă;
c)standardelor profesionale impuse personalului firmelor de investiţii sau al instituţiilor de credit care operează pe piaţă;
d)condiţiilor prevăzute la alineatul (3) pentru alţi membri sau participanţi decât firmele de investiţii şi instituţiile de credit;
e)regulilor şi procedurilor referitoare la compensarea şi decontarea tranzacţiilor care sunt încheiate pe piaţa reglementată.
(3)Pieţele reglementate pot admite ca membri sau participanţi firmele de investiţii şi instituţiile de credit autorizate în temeiul Directivei 2013/36/UE, precum şi alte persoane care:
a)au o reputaţie suficient de bună;
b)prezintă un nivel suficient de aptitudine, de competenţă şi de experienţă pentru tranzacţionare;
c)dispun, după caz, de o organizare adecvată;
d)deţin resurse suficiente pentru rolul pe care trebuie să şi-l asume, ţinând seama de diferitele mecanisme financiare pe care piaţa reglementată le-ar putea avea pentru a garanta decontarea adecvată a tranzacţiilor.
(4)Statele membre se asigură că membrii şi participanţii nu sunt obligaţi să îşi impună reciproc obligaţiile prevăzute la articolele 24, 25, 27 şi 28 în ceea ce priveşte tranzacţiile încheiate pe o piaţă reglementată. Cu toate acestea, membrii sau participanţii pieţei reglementate aplică obligaţiile prevăzute la articolele 24, 25, 27 şi 28 în ceea ce priveşte clienţii lor în cazul în care, acţionând în contul clienţilor lor, execută ordinele acestora pe o piaţă reglementată.
(5)Statele membre se asigură că regulile pieţei reglementate privind accesul sau aderarea membrilor sau participanţilor la această piaţă prevăd participarea directă sau de la distanţă a firmelor de investiţii şi a instituţiilor de credit.
(6)Fiecare stat membru autorizează, fără nicio altă cerinţă juridică sau administrativă, pieţele reglementate din alte state membre să adopte, pe teritoriul său, dispoziţiile necesare pentru a permite membrilor şi participanţilor care s-au stabilit pe teritoriul său să aibă acces la distanţă la aceste pieţe şi să tranzacţioneze pe acestea.
Piaţa reglementată comunică autorităţii competente a statului său membru de origine numele statului membru în care intenţionează să ofere astfel de facilităţi. În termen de o lună, autoritatea competentă a statului membru de origine comunică această informaţie statului membru în care piaţa reglementată intenţionează să ofere astfel de facilităţi. ESMA poate solicita acces la informaţiile respective, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 35 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 şi în condiţiile prevăzute la articolul respectiv.
La cererea autorităţii competente a statului membru gazdă şi fără întârzieri nejustificate, autoritatea competentă a statului membru de origine al pieţei reglementate comunică identitatea membrilor sau participanţilor pieţei reglementate stabiliţi în acest stat membru.
(7)Statele membre impun operatorului de piaţă să comunice în mod regulat lista membrilor sau a participanţilor pieţei reglementate autorităţii competente a acesteia.