Art. 49. - Art. 49: Pasuri de cotare - Directiva 2014/65/UE/15-mai-2014 privind pieţele instrumentelor financiare şi de modificare a Directivei 2002/92/CE şi a Directivei 2011/61/UE

Acte UE

Jurnalul Oficial 173L

În vigoare
Versiune de la: 28 Martie 2024
Art. 49: Pasuri de cotare
(1)Statele membre impun pieţelor reglementate să adopte regimuri de pasuri de cotare în ceea ce priveşte acţiunile, certificatele de depozit, fondurile tranzacţionate la bursă, certificatele şi alte instrumente financiare similare, precum şi în cazul oricărui alt instrument financiar pentru care sunt elaborate standarde tehnice de reglementare în conformitate cu alineatul (4). Aplicarea de pasuri de cotare nu împiedică pieţele reglementate să coreleze ordinele de dimensiuni mari la punctul de mijloc între preţul actual de cumpărare şi cel de vânzare.

(2)Regimurile de pasuri de cotare menţionate la alineatul (1):
a)sunt calibrate pentru a reflecta profilul de lichiditate al instrumentului financiar pe diverse pieţe şi valoarea medie a marjei de licitaţie, luând în considerare dorinţa de a permite preţuri relativ stabile fără a limita excesiv reducerea ulterioară a marjelor;
b)adaptează în mod adecvat pasul de cotare pentru fiecare instrument financiar.
Pentru acţiunile cu un număr internaţional de identificare a valorilor mobiliare (ISIN) eliberat în afara Spaţiului Economic European (SEE) sau pentru acţiunile cu un ISIN din cadrul SEE care sunt tranzacţionate într-un loc de tranzacţionare dintr-o ţară terţă în moneda locală sau într-o monedă din afara SEE, astfel cum se menţionează la articolul 23 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 600/2014, pentru care locul de tranzacţionare care este piaţa cea mai relevantă din punctul de vedere al lichidităţii se află într-o ţară terţă, pieţele reglementate pot prevedea acelaşi pas de cotare care se aplică locului de tranzacţionare respectiv.

(3)ESMA elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza pasurile de cotare sau regimurile de pasuri de cotare minime pentru diversele acţiuni, certificate de depozit, fonduri tranzacţionate la bursă, certificate şi alte instrumente financiare similare, dacă acest lucru este necesar pentru a asigura buna funcţionare a pieţelor, în funcţie de factorii de la alineatul (2) şi de preţul, marjele şi profunzimea lichidităţii instrumentelor financiare.
ESMA înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 3 iulie 2015.
Comisiei îi este delegată competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
(4)ESMA poate elabora proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza pasurile de cotare sau regimurile de pasuri de cotare minime pentru instrumente financiare specifice, altele decât cele enumerate la alineatul (3), dacă acest lucru este necesar pentru a asigura buna funcţionare a pieţelor, în funcţie de factorii de la alineatul (2) şi de preţul, marjele şi profunzimea lichidităţii instrumentelor financiare.
ESMA înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 3 ianuarie 2016.
Comisiei îi este delegată competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.