Art. 43. - Art. 43: Retragerea autorizaţiilor - Directiva 2014/65/UE/15-mai-2014 privind pieţele instrumentelor financiare şi de modificare a Directivei 2002/92/CE şi a Directivei 2011/61/UE

Acte UE

Jurnalul Oficial 173L

În vigoare
Versiune de la: 28 Martie 2024
Art. 43: Retragerea autorizaţiilor
Autoritatea competentă care a acordat o autorizaţie în temeiul articolului 41 poate retrage autorizaţia eliberată unei societăţi dintr-o ţară terţă în cazul în care această societate:
a)nu utilizează autorizaţia în termen de 12 luni, renunţă în mod expres la autorizaţie, nu a furnizat niciun serviciu de investiţii sau nu a exercitat nicio activitate de investiţii în ultimele şase luni, în afara cazurilor în care statul membru respectiv prevede caducitatea autorizaţiei în asemenea situaţii;
b)a obţinut autorizaţia prin declaraţii false sau prin orice altă modalitate incorectă;
c)nu mai îndeplineşte condiţiile în temeiul cărora a fost acordată autorizaţia;
d)a încălcat grav şi sistematic dispoziţiile adoptate în temeiul prezentei directive în ceea ce priveşte condiţiile de funcţionare pentru firmele de investiţii aplicabile societăţilor dintr-o ţară terţă;
e)se încadrează în oricare dintre cazurile în care dreptul intern prevede retragerea autorizaţiei pentru aspecte care nu intră sub incidenţa prezentei directive.