Art. 4. - Art. 4: Definiţii - Directiva 2014/65/UE/15-mai-2014 privind pieţele instrumentelor financiare şi de modificare a Directivei 2002/92/CE şi a Directivei 2011/61/UE

Acte UE

Jurnalul Oficial 173L

În vigoare
Versiune de la: 28 Martie 2024
Art. 4: Definiţii
(1)În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiţii:
1."firmă de investiţii" înseamnă orice persoană juridică a cărei ocupaţie sau activitate obişnuită constă în furnizarea unuia sau mai multor servicii de investiţii în beneficiul unor terţe părţi şi/sau în exercitarea uneia sau mai multor activităţi de investiţii cu titlu profesional;
1.1.Statele membre pot include în definiţia firmelor de investiţii întreprinderi care nu sunt persoane juridice, cu următoarele condiţii:
a)statutul lor juridic asigură intereselor terţelor părţi un nivel de protecţie echivalent cu cel oferit de o persoană juridică; şi
b)acestea fac obiectul unei supravegheri prudenţiale echivalente şi adaptate formei lor juridice.
1.2.Cu toate acestea, în cazul în care furnizează servicii care implică deţinerea de fonduri sau de valori mobiliare care aparţin unor terţe părţi, o persoană fizică poate fi considerată firmă de investiţii în sensul prezentei directive şi al Regulamentului (UE) nr. 600/2014 numai în cazul în care, fără a aduce atingere celorlalte cerinţe stabilite de prezenta directivă, de Regulamentul (UE) nr. 600/2014, de Directiva 2013/36/UE, persoana respectivă îndeplineşte următoarele condiţii:
a)drepturile de proprietate ale terţelor părţi asupra instrumentelor şi fondurilor sunt salvgardate, în special în caz de insolvenţă a firmei sau a proprietarilor săi, de sechestru, de compensare sau de orice altă acţiune intentată de creditorii firmei sau ai proprietarilor acesteia;
b)firma este supusă unor norme care au ca obiect supravegherea solvabilităţii sale şi a celei a proprietarilor acesteia;
c)conturile anuale ale firmei sunt verificate de una sau mai multe persoane abilitate, în temeiul dreptului intern, să efectueze auditul conturilor;
d)în cazul în care firma are un singur proprietar, persoana respectivă adoptă dispoziţii pentru a asigura protecţia investitorilor în caz de încetare a activităţii din cauza decesului ori a incapacităţii sale sau a oricărei alte situaţii similare;
2."servicii şi activităţi de investiţii" înseamnă orice serviciu şi orice activitate enumerate în anexa I secţiunea A şi referitoare la orice instrument menţionat în anexa I secţiunea C.
Comisia adoptă, prin acte delegate în conformitate cu articolul 89, măsuri care precizează:
a)contractele derivate menţionate în anexa I secţiunea C punctul 6 care au caracteristicile unor produse energetice angro care trebuie decontate prin livrare fizică şi contractele derivate menţionate în secţiunea C punctul 6;
b)contractele derivate menţionate în anexa I secţiunea C punctul 7 care prezintă caracteristicile altor instrumente financiare derivate;
c)contractele derivate menţionate în anexa I secţiunea C punctul 10 care prezintă caracteristicile altor instrumente financiare derivate, ţinând seama, printre altele, dacă sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată, un OTF sau un MTF;
3."serviciu auxiliar" înseamnă orice serviciu menţionat în anexa I secţiunea B;
4."consultanţă de investiţii" înseamnă furnizarea de recomandări personale unui client, fie la cererea sa, fie la iniţiativa firmei de investiţii, în ceea ce priveşte una sau mai multe tranzacţii cu instrumente financiare;
5."executarea ordinelor în contul clienţilor" înseamnă o acţiune în vederea încheierii de acorduri de cumpărare sau de vânzare a unuia sau mai multor instrumente financiare în contul clienţilor şi include încheierea de acorduri pentru vânzarea unor instrumente financiare emise de o firmă de investiţii sau de o instituţie de credit la momentul emiterii acestora;
6."tranzacţionarea pe cont propriu" înseamnă încheierea de tranzacţii privind unul sau mai multe instrumente financiare prin angajarea capitalurilor proprii;
7."formator de piaţă" înseamnă o persoană care este disponibilă în mod continuu pe pieţele financiare pentru a tranzacţiona pe cont propriu vânzând şi cumpărând instrumente financiare prin angajarea capitalurilor proprii, la preţuri fixate de ea;
8."administrare de portofolii" înseamnă administrarea discreţionară şi individualizată de portofolii care includ unul sau mai multe instrumente financiare, în cadrul unui mandat acordat de client;
81.«realocarea instrumentelor financiare» înseamnă vânzarea unui instrument financiar şi cumpărarea unui alt instrument financiar sau exercitarea unui drept de a face o modificare cu privire la un instrument financiar existent;

9."client" înseamnă orice persoană fizică sau juridică căreia o firmă de investiţii îi furnizează servicii de investiţii sau servicii auxiliare;
10."client profesional" înseamnă orice client care îndeplineşte criteriile prevăzute în anexa II;
11."client de retail" înseamnă un client care nu este client profesional;
12."piaţă de creştere pentru IMM-uri" înseamnă un MTF înregistrat ca piaţă de creştere pentru IMM-uri în conformitate cu articolul 33;
13."întreprinderi mici şi mijlocii" (IMM-uri) înseamnă, în sensul prezentei directive, societăţile a căror capitalizare bursieră, pe baza cotaţiilor de sfârşit de an din ultimii trei ani calendaristici, a fost mai mică de 200 000 000 EUR;
14."ordin-limită" înseamnă ordinul de a cumpăra sau de a vinde un instrument financiar la limita de preţ specificată sau mai avantajos şi într-o cantitate precizată;
15.«instrumente financiare» înseamnă instrumentele menţionate în anexa I secţiunea C, inclusiv astfel de instrumente care sunt emise prin intermediul tehnologiei registrelor distribuite;

16."contracte derivate menţionate în secţiunea C. punctul 6" înseamnă contracte de opţiuni, contractele la termen, contractele swap şi orice alte contracte derivate menţionate în anexa I secţiunea C punctul 6, referitoare la cărbune sau ţiţei, care sunt tranzacţionate pe un OTF şi care trebuie decontate fizic;
17."instrumente ale pieţei monetare" înseamnă categoriile de instrumente tranzacţionate în mod obişnuit pe piaţa monetară, precum certificatele de trezorerie, certificatele de depozit şi efectele de comerţ, cu excepţia instrumentelor de plată;
18."operator de piaţă" înseamnă una sau mai multe persoane care administrează şi/sau operează activitatea unei pieţe reglementate şi care poate fi însăşi piaţa reglementată;
19.«sistem multilateral» înseamnă un sistem multilateral astfel cum este definit la articolul 2 alineatul (1) punctul 11 din Regulamentul (UE) nr. 600/2014;

20.«operator independent» înseamnă o firmă de investiţii care, în mod organizat, frecvent şi sistematic, efectuează tranzacţii pe cont propriu cu instrumente de capitaluri proprii prin executarea ordinelor clienţilor în afara unei pieţe reglementate, a unui MTF sau a unui OTF, fără a administra un sistem multilateral, sau care alege statutul de operator independent.

21."piaţă reglementată" înseamnă un sistem multilateral, operat şi/sau administrat de un operator de piaţă, care reuneşte sau facilitează reunirea, în cadrul sistemului şi în conformitate cu normele sale nediscreţionare, a unor interese multiple de vânzare şi cumpărare de instrumente financiare ale unor terţe părţi, într-un mod care conduce la încheierea de contracte cu instrumente financiare admise la tranzacţionare pe baza normelor şi/sau a sistemelor sale şi care este autorizat şi funcţionează în mod regulat şi în conformitate cu titlul III din prezenta directivă;
22."sistem multilateral de tranzacţionare" (MTF) înseamnă un sistem multilateral operat de o firmă de investiţii sau de un operator de piaţă care reuneşte, în cadrul sistemului şi în conformitate cu normele sale nediscreţionare, interese multiple de vânzare şi cumpărare de instrumente financiare ale unor terţe părţi, într-un mod care conduce la încheierea de contracte în conformitate cu titlul II din prezenta directivă;
23."sistem organizat de tranzacţionare" (OTF) înseamnă un sistem multilateral care nu este o piaţă reglementată sau un MTF şi în cadrul căruia pot interacţiona multiple interese ale unor terţe părţi de vânzare şi cumpărare de obligaţiuni, produse financiare structurate, certificate de emisii şi instrumente financiare derivate, într-un mod care conduce la încheierea de contracte în conformitate cu titlul II din prezenta directivă;
24."loc de tranzacţionare" înseamnă o piaţă reglementată, un MTF sau un OTF;
25."piaţă lichidă" înseamnă o piaţă a unui instrument financiar sau a unei clase de instrumente financiare pe care există în regim continuu cumpărători şi vânzători pregătiţi şi dispuşi, evaluată conform criteriilor de mai jos, ţinând seama de structurile de piaţă specifice ale instrumentului financiar specific sau ale clasei de instrumente financiare specifice:
a)frecvenţa medie şi mărimea medie a tranzacţiilor în diverse condiţii de piaţă, având în vedere natura şi ciclul de viaţă al produselor în cadrul clasei respective de instrumente financiare;
b)numărul şi tipul participanţilor pe piaţă, inclusiv raportul dintre participanţii pe piaţă şi instrumentele financiare tranzacţionate pe piaţa unui anumit produs;
c)mărimea medie a spreadurilor, atunci când este disponibilă;
26."autoritate competentă" înseamnă autoritatea desemnată de fiecare stat membru în conformitate cu articolul 67, în afara cazurilor în care prezenta directivă conţine o dispoziţie contrară;
27."instituţie de credit" înseamnă o instituţie de credit definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
28."societăţi de administrare a OPCVM" înseamnă societăţi de administrare în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (1);
(1)Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iulie 2009 de coordonare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (JO L 302, 17.11.2009, p. 32).
29."agent delegat" înseamnă orice persoană fizică sau juridică care, sub responsabilitatea deplină şi necondiţionată a unei singure firme de investiţii în contul căreia acţionează, promovează clienţilor sau clienţilor potenţiali servicii de investiţii şi/sau servicii auxiliare, primeşte şi transmite instrucţiunile sau ordinele de la clienţi referitoare la servicii de investiţii sau instrumente financiare, plasează instrumente financiare sau furnizează clienţilor sau clienţilor potenţiali consultanţă privind aceste instrumente sau servicii;
30."sucursală" înseamnă un loc de desfăşurare a activităţii, altul decât sediul principal, care face parte dintr-o firmă de investiţii, care nu are personalitate juridică şi care furnizează servicii de investiţii şi/sau exercită activităţi de investiţii şi care poate, de asemenea, furniza servicii auxiliare pentru care firma de investiţii a obţinut o autorizaţie; toate locurile de desfăşurare a activităţii stabilite în acelaşi stat membru de o firmă de investiţii al cărei sediu se află într-un alt stat membru sunt considerate ca fiind o singură sucursală;
31."participaţie calificată" înseamnă deţinerea, directă sau indirectă, într-o firmă de investiţii, a unei participaţii care reprezintă cel puţin 10 % din capital sau din drepturile de vot, astfel cum este prevăzut la articolele 9 şi 10 din Directiva 2004/109/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (2), având în vedere condiţiile de agregare a acestor participaţii stabilite la articolul 12 alineatele (4) şi (5) din directiva menţionată, sau care permite exercitarea unei influenţe semnificative asupra administrării firmei de investiţii în care este deţinută participaţia respectivă;
(2)Directiva 2004/109/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 decembrie 2004 privind armonizarea obligaţiilor de transparenţă în ceea ce priveşte informaţia referitoare la emitenţii ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată şi de modificare a Directivei 2001/34/CE (JO L 390, 31.12.2004, p. 38).
32."întreprindere-mamă" înseamnă o întreprindere-mamă în sensul articolului 2 punctele 9 şi 22 din Directiva 2013/34/UE Parlamentului European şi a Consiliului (3);
(3)Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situaţiile financiare anuale, situaţiile financiare consolidate şi rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a Directivelor 78/660/CEE şi 83/349/CEE ale Consiliului (JO L 182, 29.6.2013, p. 19).
33."filială" înseamnă o întreprindere afiliată în sensul articolului 2 punctele 10 şi 22 din Directiva 2013/34/UE, inclusiv orice filială a unei întreprinderi filiale a întreprinderii-mamă care le conduce;
34."grup" înseamnă un grup în sensul articolului 2 punctul 11 din Directiva 2013/34/UE;
35."legături strânse" înseamnă o situaţie în care cel puţin două persoane fizice sau juridice sunt legate prin:
a)participaţie sub forma deţinerii, direct sau prin intermediul controlului, a cel puţin 20 % din capitalul sau drepturile de vot ale unei societăţi;
b)"control", şi anume relaţia dintre o întreprindere-mamă şi o filială, în toate cazurile prevăzute la articolul 22 alineatele (1) şi (2) din Directiva 2013/34/UE sau o relaţie similară între orice persoană fizică sau juridică şi o întreprindere, orice filială a unei întreprinderi filiale fiind considerată, de asemenea, ca filială a întreprinderii-mamă care le conduce;
c)o legătură permanentă a amândurora sau a tuturor de una şi aceeaşi persoană printr-o relaţie de control;
36.«organ de conducere» înseamnă organul sau organele unei firme de investiţii, ale unui operator de piaţă, sau ale unui furnizor de servicii de raportare a datelor astfel cum este definit la articolul 2 alineatul (1) punctul 36a din Regulamentul (UE) nr. 600/2014, care sunt numite în conformitate cu dreptul intern, abilitate să stabilească strategia, obiectivele şi direcţia generală a entităţii, care supervizează şi monitorizează procesul decizional şi din care fac parte persoane care conduc efectiv activitatea entităţii.
Atunci când prezenta directivă menţionează organul de conducere şi, în conformitate cu dreptul intern, funcţiile de conducere şi de supraveghere ale organului de conducere sunt atribuite unor organe diferite sau unor membri diferiţi din cadrul unui organ, statul membru identifică organele responsabile sau membrii responsabili ai organului de conducere în conformitate cu dreptul intern, cu excepţia cazului în care se specifică altfel în prezenta directivă;

37.«conducerea superioară» înseamnă persoanele fizice care exercită funcţii executive în cadrul unei firme de investiţii, al unui operator de piaţă, sau ale unui furnizor de servicii de raportare a datelor astfel cum este definit la articolul 2 alineatul (1) punctul 36a din Regulamentul (UE) nr. 600/2014, şi care răspund în faţa organului de conducere de managementul activităţilor de zi cu zi ale entităţii, inclusiv de implementarea politicilor privind distribuţia de servicii şi produse clienţilor de către firmă şi personalul acesteia;

38."cumpărări şi vânzări simultane pe cont propriu" înseamnă o tranzacţie în cadrul căreia facilitatorul însuşi se interpune în tranzacţie între cumpărător şi vânzător, în aşa fel încât nu este în niciun moment expus riscului de piaţă pe tot parcursul executării tranzacţiei, ambele laturi ale tranzacţiei fiind executate simultan, iar tranzacţia este încheiată la un preţ la care facilitatorul nici nu realizează profit, nici nu suferă pierderi, cu excepţia unui comision, a unei taxe sau a unei reţineri percepute pentru tranzacţie şi comunicate în prealabil;
39."tranzacţionare algoritmică" înseamnă tranzacţionarea de instrumente financiare pe baza unui algoritm computerizat care stabileşte în mod automat, cu intervenţie umană minimă sau fără intervenţie umană, unii parametri individuali ai ordinelor, precum iniţierea ordinului, momentul iniţierii, preţul sau cantitatea ordinului sau modul în care ordinul să fie gestionat după trimiterea lui, şi nu include sistemele utilizate exclusiv în scopul direcţionării ordinelor către unul sau mai multe locuri de tranzacţionare, al procesării ordinelor care nu implică stabilirea unor parametri de tranzacţionare, al confirmării ordinelor sau al procesării post tranzacţionare a tranzacţiilor executate;
40."tehnică de tranzacţionare algoritmică de mare frecvenţă" înseamnă o tehnică de tranzacţionare algoritmică caracterizată prin:
a)o infrastructură menită să minimizeze perioadele de latenţă ale reţelei sau de alte tipuri, care dispune de cel puţin una dintre următoarele dotări aferente introducerii algoritmice a ordinelor: colocare, hosting de proximitate sau acces electronic direct de mare viteză;
b)determinarea prin sistem a iniţierii, generării, direcţionării sau executării ordinelor fără intervenţie umană pentru tranzacţiile sau ordinele individuale; şi
c)rate intrazilnice ridicate de mesaje constituind ordine, cotaţii sau anulări;
41."acces electronic direct" înseamnă o procedură prin care un participant, un membru sau un client al unui loc de tranzacţionare permite unei persoane să utilizeze codul său de tranzacţionare pentru a putea transmite, în mod electronic, ordine referitoare la un instrument financiar direct către locul de tranzacţionare, şi include acordurile care implică utilizarea de către persoana în cauză a infrastructurii participantului, membrului sau clientului respectiv sau a unui alt sistem de conectare pus la dispoziţie de participant, membru sau client, pentru a transmite ordine (acces direct pe piaţă) şi acordurile prin care respectiva infrastructură nu este folosită de o persoană (acces sponsorizat);
42."practici de vânzare încrucişată" înseamnă oferirea unui serviciu de investiţii împreună cu un alt serviciu sau produs ca parte a unui pachet sau pentru a condiţiona o înţelegere sau un pachet;
43.«depozit structurat» înseamnă un depozit astfel cum este definit la articolul 2 alineatul (1) punctul 3 din Directiva 2014/49/UE a Parlamentului European şi a Consiliului, care este rambursabil integral la scadenţă în baza unor condiţii potrivit cărora o dobândă sau o primă va fi plătită sau este supusă riscului, conform unei formule care implică factori precum:
(1)Directiva 2014/49/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind sistemele de garantare a depozitelor (a se vedea pagina 149 din prezentul Jurnal Oficial).
a)un indice sau o combinaţie de indici, excluzând depozitele cu rată variabilă a căror rentabilitate este direct legată de un indice al ratei dobânzii, precum Euribor sau Libor;
b)un instrument financiar sau o combinaţie de instrumente financiare;
c)o marfă sau o combinaţie de marfă sau alte active fizice sau nefizice nefungibile; sau
d)un curs de schimb valutar sau o combinaţie de cursuri de schimb valutar;
44."valori mobiliare" înseamnă clasele de titluri de valoare care pot fi negociate pe piaţa de capital, cu excepţia instrumentelor de plată, ca, de exemplu:
a)acţiunile deţinute la societăţi şi alte titluri de valoare echivalente acţiunilor deţinute la societăţi, la societăţi de tip parteneriat sau la alte entităţi, precum şi certificatele de depozit pentru acţiuni;
b)obligaţiunile şi alte titluri de creanţă securitizate, inclusiv certificatele de depozit pentru astfel de titluri;
c)orice alte titluri de valoare care conferă dreptul de a cumpăra sau de a vinde asemenea valori mobiliare sau care conduc la o decontare în numerar, stabilită în raport cu valori mobiliare, monede, rate ale dobânzii sau rentabilităţii, mărfuri sau alţi indici ori unităţi de măsură;
441.«clauză de tip make-whole (cu plată integrală)» înseamnă o clauză care urmăreşte să protejeze investitorul prin garantarea faptului că, în cazul răscumpărării anticipate a unei obligaţiuni, emitentul este obligat să plătească investitorului care deţine obligaţiunea un cuantum egal cu suma dintre valoarea actualizată netă a plăţilor de cupoane rămase până la scadenţă şi valoarea principală a obligaţiunii care urmează să fie răscumpărată;"

45."certificate de depozit" înseamnă titluri de valoare negociabile pe piaţa de capital, care reprezintă proprietatea asupra titlurilor unui emitent străin şi care pot fi admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată şi tranzacţionate independent de titlurile de valoare ale emitentului străin;
46."fond tranzacţionat la bursă" înseamnă un fond care are cel puţin o clasă de unităţi sau de acţiuni tranzacţionate pe toată durata zilei cel puţin într-un loc de tranzacţionare şi cu cel puţin un formator de piaţă care ia măsuri pentru a se asigura că preţul unităţilor sau al acţiunilor sale la locul de tranzacţionare nu variază în mod semnificativ faţă de valoarea activului său net şi, după caz, faţă de valoarea orientativă a activului net;
47."certificate" înseamnă certificate astfel cum sunt definite la articolul 2 alineatul (1) punctul 27 din Regulamentul (UE) nr. 600/2014;
48."produse financiare structurate" înseamnă produse financiare structurate astfel cum sunt definite la articolul 2 alineatul (1) punctul 28 din Regulamentul (UE) nr. 600/2014;
49."derivate" înseamnă derivate astfel cum sunt definite la articolul 2 alineatul (1) punctul 29 din Regulamentul (UE) nr. 600/2014;
50."instrumente financiare derivate" înseamnă instrumente financiare derivate astfel cum sunt definite la articolul 2 alineatul (1) punctul 30 din Regulamentul (UE) nr. 600/2014;
51."CPC" înseamnă o CPC astfel cum este definită la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012;
52.[textul din Art. 4, alin. (1), punctul 52. din titlul I a fost abrogat la 30-dec-2019 de Art. 1, punctul 2., alin. (B) din Directiva 2177/18-dec-2019]
53.[textul din Art. 4, alin. (1), punctul 53. din titlul I a fost abrogat la 30-dec-2019 de Art. 1, punctul 2., alin. (B) din Directiva 2177/18-dec-2019]
54.[textul din Art. 4, alin. (1), punctul 54. din titlul I a fost abrogat la 30-dec-2019 de Art. 1, punctul 2., alin. (B) din Directiva 2177/18-dec-2019]
55."stat membru de origine" înseamnă:
a)pentru o firmă de investiţii:
(i)statul membru în care este situat sediul său principal, în cazul în care este vorba despre o persoană fizică;
(ii)statul membru în care este situat sediul său social, în cazul în care este vorba despre o persoană juridică;
(iii)statul membru în care este situat sediul său principal, în cazul în care, în conformitate cu dreptul său intern, aceasta nu are sediu social;
b)pentru o piaţă reglementată, statul membru în care este înregistrată piaţa reglementată sau, în cazul în care, în conformitate cu dreptul intern al statului membru respectiv, aceasta nu are sediu social, statul membru în care este situat sediul său principal;
c)
[textul din Art. 4, alin. (1), punctul 55., litera C. din titlul I a fost abrogat la 30-dec-2019 de Art. 1, punctul 2., alin. (B) din Directiva 2177/18-dec-2019]
56."stat membru gazdă" înseamnă statul membru, altul decât statul membru de origine, în care o firmă de investiţii deţine o sucursală sau furnizează servicii de investiţii şi/sau desfăşoară activităţi de investiţii ori statul membru în care o piaţă reglementată pune la dispoziţie mecanisme adecvate pentru a permite membrilor sau participanţilor stabiliţi în acest stat membru să participe la tranzacţionare de la distanţă în cadrul sistemului său;
57."societate dintr-o ţară terţă" înseamnă o societate care ar fi o instituţie de credit ce oferă servicii de investiţii sau desfăşoară activităţi de investiţii ori o firmă de investiţii dacă sediul său principal sau sediul său social s-ar afla pe teritoriul Uniunii;
58."produs energetic angro" înseamnă produs energetic angro în sensul articolului 2 punctul 4 din Regulamentul (UE) nr. 1227/2011;
59.«instrumente financiare derivate pe mărfuri agricole» înseamnă contractele derivate referitoare la produsele enumerate la articolul 1 şi în anexa I părţile I-XX şi XXIV/1 la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului (*), precum şi la produsele enumerate la anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1379/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului (**);
(*)Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 şi (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului (JO L 347, 20.12.2013, p. 671).
(**)Regulamentul (UE) nr. 1379/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind organizarea comună a pieţelor în sectorul produselor pescăreşti şi de acvacultură, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1184/2006 şi (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 104/2000 al Consiliului (JO L 354, 28.12.2013, p. 1).

60."emitent suveran" înseamnă oricare dintre următoarele entităţi care emit titluri de creanţă:
(i)Uniunea;
(ii)un stat membru, inclusiv un serviciu guvernamental, o agenţie sau un vehicul investiţional special al statului membru;
(iii)în cazul unui stat membru federal, unul dintre membrii federaţiei;
(iv)un vehicul investiţional special pentru mai multe state membre;
(v)o instituţie financiară internaţională instituită de două sau mai multe state membre, al cărei obiectiv este să mobilizeze fondurile necesare şi să ofere asistenţă financiară membrilor săi care sunt afectaţi sau ameninţaţi de probleme grave de finanţare; sau
(vi)Banca Europeană de Investiţii;
61."datorie suverană" înseamnă un titlu de creanţă emis de un emitent suveran;
62."suport durabil" înseamnă orice instrument care:
a)permite unui client să stocheze informaţii care îi sunt adresate personal, într-un mod care să permită ca informaţiile respective să poată fi consultate ulterior pe o perioadă de timp adaptată scopului acestor informaţii şi care
b)permite reproducerea fidelă a informaţiilor stocate;
621.«format electronic» înseamnă orice suport durabil, altul decât hârtia;"

63.[textul din Art. 4, alin. (1), punctul 63. din titlul I a fost abrogat la 30-dec-2019 de Art. 1, punctul 2., alin. (B) din Directiva 2177/18-dec-2019]
64."depozitar central de titluri de valoare" sau "CSD" înseamnă depozitari centrali de titluri de valoare astfel cum sunt definiţi la art. 2 alineatul (1) punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014.

65.«grup predominant comercial» înseamnă orice grup a cărui activitate principală nu constă în furnizarea de servicii de investiţii în înţelesul prezentei directive sau în desfăşurarea oricăreia dintre activităţile enumerate în anexa I la Directiva 2013/36/UE ori în activităţi de formator de piaţă pentru instrumente financiare derivate pe mărfuri.

(2)Comisia este împuternicită să adopte acte delegate, în conformitate cu articolul 89, pentru a specifica anumite elemente tehnice ale definiţiilor menţionate la alineatul (1), pentru a le adapta evoluţiilor pieţei, progreselor tehnologice şi experienţei comportamentelor interzise în temeiul Regulamentului (UE) nr. 596/2014 şi pentru a asigura aplicarea uniformă a prezentei directive.