Art. 87a. - Art. 87 a : Punerea la dispoziţie a informaţiilor în punctul unic de acces european - Directiva 2014/65/UE/15-mai-2014 privind pieţele instrumentelor financiare şi de modificare a Directivei 2002/92/CE şi a Directivei 2011/61/UE

Acte UE

Jurnalul Oficial 173L

În vigoare
Versiune de la: 28 Martie 2024
Art. 87a: Punerea la dispoziţie a informaţiilor în punctul unic de acces european
(1)De la 10 ianuarie 2030, statele membre se asigură că, atunci când publică orice informaţie menţionată la articolul 27 alineatele (3) şi (6), la articolul 33 alineatul (3) literele (c), (d) şi (f) şi la articolul 46 alineatul (2) din prezenta directivă, firmele de investiţii, operatorii de piaţă sau emitenţii transmit concomitent informaţiile respective organismului de colectare relevant menţionat la alineatul (3) de la prezentul articol pentru a fi puse la dispoziţie în punctul unic de acces european (ESAP) înfiinţat în temeiul Regulamentului (UE) 2023/2859 al Parlamentului European şi al Consiliului (*12).
(*12)Regulamentul (UE) 2023/2859 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 decembrie 2023 de înfiinţare a unui punct unic de acces european care oferă acces centralizat la informaţiile puse la dispoziţia publicului relevante pentru serviciile financiare, pentru pieţele de capital şi pentru durabilitate (JO L, 2023/2859, 20.12.2023, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2023/2859/oj).
Statele membre se asigură că informaţiile respectă cerinţele următoare:
a)sunt prezentate într-un format care permite extragerea de date, în sensul definiţiei de la articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (UE) 2023/2859, sau, în cazul în care acest lucru este prevăzut de dreptul Uniunii, într-un format prelucrabil automat, în sensul definiţiei de la articolul 2 punctul 4 din regulamentul respectiv;
b)sunt însoţite de fiecare dintre următoarele metadate:
(i)toate denumirile firmei de investiţii, ale operatorului de piaţă sau ale emitentului la care se referă informaţiile;
(ii)identificatorul entităţii juridice al firmei de investiţii, al operatorului de piaţă sau al emitentului, astfel cum este precizat în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) 2023/2859;
(iii)categoria de dimensiune a firmei de investiţii, a operatorului de piaţă sau a emitentului, astfel cum este precizată în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (d) din regulamentul respectiv;
(iv)tipul de informaţii, astfel cum sunt clasificate în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (c) din regulamentul respectiv;
(v)o menţiune care să indice dacă informaţiile conţin date cu caracter personal.
(2)În sensul alineatului (1) litera (b) punctul (ii), statele membre se asigură că firmele de investiţii, operatorii de piaţă şi emitenţii obţin un identificator al entităţii juridice.
(3)Până la 9 ianuarie 2030, în scopul punerii la dispoziţie în ESAP a informaţiilor menţionate la articolul 27 alineatele (3) şi (6) şi la articolul 33 alineatul (3) literele (c), (d) şi (f) ale prezentei directive, statele membre numesc cel puţin un organism de colectare, în sensul definiţiei de la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2023/2859, şi notifică ESMA în acest sens.
În scopul punerii la dispoziţie în ESAP a informaţiilor menţionate la articolul 46 alineatul (2) din prezenta directivă, autoritatea competentă este organism de colectare, în sensul definiţiei de la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2023/2859.
(4)De la 10 ianuarie 2030, statele membre se asigură că informaţiile menţionate la articolul 32 alineatul (2) primul paragraf, la articolul 52 alineatul (2) şi la articolul 71 alineatele (1) şi (2) din prezenta directivă sunt puse la dispoziţie în ESAP. În acest scop, autoritatea competentă este organism de colectare, în sensul definiţiei de la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2023/2859.
Statele membre se asigură că informaţiile respectă cerinţele următoare:
a)sunt prezentate într-un format care permite extragerea de date, în sensul definiţiei de la articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (UE) 2023/2859;
b)sunt însoţite de următoarele metadate:
(i)toate denumirile firmei de investiţii sau ale operatorului de piaţă la care se referă informaţiile;
(ii)dacă este cazul, identificatorul entităţii juridice al firmei de investiţii sau al operatorului de piaţă, astfel cum este precizat în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) 2023/2859;
(iii)tipul de informaţii, astfel cum sunt clasificate în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (c) din regulamentul respectiv;
(iv)o menţiune care să indice dacă informaţiile conţin date cu caracter personal.
(5)De la 10 ianuarie 2030, informaţiile menţionate la articolul 5 alineatul (3), la articolul 18 alineatul (10) a patra teză şi la articolul 58 alineatul (1) litera (a) din prezenta directivă sunt puse la dispoziţie în ESAP. În acest scop, ESMA este organism de colectare, în sensul definiţiei de la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2023/2859.
Informaţiile respectă următoarele cerinţe:
a)sunt prezentate într-un format care permite extragerea de date, în sensul definiţiei de la articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (UE) 2023/2859;
b)sunt însoţite de următoarele metadate:
(i)toate denumirile firmei de investiţii sau ale operatorului de piaţă la care se referă informaţiile;
(ii)dacă este disponibil, identificatorul entităţii juridice al firmei de investiţii sau al operatorului de piaţă, astfel cum este precizat în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) 2023/2859;
(iii)tipul de informaţii, astfel cum sunt clasificate în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (c) din regulamentul respectiv;
(iv)o menţiune care să indice dacă informaţiile conţin date cu caracter personal.
(6)De la 10 ianuarie 2030, statele membre se asigură că informaţiile menţionate la articolul 29 alineatul (3) din prezenta directivă sunt puse la dispoziţie în ESAP. În acest scop, registrul public este organism de colectare, în sensul definiţiei de la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2023/2859.
Statele membre se asigură că informaţiile respectă cerinţele următoare:
a)sunt prezentate într-un format care permite extragerea de date, în sensul definiţiei de la articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (UE) 2023/2859;
b)sunt însoţite de următoarele metadate:
(i)toate denumirile agentului delegat la care se referă informaţiile;
(ii)dacă este disponibil, identificatorul entităţii juridice al agentului delegat, astfel cum este precizat în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) 2023/2859;
(iii)tipul de informaţii, astfel cum sunt clasificate în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (c) din regulamentul respectiv;
(iv)o menţiune care să indice dacă informaţiile conţin date cu caracter personal.
(7)În scopul colectării şi gestionării eficiente a informaţiilor transmise în conformitate cu alineatul (1), ESMA elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a preciza următoarele:
a)orice alte metadate care trebuie să însoţească informaţiile;
b)modul de structurare a datelor la nivelul informaţiilor;
c)pentru ce informaţii este necesar un format prelucrabil automat şi, în astfel de cazuri, ce format prelucrabil automat trebuie utilizat.
În sensul literei (c), ESMA evaluează avantajele şi dezavantajele diferitelor formate prelucrabile automat şi efectuează teste adecvate în condiţii reale de utilizare în acest scop.
ESMA prezintă Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de punere în aplicare.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
(8)Dacă este necesar, ESMA adoptă orientări pentru a se asigura că metadatele transmise în conformitate cu alineatul (7) primul paragraf litera (a) sunt corecte.