Art. 9. - Art. 9: Creanţe asupra SGD-urilor - Directiva 2014/49/UE/16-apr-2014 privind schemele de garantare a depozitelor
Acte UE
Jurnalul Oficial 173L
În vigoare Versiune de la: 30 Octombrie 2014
Art. 9: Creanţe asupra SGD-urilor
(1)Statele membre se asigură că drepturile deponenţilor la compensaţie pot face obiectul unei acţiuni împotriva SGD.
(2)Fără a aduce atingere drepturilor pe care le poate avea în conformitate cu dreptul intern, SGD care efectuează plăţi garantate într-un cadru naţional au dreptul de subrogare în drepturile deponenţilor în cadrul procedurii de lichidare sau de reorganizare, până la concurenţa unei sume egale cu plata acestora către deponenţi. În cazul în care o SGD efectuează plăţi în contextul unei proceduri de rezoluţie, inclusiv al aplicării unor instrumente de rezoluţie sau al exercitării competenţelor de rezoluţie în conformitate cu articolul 11, SGD are o creanţă împotriva instituţiei de credit relevante corespunzătoare unei sume egale cu plăţile efectuate. Creanţa respectivă este de acelaşi rang ca şi depozitele acoperite în temeiul dreptului intern care reglementează procedurile obişnuite de insolvenţă astfel cum sunt definite în Directiva 2014/59/UE.
(3)Statele membre pot limita perioada în care deponenţii ale căror depozite nu au fost rambursate sau recunoscute de către SGD în termenele prevăzute la articolul 8 alineatele (1) şi (3) pot pretinde rambursarea depozitelor lor.