Art. 19. - Art. 19: Dispoziţii tranzitorii - Directiva 2014/49/UE/16-apr-2014 privind schemele de garantare a depozitelor
Acte UE
Jurnalul Oficial 173L
În vigoare Versiune de la: 30 Octombrie 2014
Art. 19: Dispoziţii tranzitorii
(1)Atunci când anumite depozite sau categorii de depozite sau alte instrumente încetează să mai fie acoperite, integral sau parţial, de SGD-uri după transpunerea prezentei directive sau a Directivei 2009/14/CE în dreptul intern, statele membre pot permite ca depozitele şi alte instrumente care au o scadenţă iniţială să fie acoperite până la data scadenţei iniţiale, în cazul în care acestea au fost constituite sau emise înainte de 2 iulie 2014.
(2)Statele membre se asigură că deponenţii sunt informaţi cu privire la depozitele sau categoriile de depozite sau celelalte instrumente care nu vor mai fi acoperite de o SGD începând cu 3 iulie 2015.
(3)Până la atingerea pentru prima dată a nivelului ţintă, statele membre pot aplica pragurile de la articolul 11 alineatul (5) în legătură cu resursele financiare disponibile.
(4)Prin derogare de la articolul 6 alineatul (1), statele membre care, la 1 ianuarie 2008, au prevăzut un nivel de acoperire între 100 000 EUR şi 300 000 EUR pot decide să aplice din nou respectivul nivel de acoperire mai ridicat până la 31 decembrie 2018. În acest caz, nivelul ţintă şi contribuţiile instituţiilor de credit se ajustează în mod corespunzător.
(5)Până la 3 iulie 2019, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport şi, dacă este necesar, o propunere legislativă care să prevadă modalitatea prin care SGD-urile care desfăşoară operaţiuni în Uniune pot coopera prin intermediul unei scheme europene pentru a preveni riscurile generate de activităţile transfrontaliere şi a proteja depozitele împotriva acestor riscuri.
(6)Până la 3 iulie 2019, Comisia, sprijinită de ABE, prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport privind progresele realizate în punerea în aplicare a prezentei directive. Acest raport examinează în special:
a)nivelul ţintă pe baza depozitelor acoperite, cu o evaluare a adecvării procentului fixat, luând în considerare falimentul instituţiilor de credit din Uniune înregistrat în trecut;
b)impactul măsurilor alternative utilizate în conformitate cu articolul 11 alineatul (3) privind protecţia deponenţilor şi consecvenţa faţă de procedurile de lichidare ordonată în sectorul bancar;
c)impactul asupra diverselor modele bancare;
d)gradul de adecvare a nivelului actual de acoperire pentru deponenţi; şi
e)dacă activităţile menţionate la prezentul paragraf au fost realizate într-un mod care permite menţinerea protecţiei acordate deponenţilor.
Până la 3 iulie 2019, ABE prezintă Comisiei un raport privind modelele de calcul şi relevanţa acestora pentru riscul comercial al membrilor. În cadrul raportului, ABE ţine seama în mod corespunzător de profilurile de risc ale diverselor modele de afaceri.