Art. 19. - Art. 19: Notificarea noilor produse din tutun - Directiva 2014/40/UE/03-apr-2014 privind apropierea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre în ceea ce priveşte fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe şi de abrogare a Directivei 2001/37/CE
Acte UE
Jurnalul Oficial 127L
În vigoare Versiune de la: 23 Noiembrie 2022
Art. 19: Notificarea noilor produse din tutun
(1)Statele membre solicită producătorilor şi importatorilor de noi produse din tutun să notifice autorităţilor competente ale statelor membre orice astfel de nou produs din tutun pe care intenţionează să îl introducă pe pieţele naţionale. Notificarea se transmite în format electronic cu şase luni înainte de data preconizată pentru introducerea pe piaţă. Aceasta se însoţeşte de o descriere detaliată a noului produs din tutun în cauză, precum şi de instrucţiuni privind utilizarea sa şi informaţii privind ingredientele şi emisiile în conformitate cu articolul 5. Producătorii şi importatorii care notifică un nou produs din tutun furnizează, de asemenea, autorităţilor competente:
a)studii ştiinţifice disponibile privind toxicitatea, potenţialul de dependenţă şi atractivitatea noului produs din tutun, în special în ceea ce priveşte ingredientele şi emisiile sale;
b)studii, rezumate ale acestora şi cercetări de piaţă disponibile privind preferinţele diverselor grupuri de consumatori, incluzând tinerii şi fumătorii curenţi;
c)alte informaţii relevante şi disponibile, inclusiv o analiză a raportului riscuri/beneficii pentru produs, a efectelor aşteptate privind renunţarea la consumul de tutun, a efectelor aşteptate privind incidenţa consumului de tutun şi a percepţiilor anticipate ale consumatorului.
(2)Statele membre solicită ca producătorii şi importatorii de noi produse din tutun să transmită autorităţilor lor competente orice informaţie nouă sau actualizată privind studiile, cercetările şi alte informaţii menţionate la alineatul (1) literele (a)-(c). Statele membre pot să solicite producătorilor sau importatorilor de noi produse din tutun să efectueze teste suplimentare sau să transmită informaţii suplimentare. Statele membre pun la dispoziţia Comisiei toate informaţiile primite în temeiul prezentului articol.
(3)Statele membre pot să introducă un sistem pentru autorizarea noilor produse din tutun. Statele membre pot să impună producătorilor şi importatorilor o taxă proporţională pentru autorizarea respectivă.
(4)Noile produse din tutun introduse pe piaţă respectă cerinţele stabilite în prezenta directivă. Determinarea dispoziţiilor din prezenta directivă care sunt aplicabile în cazul noilor produse din tutun se face în funcţie de încadrarea produselor respective la definiţia produsului din tutun care nu arde sau la definiţia produsului din tutun pentru fumat.