Art. 9. - Art. 9: Reprezentanţi autorizaţi - Directiva 2014/33/UE/26-feb-2014 de armonizare a legislaţiilor statelor membre referitoare la ascensoare şi la componentele de siguranţă pentru ascensoare

Acte UE

Jurnalul Oficial 96L

În vigoare
Versiune de la: 28 Noiembrie 2024
Art. 9: Reprezentanţi autorizaţi
(1)Un producător sau un instalator poate numi printr-un mandat scris un reprezentant autorizat.
Obligaţiile stabilite la articolul 7 alineatul (1) sau la articolul 8 alineatul (1) şi obligaţia de întocmire a documentaţiei tehnice menţionate la articolul 7 alineatul (2) sau la articolul 8 alineatul (2) nu fac parte din mandatul reprezentantului autorizat.
(2)Reprezentantul autorizat îndeplineşte sarcinile prevăzute în mandatul primit de la producător sau instalator. Mandatul permite reprezentantului autorizat să îndeplinească cel puţin următoarele:
a)să păstreze la dispoziţia autorităţilor naţionale de supraveghere a pieţei declaraţia de conformitate UE şi, dacă este cazul, decizia (deciziile) de aprobare referitoare la sistemul de asigurare a calităţii utilizat de producător sau de instalator, precum şi documentaţia tehnică, pe o perioadă de 10 ani de la introducerea pe piaţă a componentei de siguranţă pentru ascensoare sau a ascensorului;
b)la cererea motivată a unei autorităţi naţionale competente, să furnizeze acestei autorităţi toate informaţiile şi documentaţia necesară pentru a demonstra conformitatea componentelor de siguranţă pentru ascensoare sau a ascensorului;
c)să coopereze cu autorităţile naţionale competente, la cererea acestora, cu privire la orice măsură luată pentru eliminarea riscurilor prezentate de componenta de siguranţă pentru ascensoare sau de ascensorul vizat de mandatul reprezentantului autorizat.