Art. 21. - Art. 21: Autorităţile de notificare - Directiva 2014/33/UE/26-feb-2014 de armonizare a legislaţiilor statelor membre referitoare la ascensoare şi la componentele de siguranţă pentru ascensoare

Acte UE

Jurnalul Oficial 96L

În vigoare
Versiune de la: 28 Noiembrie 2024
Art. 21: Autorităţile de notificare
(1)Statele membre desemnează o autoritate de notificare unică căreia îi revine răspunderea pentru instituirea şi îndeplinirea procedurilor necesare pentru evaluarea şi notificarea organismelor de evaluare a conformităţii şi de monitorizarea organismelor notificate, incluzând conformitatea cu dispoziţiile articolului 26.
(2)Statele membre pot decide ca evaluarea şi monitorizarea menţionate la alineatul (1) să fie efectuate de un organism naţional de acreditare în sensul şi în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008.
(3)În cazul în care autoritatea de notificare deleagă sau încredinţează în alt mod evaluarea, notificarea sau monitorizarea menţionate la alineatul (1) unui organism care nu reprezintă o entitate guvernamentală, respectivul organism este o persoană juridică şi îndeplineşte mutatis mutandis cerinţele prevăzute la articolul 22. În plus, el trebuie să prevadă modalităţi de acoperire a responsabilităţilor care decurg din activităţile sale.
(4)Autoritatea de notificare îşi asumă întreaga răspundere pentru sarcinile îndeplinite de organismul menţionat la alineatul (3).