Art. 41b. - Art. 41 b : Evaluarea cu prioritate a conformităţii ascensoarelor şi componentelor de siguranţă pentru ascensoare desemnate drept bunuri relevante în situaţii de criză - Directiva 2014/33/UE/26-feb-2014 de armonizare a legislaţiilor statelor membre referitoare la ascensoare şi la componentele de siguranţă pentru ascensoare

Acte UE

Jurnalul Oficial 96L

În vigoare
Versiune de la: 28 Noiembrie 2024
Art. 41b: Evaluarea cu prioritate a conformităţii ascensoarelor şi componentelor de siguranţă pentru ascensoare desemnate drept bunuri relevante în situaţii de criză
(1)Prezentul articol se aplică ascensoarelor şi componentelor de siguranţă pentru ascensoare enumerate în actul de punere în aplicare menţionat la articolul 41a alineatul (1) care fac obiectul procedurilor de evaluare a conformităţii menţionate la articolele 15 şi 16 care presupun implicarea obligatorie a unui organism notificat.
(2)Organismele notificate depun toate eforturile necesare pentru a trata cu prioritate toate cererile de evaluare a conformităţii ascensoarelor şi componentelor de siguranţă pentru ascensoare menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol, indiferent dacă cererile respective au fost depuse înainte sau după activarea procedurilor de urgenţă în temeiul articolului 41a.
(3)Tratarea cu prioritate a cererilor de evaluare a conformităţii ascensoarelor şi componentelor de siguranţă pentru ascensoare în temeiul alineatului (2) nu trebuie să determine costuri suplimentare disproporţionate pentru instalatorii şi producătorii care au depus cererile respective.
(4)Organismele notificate depun eforturi rezonabile pentru a-şi spori capacităţile de testare a ascensoarelor şi componentelor de siguranţă pentru ascensoare menţionate la alineatul (1) care le-au fost notificate.