Art. 34. - Art. 34: Modificări ale notificărilor - Directiva 2014/28/UE/26-feb-2014 privind armonizarea legislaţiei statelor membre referitoare la punerea la dispoziţie pe piaţă şi controlul explozivilor de uz civil

Acte UE

Jurnalul Oficial 96L

În vigoare
Versiune de la: 29 Martie 2014
Art. 34: Modificări ale notificărilor
(1)În cazul în care o autoritate de notificare a constatat sau a fost informată că un organism notificat nu mai îndeplineşte cerinţele prevăzute la articolul 28 sau că acesta nu îşi îndeplineşte obligaţiile, autoritatea de notificare restricţionează, suspendă sau retrage notificarea după caz, în funcţie de gravitatea nerespectării cerinţelor sau a neîndeplinirii obligaţiilor. Aceasta informează de îndată Comisia şi celelalte state membre în consecinţă.
(2)În caz de restricţionare, suspendare sau retragere a notificării sau în cazul în care organismul notificat şi-a încetat activitatea, statul membru notificator ia măsurile adecvate pentru a se asigura că dosarele organismului respectiv sunt fie prelucrate de un alt organism notificat, fie sunt puse la dispoziţia autorităţilor competente de notificare şi de supraveghere a pieţei, la cererea acestora.