Art. 4. - Art. 4: Modificări ale Directivei 98/24/CE - Directiva 2014/27/UE/26-feb-2014 de modificare a Directivelor 92/58/CEE, 92/85/CEE, 94/33/CE, 98/24/CE ale Consiliului şi a Directivei 2004/37/CE a Parlamentului European şi a Consiliului pentru a le alinia la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi a amestecurilor

Acte UE

Jurnalul Oficial 65L

În vigoare
Versiune de la: 5 Martie 2014
Art. 4: Modificări ale Directivei 98/24/CE
Directiva 98/24/CE se modifică după cum urmează:
1.la articolul 2, litera (b) se modifică după cum urmează:
(a)punctul (i) se înlocuieşte cu următorul text:
"(i)orice agent chimic care întruneşte criteriile pentru clasificarea ca periculos în oricare dintre clasele de pericol fizic şi/sau pentru sănătate prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului (*), indiferent dacă agentul chimic în cauză este clasificat sau nu în conformitate cu regulamentul respectiv;
(*)Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi a amestecurilor, de modificare şi de abrogare a Directivelor 67/548/CEE şi 1999/45/CE, precum şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1907/2006 (JO L 353, 31.12.2008, p. 1)."
(b)punctul (ii) se elimină;
(c)punctul (iii) se înlocuieşte cu următorul text:
"(iii)orice agent chimic care, deşi nu întruneşte criteriile de clasificare ca fiind periculos în conformitate cu litera (b) punctul (i) din prezentul articol, poate prezenta un risc pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, din cauza proprietăţilor sale fizico-chimice, chimice sau toxicologice şi a modului în care este utilizat sau este prezent la locul de muncă, inclusiv orice agent chimic căruia i s-a atribuit o valoare limită de expunere profesională potrivit articolului 3."
2.la articolul 4 alineatul (1), a doua liniuţă se înlocuieşte cu următorul text:
"- informaţiile referitoare la securitate şi sănătate care sunt puse la dispoziţie de furnizor (de exemplu, fişa cu date de securitate corespunzătoare, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului (*);
(*)Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea şi restricţiile aplicabile produselor chimice (REACH), de instituire a unei Agenţii Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE şi de abrogare a Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 793/93, a Regulamentului Comisiei (CE) nr. 1488/94, a Directivei Consiliului 76/769/CEE şi a Directivelor Comisiei 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE şi 2000/21/CE (JO L 396, 30.12.2006, p. 1)."
3.articolul 8 se modifică după cum urmează:
(a)la alineatul (1), a patra liniuţă se înlocuieşte cu următorul text:
"- acces la fişa cu date de securitate pusă la dispoziţie de către furnizor în conformitate cu articolul 31 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006;"
(b)alineatul (3) se înlocuieşte cu următorul text:
"(3)Statele membre pot lua măsurile necesare pentru ca angajatorii să poată obţine la cerere, de preferinţă de la producător sau furnizor, toate informaţiile despre agenţii chimici periculoşi care sunt necesare pentru aplicarea articolului 4 alineatul (1) din prezenta directivă, în măsura în care nici Regulamentul (CE) nr. 1907/2006, nici Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 nu prevăd obligaţia de a furniza informaţii."