Art. 79. - Art. 79: Utilizarea capacităţilor altor entităţi - Directiva 2014/25/UE/26-feb-2014 privind achiziţiile efectuate de entităţile care îşi desfăşoară activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi serviciilor poştale şi de abrogare a Directivei 2004/17/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 94L

În vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2024 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 79: Utilizarea capacităţilor altor entităţi
(1)În cazul în care normele şi criteriile obiective de excludere şi selectare a operatorilor economici care au solicitat calificarea într-un sistem de calificare includ cerinţe privind capacitatea economică şi financiară a operatorului economic sau capacităţile sale tehnice şi profesionale, operatorul economic se poate baza, acolo unde este necesar, pe capacitatea altor entităţi, indiferent de natura juridică a legăturii dintre el şi entităţile respective. În ceea ce priveşte criteriile referitoare la calificările educaţionale şi profesionale ale prestatorului de servicii sau ale contractantului sau ale personalului de conducere al întreprinderii, sau la experienţa profesională relevantă, operatorii economici pot, cu toate acestea, să se bazeze doar pe capacităţile altor entităţi atunci când acestea din urmă vor desfăşura lucrările sau serviciile pentru îndeplinirea cărora sunt necesare respectivele capacităţi. În cazul în care un operator economic doreşte să se bazeze pe capacităţile altor entităţi, acesta dovedeşte entităţii contractante că va dispune de resursele respective pe întreaga perioadă de valabilitate a sistemului de calificare, de exemplu prin prezentarea unui angajament din partea respectivelor entităţi în acest sens.
În cazul în care, în temeiul articolului 80 din prezenta directivă, entităţile contractante fac trimitere la criteriile de excludere sau de selecţie prevăzute de Directiva 2014/24/UE, entităţile contractante verifică, în conformitate cu articolul 80 alineatul (3) din prezenta directivă, dacă celelalte entităţi pe a căror capacitate operatorul economic intenţionează să se bazeze îndeplinesc criteriile de selecţie relevante sau dacă există motivele de excludere la care au făcut trimitere entităţile contractante în temeiul articolului 57 din Directiva 2014/24/UE. Entitatea contractantă solicită ca operatorul economic să înlocuiască o entitate în legătură cu care există motive obligatorii de excludere la care entitatea contractantă a făcut trimitere. Entitatea contractantă poate solicita, sau statul membru îi poate impune să solicite, ca operatorul economic să înlocuiască o entitate în legătură cu care există motive neobligatorii de excludere la care entitatea contractantă a făcut trimitere.
În cazul în care un operator economic se bazează pe capacităţile altor entităţi în ceea ce priveşte criteriile referitoare la situaţia economică şi financiară, entitatea contractantă poate solicita ca operatorul economic şi acele entităţi să fie răspunzătoare solidar pentru executarea contractului.
În aceleaşi condiţii, un grup de operatori economici menţionat la articolul 37 alineatul (2) se poate baza pe capacitatea participanţilor din grup sau a altor entităţi.
(2)În cazul în care normele şi criteriile obiective de excludere şi selectare a candidaţilor şi ofertanţilor în cadrul procedurilor deschise, restrânse sau de negociere, în dialogurile competitive ori în cadrul parteneriatelor pentru inovare includ cerinţe privind capacitatea economică şi financiară a operatorului economic sau capacităţile sale tehnice şi profesionale, operatorul economic se poate baza, acolo unde este necesar şi pentru un anumit contract, pe capacităţile altor entităţi, indiferent de natura juridică a legăturii dintre el şi entităţile respective. În ceea ce priveşte criteriile referitoare la calificările educaţionale şi profesionale ale prestatorului de servicii sau ale contractantului sau ale personalului de conducere al întreprinderii, sau la experienţa profesională relevantă, operatorii economici pot, cu toate acestea, să se bazeze doar pe capacităţile altor entităţi atunci când acestea din urmă vor desfăşura lucrările sau serviciile pentru îndeplinirea cărora sunt necesare respectivele capacităţi. În cazul în care un operator economic doreşte să se bazeze pe capacităţile altor entităţi, acesta dovedeşte entităţii contractante că va dispune de resursele necesare, de exemplu prin prezentarea unui angajament din partea entităţilor respective în acest sens.
În cazul în care, în temeiul articolului 80 din prezenta directivă, entităţile contractante fac trimitere la criteriile de excludere sau de selecţie prevăzute de Directiva 2014/24/UE, entităţile contractante verifică, în conformitate cu articolul 80 alineatul (3) din prezenta directivă, dacă celelalte entităţi pe a căror capacitate operatorul economic intenţionează să se bazeze îndeplinesc criteriile de selecţie relevante sau dacă există motivele de excludere la care au făcut trimitere entităţile contractante în temeiul articolului 57 din Directiva 2014/24/UE. Entitatea contractantă solicită ca operatorul economic să înlocuiască o entitate care nu îndeplineşte un criteriu de selecţie relevant sau în legătură cu care există motive obligatorii de excludere la care entitatea contractantă a făcut trimitere. Entitatea contractantă poate solicita, sau statul membru îi poate impune să solicite, ca operatorul economic să înlocuiască o entitate în legătură cu care există motive neobligatorii de excludere la care entitatea contractantă a făcut trimitere.
În cazul în care un operator economic se bazează pe capacităţile altor entităţi în ceea ce priveşte criteriile referitoare la situaţia economică şi financiară, entitatea contractantă poate solicita ca operatorul economic şi acele entităţi să fie răspunzătoare solidar pentru executarea contractului.
În aceleaşi condiţii, un grup de operatori economici prevăzut la articolul 37 se poate baza pe capacităţile membrilor grupului sau ale altor entităţi.
(3)În cazul contractelor de lucrări sau de servicii şi al lucrărilor de amplasare sau de instalare din cadrul unui contract de produse, entităţile contractante pot impune ca anumite sarcini critice să fie efectuate direct de către ofertantul însuşi sau, în cazul unei oferte depuse de un grup de operatori economici prevăzut la articolul 37 alineatul (2), de un participant din cadrul acestui grup.