Art. 49. - Art. 49: Parteneriatul pentru inovare - Directiva 2014/25/UE/26-feb-2014 privind achiziţiile efectuate de entităţile care îşi desfăşoară activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi serviciilor poştale şi de abrogare a Directivei 2004/17/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 94L

În vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2024 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 49: Parteneriatul pentru inovare
(1)În cazul parteneriatelor pentru inovare, orice operator economic poate depune o cerere de participare ca răspuns la o invitaţie la o procedură concurenţială de ofertare, în conformitate cu articolul 44 alineatul (4) literele (b) şi (c), furnizând informaţiile pentru selecţia calitativă solicitate de entitatea contractantă.
În documentele achiziţiei, entitatea contractantă identifică necesitatea unui produs, a unui serviciu inovator sau a unor lucrări inovatoare care nu poate fi satisfăcută prin achiziţionarea produselor, serviciilor sau lucrărilor deja disponibile pe piaţă. Aceasta indică acele elemente ale descrierii care definesc cerinţele minime care trebuie îndeplinite de toate ofertele. Indicaţiile sunt suficient de precise pentru a permite operatorilor economici să identifice natura şi sfera de aplicare a soluţiei necesare şi să decidă dacă să depună o cerere de participare la procedură.
Entitatea contractantă poate decide să instituie parteneriatul pentru inovare cu unul sau mai mulţi parteneri care derulează separat activităţi de cercetare şi dezvoltare.
Termenul minim pentru primirea cererilor de participare este fixat, în general, la nu mai puţin de 30 de zile de la data trimiterii anunţului de participare şi în niciun caz nu poate fi mai mic de 15 zile. Numai operatorii economici invitaţi de entitatea contractantă după evaluarea informaţiilor furnizate pot participa la procedură. Entităţile contractante pot limita numărul candidaţilor corespunzători pentru a fi invitaţi să participe la procedură în conformitate cu articolul 78 alineatul (2). Contractele se atribuie exclusiv pe baza criteriului ofertei prezentând cel mai bun raport calitate-preţ, în conformitate cu articolul 82 alineatul (2).
(2)Parteneriatul pentru inovare are ca scop dezvoltarea unui produs, a unui serviciu inovator sau a unor lucrări inovatoare, precum şi achiziţia ulterioară a produselor, serviciilor sau lucrărilor care rezultă, cu condiţia ca acestea să corespundă nivelurilor convenite de performanţă şi costurilor maxime convenite între autorităţile contractante şi participanţi.
Parteneriatul pentru inovare se structurează în etape succesive, urmând succesiunea etapelor din procesul de cercetare şi de inovare, care poate include fabricarea produselor, prestarea serviciilor sau finalizarea lucrărilor. Parteneriatul pentru inovare stabileşte obiective intermediare care trebuie atinse de către parteneri şi plata remuneraţiei în tranşe adecvate.
Pe baza obiectivelor respective, entitatea contractantă poate hotărî după fiecare etapă să înceteze parteneriatul pentru inovare sau, în cazul unui parteneriat pentru inovare cu mai mulţi parteneri, să reducă numărul de parteneri prin rezilierea anumitor contracte, cu condiţia ca entitatea contractantă să fi menţionat în documentele achiziţiei posibilităţile respective, precum şi condiţiile în care poate face uz de ele.
(3)Cu excepţia cazului în care se prevede altfel în prezentul articol, entităţile contractante negociază cu ofertanţii ofertele iniţiale şi toate ofertele ulterioare depuse de aceştia, cu excepţia ofertei finale, în vederea îmbunătăţirii conţinutului acestora.
Cerinţele minime şi criteriile de atribuire nu fac obiectul negocierilor.
(4)În cursul negocierilor, entităţile contractante asigură egalitatea de tratament pentru toţi ofertanţii. În acest scop, acestea nu furnizează, în mod discriminatoriu, informaţii care îi pot avantaja pe anumiţi ofertanţi în raport cu ceilalţi. Acestea informează în scris toţi ofertanţii ale căror oferte nu au fost eliminate în conformitate cu alineatul (5) în legătură cu orice modificări ale specificaţiilor tehnice sau ale altor documente ale achiziţiei decât cele care stabilesc cerinţele minime. În urma modificărilor respective, entităţile contractante acordă suficient timp ofertanţilor pentru a modifica şi a retrimite ofertele modificate, după caz.
În conformitate cu articolul 39, entităţile contractante nu dezvăluie celorlalţi participanţi informaţii confidenţiale comunicate de un candidat sau de un ofertant care participă la negocieri, fără acordul acestuia. Acest acord nu ia forma unei renunţări generale, ci este dat cu referire la comunicarea preconizată a informaţiilor specifice.
(5)Negocierile din cadrul procedurilor privind parteneriatele pentru inovare se pot desfăşura în etape succesive, în scopul reducerii numărului de oferte care urmează să fie negociate prin aplicarea criteriilor de atribuire menţionate în anunţul de participare, în invitaţia pentru confirmarea interesului sau în documentele achiziţiei. În anunţul de participare, în invitaţia pentru confirmarea interesului sau în documentele achiziţiei, entitatea contractantă indică dacă va recurge la această opţiune.
(6)La selectarea candidaţilor, entităţile contractante aplică în special criteriile legate de capacitatea candidaţilor în domeniul cercetării şi dezvoltării, precum şi de capacitatea de a elabora şi de a pune în aplicare soluţii inovatoare.
Numai operatorii economici invitaţi de entitatea contractantă după evaluarea informaţiilor solicitate pot prezenta proiecte de cercetare şi inovare având ca obiectiv satisfacerea necesităţilor identificate de entitatea contractantă care nu pot fi acoperite de soluţiile existente.
În documentele achiziţiei, entitatea contractantă defineşte mecanismele aplicabile drepturilor de proprietate intelectuală. În cazul unui parteneriat pentru inovare cu mai mulţi parteneri, entitatea contractantă, în conformitate cu articolul 39, nu dezvăluie celorlalţi parteneri soluţiile propuse sau alte informaţii confidenţiale comunicate de un partener în cadrul parteneriatului, fără acordul partenerului respectiv. Acest acord nu ia forma unei renunţări generale, ci este dat cu referire la comunicarea preconizată a informaţiilor specifice.
(7)Entitatea contractantă se asigură că structura parteneriatului şi, în special, durata şi valoarea diferitelor etape reflectă gradul de inovaţie al soluţiei propuse şi succesiunea activităţilor de cercetare şi inovare necesare pentru dezvoltarea unei soluţii inovatoare care nu este încă disponibilă pe piaţă. Valoarea estimată a produselor, serviciilor sau lucrărilor achiziţionate nu este disproporţionată în raport cu investiţiile pentru dezvoltarea acestora.