Art. 43. - Art. 43: Etichete - Directiva 2014/24/UE/26-feb-2014 privind achiziţiile publice şi de abrogare a Directivei 2004/18/CE
Acte UE
Jurnalul Oficial 94L
În vigoare Versiune de la: 1 Ianuarie 2024 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 43: Etichete
(1)În cazul în care intenţionează să achiziţioneze lucrări, produse sau servicii cu anumite caracteristici de mediu, sociale sau de altă natură, autorităţile contractante pot solicita în specificaţiile tehnice, criteriile de atribuire sau condiţiile de executare a contractului o etichetă specifică drept dovadă că lucrările, serviciile sau produsele corespund cerinţelor solicitate, dacă toate condiţiile de mai jos sunt îndeplinite:
a)cerinţele etichetei se referă numai la criterii care sunt legate de obiectul contractului şi sunt adecvate pentru a defini caracteristicile lucrărilor, produselor sau serviciilor care fac obiectul contractului;
b)cerinţele etichetei se bazează pe criterii nediscriminatorii şi verificabile în mod obiectiv;
c)etichetele sunt create printr-o procedură deschisă şi transparentă, în cadrul căreia pot participa toate părţile interesate relevante, inclusiv organisme guvernamentale, consumatori, parteneri sociali, producători, distribuitori şi organizaţii neguvernamentale;
d)etichetele sunt accesibile tuturor părţilor interesate;
e)cerinţele etichetei sunt stabilite de o terţă parte asupra căreia operatorul economic care solicită acordarea etichetei nu poate exercita o influenţă decisivă.
În cazul în care nu impun ca lucrările, produsele sau serviciile să îndeplinească toate cerinţele etichetei, autorităţile contractante precizează cerinţele etichetei la care se face trimitere.
Autorităţile contractante care impun o etichetă specifică acceptă toate etichetele care confirmă că lucrările, produsele sau serviciile îndeplinesc cerinţe echivalente.
În cazul în care se poate demonstra că un operator economic nu are nicio posibilitate de a obţine eticheta specifică indicată de autoritatea contractantă sau o etichetă echivalentă în termenele stabilite din motive care nu îi sunt imputabile, autoritatea contractantă acceptă şi alte mijloace de probă adecvate care pot include un dosar tehnic al fabricantului, cu condiţia ca operatorul economic în cauză să demonstreze că lucrările, produsele sau serviciile pe care urmează să le furnizeze îndeplinesc cerinţele etichetei specifice sau cerinţele specifice indicate de autoritatea contractantă.
(2)În cazul în care o etichetă îndeplineşte condiţiile prevăzute la alineatul (1) literele (b), (c), (d) şi (e), dar stabileşte şi cerinţe care nu au legătură cu obiectul contractului, autorităţile contractante nu solicită eticheta ca atare, ci pot defini specificaţiile tehnice prin referire la specificaţiile detaliate ale etichetei respective, sau, dacă este necesar, la părţile acestora care sunt legate de obiectul contractului şi sunt adecvate pentru a defini caracteristicile obiectului respectiv.