Art. 2. - Art. 2: Definiţii - Directiva 2014/24/UE/26-feb-2014 privind achiziţiile publice şi de abrogare a Directivei 2004/18/CE
Acte UE
Jurnalul Oficial 94L
În vigoare Versiune de la: 1 Ianuarie 2024 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 2: Definiţii
(1)În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiţii:
1."autorităţi contractante" înseamnă statul, autorităţile regionale sau locale, organismele de drept public sau asociaţiile formate din una sau mai multe astfel de autorităţi sau din unul sau mai multe astfel de organisme de drept public;
2."autorităţi guvernamentale centrale" înseamnă autorităţile contractante enumerate în anexa I şi, în măsura în care sunt operate corecţii sau modificări la nivel naţional, entităţile care le succed acestora;
3."autorităţi contractante regionale sau locale" înseamnă toate autorităţile contractante care nu sunt autorităţi guvernamentale centrale;
4."organisme de drept public" înseamnă organismele care au toate caracteristicile următoare:
a)sunt înfiinţate în scopul specific de a răspunde unor necesităţi de interes general, fără caracter industrial sau comercial;
b)au personalitate juridică; şi
c)sunt finanţate, în cea mai mare parte, de către stat, autorităţi regionale sau locale sau alte organisme de drept public; sau administrarea lor face obiectul supravegherii de către autorităţile sau organismele respective sau au un consiliu de administraţie, de conducere sau de supraveghere alcătuit din membri desemnaţi în proporţie de peste 50 % de către stat, de autorităţi regionale sau locale sau de alte organisme de drept public;
5."contracte de achiziţii publice" înseamnă contracte cu titlu oneros, încheiate în scris între unul sau mai mulţi operatori economici şi una sau mai multe autorităţi contractante şi care au ca obiect execuţia de lucrări, furnizarea de produse sau servicii;
6."contracte de achiziţii publice de lucrări" înseamnă contracte de achiziţii publice care au ca obiect:
a)execuţia, sau atât proiectarea, cât şi execuţia de lucrări legate de una dintre activităţile menţionate în anexa II;
b)execuţia, sau atât proiectarea, cât şi execuţia unei lucrări;
c)realizarea, prin orice mijloace, a unei lucrări care corespunde cerinţelor precizate de autoritatea contractantă care exercită o influenţă decisivă asupra tipului sau proiectului lucrării;
7."lucrare" înseamnă rezultatul unui ansamblu de lucrări de construcţii de clădiri sau lucrări de geniu civil, suficient în sine pentru a îndeplini o funcţie economică sau tehnică;
8."contracte de achiziţii publice de produse" înseamnă contracte care au ca obiect achiziţionarea, leasingul, închirierea sau cumpărarea în rate, cu sau fără opţiune de cumpărare, de produse. Un contract de achiziţie publică de produse poate include, cu titlu accesoriu, lucrări de amplasare şi de instalare;
9."contracte de achiziţii publice de servicii" înseamnă contracte de achiziţii publice care au ca obiect prestarea de servicii, altele decât cele menţionate la punctul 6;
10."operator economic" înseamnă orice persoană fizică sau juridică sau o entitate publică sau grup de astfel de persoane şi/sau entităţi, inclusiv orice asociere temporară de întreprinderi, care oferă execuţia de lucrări şi/sau o lucrare, furnizarea de produse sau prestarea de servicii pe piaţă;
11."ofertant" înseamnă un operator economic care a depus o ofertă;
12."candidat" înseamnă un operator economic care a solicitat o invitaţie de participare sau a fost invitat să participe la o procedură restrânsă, la o procedură competitivă cu negociere, la o procedură de negociere fără publicare prealabilă, la un dialog competitiv sau la un parteneriat pentru inovare;
13."document al achiziţiei" înseamnă orice document produs de autoritatea contractantă sau la care aceasta face trimitere pentru a descrie sau a defini elementele achiziţiei sau ale procedurii, inclusiv anunţul de participare, anunţul de intenţie, în cazul în care este utilizat ca mijloc de convocare la o procedură concurenţială de ofertare, specificaţiile tehnice, documentul descriptiv, condiţiile contractuale propuse, formatele pentru prezentarea documentelor de către candidaţi şi ofertanţi, informaţiile privind obligaţiile general aplicabile şi orice alte documente adiţionale;
14."activităţi de achiziţie centralizate" înseamnă activităţi desfăsurate în mod permanent, în una dintre următoarele forme:
a)achiziţionarea de produse şi/sau servicii destinate autorităţilor contractante;
b)atribuirea de contracte de achiziţii publice sau încheierea de acorduri-cadru pentru lucrări, produse sau servicii destinate autorităţilor contractante;
15."activităţi de achiziţie auxiliare" înseamnă activităţi care constau în furnizarea unui sprijin pentru activităţile de achiziţie, mai exact în formele următoare:
a)infrastructura tehnică care să le permită autorităţilor contractante să atribuie contracte de achiziţii publice sau să încheie acorduri-cadru pentru lucrări, produse sau servicii;
b)consiliere cu privire la derularea sau conceperea procedurilor de achiziţii publice;
c)pregătirea şi administrarea procedurilor de achiziţii publice în numele şi în beneficiul autorităţii contractante în cauză;
16."organism central de achiziţie" înseamnă o autoritate contractantă care oferă activităţi de achiziţie centralizate şi, eventual, activităţi de achiziţie auxiliare;
17."furnizor de servicii de achiziţie" înseamnă o entitate publică sau privată care oferă pe piaţă activităţi de achiziţie auxiliare;
18."scris(ă)" sau "în scris" înseamnă orice ansamblu de cuvinte sau cifre care poate fi citit, reprodus şi apoi comunicat, inclusiv informaţiile transmise şi stocate prin mijloace electronice;
19."mijloace electronice" înseamnă echipamente electronice de procesare (inclusiv compresie digitală) şi stocare a datelor care sunt difuzate, transmise şi recepţionate prin cablu, radio, mijloace optice sau prin alte mijloace electromagnetice;
20."ciclu de viaţă" înseamnă toate stadiile consecutive şi/sau interconectate, inclusiv cercetarea şi dezvoltarea care urmează a fi efectuate, producţia, comercializarea şi condiţiile acesteia, transportul, utilizarea şi întreţinerea, pe durata existenţei unui produs sau a unor lucrări sau a prestării unor servicii, de la achiziţia materiilor prime sau generarea resurselor până la eliminare, curăţarea amplasamentului şi încheierea serviciului sau a utilizării;
21."concursuri de proiecte" înseamnă procedurile care permit autorităţii contractante să achiziţioneze, în special în domeniul amenajării teritoriului, al urbanismului, al arhitecturii şi ingineriei sau al prelucrării datelor, un plan sau un proiect selectat de un juriu pe baze concurenţiale, cu sau fără acordarea de premii;
22."inovare" înseamnă realizarea unui produs, serviciu sau proces nou sau îmbunătăţit în mod semnificativ, care include, dar nu se limitează la procese de producţie, clădire sau construcţie, a unei noi metode de comercializare sau a unei noi metode de organizare a practicii comerciale, locului de muncă sau a relaţiilor externe, printre altele, cu scopul de a contribui la soluţionarea provocărilor societale sau de a sprijini strategia Europa 2020 pentru o crestere inteligentă, ecologică şi favorabilă incluziunii;
23."etichetă" înseamnă orice document, certificat sau atestare care confirmă că lucrările, produsele, serviciile,procesele sau procedurile în cauză îndeplinesc anumite cerinţe;
24."cerinţă (cerinţe) de etichetare" înseamnă cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească lucrările, produsele, serviciile, procesele sau procedurile în cauză pentru a obţine eticheta respectivă.
(2)În sensul prezentului articol, "autorităţile regionale" includ autorităţile enumerate neexhaustiv în NUTS 1 şi 2, astfel cum este prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 1059/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului (1), în timp ce "autorităţile locale" includ toate autorităţile din unităţile administrative din cadrul NUTS 3 şi unităţile administrative mai mici, astfel cum este prevăzut în Regulamentul (CE) nr. 1059/2003.
(1)Regulamentul (CE) nr. 1059/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 mai 2003 privind instituirea unui nomenclator comun al unităţilor teritoriale de statistică (NUTS) (JO L 154, 21.6.2003, p. 1).