Art. 3. - Art. 3: Principiul egalităţii de tratament, nediscriminării şi transparenţei - Directiva 2014/23/UE/26-feb-2014 privind atribuirea contractelor de concesiune

Acte UE

Jurnalul Oficial 94L

În vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2024 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 3: Principiul egalităţii de tratament, nediscriminării şi transparenţei
(1)Autorităţile contractante şi entităţile contractante îi tratează pe operatorii economici în mod egal şi fără discriminare şi acţionează într-o manieră transparentă şi proporţionată.
Modul în care este concepută procedura de atribuire a concesiunilor, inclusiv estimarea valorii, nu poate avea ca intenţie excluderea acesteia din domeniul de aplicare al prezentei directive sau favorizarea sau defavorizarea în mod nejustificat a anumitor operatori economici sau a anumitor lucrări, bunuri sau servicii.
(2)Autorităţile contractante şi entităţile contractante urmăresc să asigure transparenţa procedurii de atribuire şi a îndeplinirii contractului, respectând articolul 28.