Art. 44. - Art. 44: Încetarea concesiunilor - Directiva 2014/23/UE/26-feb-2014 privind atribuirea contractelor de concesiune
Acte UE
Jurnalul Oficial 94L
În vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2024 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 44: Încetarea concesiunilor
Statele membre se asigură că autorităţile contractante şi entităţile contractante au posibilitatea, în condiţiile stabilite de legislaţia naţională aplicabilă, de a determina încetarea unei concesiuni în cursul perioadei sale de valabilitate dacă sunt îndeplinite una sau mai multe dintre următoarele condiţii:
(a)a avut loc o modificare a concesiunii care ar fi necesitat o nouă procedură de atribuire a concesiunilor în conformitate cu articolul 43;
(b)concesionarul se afla, la momentul atribuirii concesiunii, în una dintre situaţiile menţionate la articolul 38 alineatul (4) şi, prin urmare, ar fi trebuit să fie exclus din procedura de atribuire a concesiunii;
(c)Curtea de Justiţie a Uniunii Europene constată, în cadrul unei proceduri în temeiul articolului 258 din TFUE, că un stat membru a încălcat obligaţiile care îi revin în temeiul tratatelor, deoarece o autoritate sau o entitate contractantă aparţinând statului membru respectiv a atribuit concesiunea în cauză fără a respecta obligaţiile care îi revin în temeiul tratatelor şi al prezentei directive.