Art. 39. - Art. 39: Termene de primire a candidaturilor şi a ofertelor pentru concesiune - Directiva 2014/23/UE/26-feb-2014 privind atribuirea contractelor de concesiune

Acte UE

Jurnalul Oficial 94L

În vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2024 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 39: Termene de primire a candidaturilor şi a ofertelor pentru concesiune
(1)Atunci când stabilesc termenele de primire a candidaturilor sau a ofertelor, autorităţile contractante sau entităţile contractante ţin seama, în special, de complexitatea concesiunii şi de perioada necesară pentru întocmirea ofertelor sau a candidaturilor, fără a aduce atingere termenelor minime prevăzute în prezentul articol.
(2)În cazul în care candidaturile sau ofertele pot fi făcute numai după o vizită la faţa locului sau după inspectarea la faţa locului a documentelor aflate la baza documentelor de atribuire a concesiunii, termenele de primire a candidaturilor pentru concesiune sau pentru primirea ofertelor se stabilesc astfel încât toţi operatorii economici interesaţi să aibă cunoştinţă de toate informaţiile necesare pentru prezentarea candidaturilor sau a ofertelor şi, în orice caz, sunt mai mari decât termenele minime prevăzute la alineatele (3) şi (4).
(3)Termenul minim de primire a candidaturilor, fie că includ sau nu oferte, pentru concesiune este de 30 de zile de la data la care a fost transmis anunţul de concesionare.
(4)În cazul în care procedura se desfăşoară în etape succesive, termenul minim de primire a ofertelor iniţiale este de 22 de zile de la data la care s-a trimis invitaţia de participare la procedura de ofertare.
(5)Termenul de primire a ofertelor poate fi redus cu cinci zile în cazul în care autoritatea contractantă sau entitatea contractantă acceptă ca ofertele să fie depuse prin mijloace electronice, în conformitate cu articolul 29.