Art. 29. - Art. 29: Norme aplicabile comunicărilor - Directiva 2014/23/UE/26-feb-2014 privind atribuirea contractelor de concesiune

Acte UE

Jurnalul Oficial 94L

În vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2024 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 29: Norme aplicabile comunicărilor
(1)Cu excepţia cazului în care utilizarea mijloacelor electronice este obligatorie în conformitate cu articolul 33 alineatul (2) şi articolul 34, statele membre sau autorităţile contractante şi entităţile contractante pot alege unul sau mai multe dintre următoarele mijloace de comunicare pentru toate comunicările şi schimburile de informaţii:
a)mijloace electronice;
b)poştă sau fax;
c)comunicare verbală, inclusiv telefonică, cu privire la alte comunicări decât elementele esenţiale ale unei proceduri de atribuire a concesiunilor şi cu condiţia unei documentări suficiente a conţinutului comunicării verbale pe un suport durabil;
d)înmânare directă cu confirmarea primirii.
Statele membre pot impune obligativitatea utilizării mijloacelor de comunicare electronice pentru concesiuni, depăşind obligaţiile stabilite la articolul 33 alineatul (2) şi la articolul 34.
(2)Mijloacele de comunicare alese sunt disponibile în general, nediscriminatorii şi nu restricţionează accesul operatorilor economici la procedura de atribuire a concesiunilor. Instrumentele şi dispozitivele care urmează a fi folosite pentru comunicare prin mijloace electronice, precum şi caracteristicile lor tehnice sunt interoperabile cu tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor de uz general.
În toate operaţiunile de comunicare, schimb şi stocare de informaţii, autorităţile contractante şi entităţile contractante asigură menţinerea integrităţii datelor şi protejarea confidenţialităţii cererilor de participare şi a ofertelor. Acestea examinează conţinutul cererilor de participare şi al ofertelor numai după expirarea termenului fixat pentru depunerea acestora.