Directiva 2014/107/UE/09-dec-2014 de modificare a Directivei 2011/16/UE în ceea ce priveşte schimbul automat obligatoriu de informaţii în domeniul fiscal

Acte UE

Jurnalul Oficial 359L

În vigoare

Versiune de la: 20 Mai 2015

Dată act: 9-dec-2014

Emitent: Consiliul Uniunii Europene

(1)În ultimii ani, problemele generate de frauda fiscală şi de evaziunea fiscală la nivel transfrontalier s-au agravat considerabil, devenind un subiect de preocupare major în Uniune şi la nivel mondial. Veniturile neraportate şi neimpozitate reduc considerabil veniturile fiscale naţionale. Prin urmare, este nevoie urgent de sporirea eficienţei şi a eficacităţii colectării impozitelor. Schimbul automat de informaţii constituie un instrument important în această privinţă, iar Comisia, în comunicarea sa din 6 decembrie 2012 care conţine un Plan de acţiune privind consolidarea combaterii fraudei şi a evaziunii fiscale, a evidenţiat necesitatea de a promova cu fermitate schimbul automat de informaţii ca viitor standard la nivel european şi internaţional în materie de transparenţă şi de schimb de informaţii în domeniul fiscal.

(2)Importanţa schimbului automat de informaţii ca metodă de combatere a fraudei şi evaziunii fiscale transfrontaliere a fost recunoscută recent şi la nivel internaţional (G20 şi G8). În urma negocierilor dintre Statele Unite ale Americii şi mai multe alte ţări, inclusiv toate statele membre, referitoare la acorduri bilaterale privind schimbul automat de informaţii pentru punerea în aplicare a legii din Statele Unite privind conformitatea fiscală aplicabilă conturilor din străinătate (denumită de obicei "FATCA"), Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a fost mandatată de G20 să valorifice aceste acorduri în vederea elaborării unui standard global unic pentru schimbul automat de informaţii fiscale.

(4)În februarie 2014, OCDE a publicat principalele elemente ale unui standard global pentru schimbul automat de informaţii privind Conturile Financiare în domeniul fiscal şi anume un Model de acord între autorităţile competente şi un Standard comun de raportare, care au fost ulterior aprobate de miniştrii de finanţe ai G20 şi de guvernatorii băncilor centrale. În iulie 2014, Consiliul OCDE a publicat standardul global complet, inclusiv restul elementelor acestuia şi anume Comentariile pe marginea Modelului de acord între autorităţile competente şi a Standardului comun de raportare şi Modalităţile informatice de punere în aplicare a standardului global. Întregul pachet cuprinzând standardul global a fost aprobat de miniştrii de finanţe ai G20 şi de guvernatorii băncilor centrale în septembrie 2014.

(5)Directiva 2011/16/UE a Consiliului (¹) prevede deja schimbul automat de informaţii între statele membre cu privire la anumite categorii de venituri şi de capital, în principal de natură nefinanciară, pe care contribuabilii le deţin în alte state membre decât statul lor de rezidenţă. De asemenea, directiva respectivă stabileşte o abordare etapizată a consolidării schimbului automat de informaţii prin extinderea sa progresivă la noi categorii de venituri şi de capital şi prin eliminarea condiţiei potrivit căreia schimbul de informaţii trebuie să aibă loc numai dacă informaţiile sunt disponibile. În prezent, având în vedere creşterea posibilităţilor de a investi în străinătate într-o gamă largă de produse financiare, instrumentele de cooperare administrativă existente în domeniul fiscal la nivelul Uniunii şi la nivel internaţional au devenit mai puţin eficace în ceea ce priveşte combaterea fraudei şi a evaziunii fiscale transfrontaliere.

(6)După cum s-a evidenţiat în solicitarea Consiliului European, este oportun să se anticipeze extinderea schimbului automat de informaţii menţionată deja la articolul 8 alineatul (5) din Directiva 2011/16/UE în ceea ce priveşte rezidenţii din alte state membre. O iniţiativă a Uniunii va asigura o abordare coerentă, consecventă şi cuprinzătoare la nivelul întregii Uniuni cu privire la schimbul automat de informaţii în cadrul pieţei interne, abordare care ar putea duce la economii de costuri atât pentru administraţiile fiscale, cât şi pentru agenţii economici.

(8)Încheierea de acorduri paralele şi necoordonate de către statele membre în temeiul articolului 19 din Directiva 2011/16/UE ar putea conduce la denaturări care ar fi în detrimentul bunei funcţionări a pieţei interne. Schimbul automat de informaţii extins pe baza unui instrument legislativ la nivelul Uniunii ar evita necesitatea ca statele membre să invoce articolul menţionat, în vederea încheierii de acorduri bilaterale sau multilaterale care pot fi considerate adecvate pe aceeaşi temă în absenţa legislaţiei relevante a Uniunii.

(9)Pentru a reduce la minimum costurile şi sarcinile administrative atât pentru administraţiile fiscale, cât şi pentru agenţii economici, este de asemenea esenţial să se asigure faptul că domeniul extins de aplicare a schimbului automat de informaţii în cadrul Uniunii este în concordanţă cu evoluţiile de pe plan internaţional. Pentru a atinge acest obiectiv, statele membre ar trebui să impună Instituţiilor lor Financiare să aplice norme de raportare şi de diligentă fiscală care să fie pe deplin compatibile cu cele prevăzute în Standardul comun de raportare elaborat de OCDE. De asemenea, domeniul de aplicare al articolului 8 din Directiva 2011/16/UE ar trebui să fie extins pentru a include informaţiile cuprinse în Modelul de acord între autorităţile competente şi în Standardul comun de raportare ale OCDE. Se preconizează că fiecare stat membru va avea o listă unică a Instituţiilor Financiare Nonraportoare şi a Conturilor Excluse, stabilite la nivel intern, pe care o va utiliza atât pentru punerea în aplicare a prezentei directive, cât şi pentru aplicarea altor acorduri de punere în aplicare a standardului global.

(10)Categoriile de Instituţii Financiare Raportoare şi categoriile de Conturi care fac obiectul raportării, reglementate de prezenta directivă, sunt concepute pentru a limita posibilităţile contribuabililor de evitare a raportării prin transferuri de active către Instituţii Financiare sau prin investiţii în produse financiare care nu intră în domeniul de aplicare al prezentei directive. Cu toate acestea, anumite Instituţii Financiare şi conturi care prezintă un risc scăzut de a fi utilizate pentru evaziune fiscală ar trebui să fie excluse din domeniul de aplicare al prezentei directive. În general, în prezenta directivă nu ar trebui să fie incluse praguri, deoarece acestea ar putea fi eludate uşor prin divizarea conturilor între diferite Instituţii Financiare. Informaţiile financiare care trebuie să facă obiectul raportării şi al schimbului ar trebui să se refere nu numai la totalitatea veniturilor relevante (dobânzi, dividende şi tipuri similare de venituri), ci şi la soldurile conturilor şi la veniturile din vânzarea Activelor Financiare, scopul fiind acela de a aborda situaţiile în care contribuabilul încearcă să ascundă capitaluri reprezentate de venituri sau active în cazul cărora s-a eludat impozitarea. Prin urmare, prelucrarea informaţiilor în temeiul prezentei directive este necesară şi proporţională în scopul de a permite administraţiilor fiscale ale statelor membre să identifice în mod corect şi fără echivoc contribuabilii vizaţi, să îşi administreze şi să asigure punerea în aplicare a legislaţiei lor fiscale în situaţii transfrontaliere, să evalueze probabilitatea comiterii de evaziuni fiscale şi să evite investigaţii suplimentare inutile.

(12)Instituţiile Financiare Raportoare, statele membre de origine şi statele membre de destinaţie, în calitatea lor de operatori de date, ar trebui să păstreze informaţiile prelucrate în conformitate cu prezenta directivă pentru o perioadă care nu depăşeşte perioada necesară pentru atingerea obiectivelor acesteia. Având în vedere diferenţele dintre legislaţiile statelor membre, durata maximă de păstrare ar trebui stabilită în funcţie de termenele de prescripţie prevăzute de legislaţia fiscală internă a fiecărui operator de date.

(18)Deoarece obiectivul prezentei directive, şi anume instituirea unei cooperări administrative eficiente între statele membre în condiţii compatibile cu buna funcţionare a pieţei interne, nu poate fi atins în mod satisfăcător de către statele membre dar, din motive de uniformitate şi eficacitate, poate fi îndeplinit mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarităţii prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului respectiv.

Art. 1

1.la articolul 3, punctul 9 se înlocuieşte cu următorul text:

"9.«schimb automat» înseamnă comunicarea sistematică a informaţiilor predefinite referitoare la rezidenţii din alte state membre către statul membru de rezidenţă relevant, fără cerere prealabilă, la intervale regulate prestabilite. În contextul articolului 8, informaţiile disponibile se referă la informaţii din dosarele fiscale ale statelor membre care comunică informaţiile respective, care pot fi accesate în conformitate cu procedurile de colectare şi procesare a informaţiilor din acel stat membru. În contextul articolului 8 alineatul (3^a) şi, respectiv, alineatul (7^a), al articolului 21 alineatul (2) şi al articolului 25 alineatele (2) şi (3), orice termen scris cu iniţială majusculă are sensul atribuit conform definiţiilor corespunzătoare prevăzute în anexa I."

2.articolul 8 se modifică după cum urmează

(a)alineatul (3) se înlocuieşte cu următorul text:

(b)se introduce următorul alineat:

a)numele, adresa, numărul (numerele) de identificare fiscală (NIF), precum şi data şi locul naşterii (în cazul unei persoane fizice) ale fiecărei Persoane care face obiectul raportării şi care este Titular de cont al contului respectiv şi, în cazul unei Entităţi care este Titular de cont şi care, după aplicarea normelor de diligentă fiscală prevăzute în anexe, este identificată ca având una sau mai multe Persoane care exercită controlul şi care este o Persoană care face obiectul raportării, numele, adresa şi NIF ale Entităţii, precum şi numele, adresa, NIF şi data şi locul naşterii fiecărei Persoane care face obiectul raportării;

(c)alineatul (5) se înlocuieşte cu următorul text:

"(5)Anterior datei de 1 iulie 2017, Comisia înaintează un raport care furnizează o privire de ansamblu şi o evaluare a statisticilor şi a informaţiilor primite cu privire la aspecte precum costurile administrative şi alte costuri relevante şi a avantajelor schimbului automat de informaţii, precum şi aspecte practice legate de acestea. Dacă este oportun, Comisia prezintă Consiliului o propunere privind categoriile şi condiţiile prevăzute la alineatul (1), inclusiv condiţia ca informaţiile referitoare la rezidenţii din alte state membre să fie disponibile, sau elementele menţionate la alineatul (3^a), sau ambele.

a)autoritatea competentă din fiecare stat membru comunică, prin intermediul schimbului automat, autorităţii competente din orice alt stat membru informaţii referitoare la perioadele impozabile care încep la 1 ianuarie 2017, cu privire la rezidenţii din acel alt stat membru în ceea ce priveşte toate categoriile de venituri şi de capital enumerate la alineatul (1), astfel cum trebuie să fie înţelese în temeiul legislaţiei naţionale din statul membru care comunică informaţiile; şi

(d)alineatul (6) se înlocuieşte cu următorul text:

(e)se introduce următorul alineat:

"(7^a)În sensul subsecţiunii B punctul 1 litera (c) şi al subsecţiunii C punctul 17 litera (g) din secţiunea VIII a anexei I, fiecare stat membru furnizează Comisiei, până la 31 iulie 2015, lista entităţilor şi conturilor care trebuie tratate drept Instituţii Financiare Nonraportoare, respectiv drept Conturi Excluse. Fiecare stat membru informează de asemenea Comisia în cazul în care survin eventuale modificări în acest sens. Comisia are obligaţia de a publica, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, o listă generală cu informaţiile primite şi de a o actualiza, dacă este necesar.

3.la articolul 20, alineatul (4) se înlocuieşte cu următorul text:

4.la articolul 21, alineatul (2) se înlocuieşte cu următorul text:

5.articolul 25 se modifică după cum urmează:

(b)se introduc următoarele alineate:

(3)Fără a aduce atingere alineatului (1), fiecare stat membru se asigură atât că fiecare Instituţie Financiară Raportoare aflată sub jurisdicţia sa informează fiecare Persoană care face obiectul raportării cu privire la faptul că informaţiile care o privesc, menţionate la articolul 8 alineatul (3^a), vor fi culese şi transferate în conformitate cu prezenta directivă, cât şi că instituţia respectivă furnizează persoanei toate informaţiile la care aceasta are dreptul în temeiul legislaţiei naţionale de punere în aplicare a Directivei 95/46/CE în timp util pentru ca persoana să îşi poată exercita drepturile în materie de protecţie a datelor şi, în orice caz, înainte ca Instituţia Financiară Raportoare să transmită informaţiile menţionate la articolul 8 alineatul (3^a) autorităţii competente din statul său membru de rezidenţă.

Art. 2

(1)Statele membre adoptă şi publică, până la 31 decembrie 2015, actele cu putere de lege şi actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive. Statele membre comunică imediat Comisiei textul acestor măsuri.

ANEXĂ:

Prezenta anexă stabileşte normele de raportare şi de diligentă fiscală care trebuie să fie aplicate de către Instituţiile Financiare Raportoare pentru a permite statelor membre să comunice, prin schimb automat, informaţiile menţionate la articolul 8 alineatul (3a) din prezenta directivă. Prezenta anexă prevede, de asemenea, normele şi procedurile administrative care trebuie să fie în vigoare în statele membre pentru ca acestea să asigure punerea în aplicare eficace şi respectarea procedurilor de raportare şi de diligentă fiscală, prezentate în continuare.

SECŢIUNEA I:CERINŢE GENERALE DE RAPORTARE

(A)Sub rezerva dispoziţiilor din subsecţiunile C-E, fiecare Instituţie Financiară Raportoare trebuie să raporteze autorităţii competente din statul său membru următoarele informaţii cu privire la fiecare Cont care face obiectul raportării al respectivelor Instituţii Financiare Raportoare:

1.numele, adresa, statul membru (statele membre) de rezidenţă, numărul (numerele) de identificare fiscală (NIF) şi data şi locul naşterii (în cazul unei persoane fizice) ale fiecărei Persoane care face obiectul raportării, care este Titular de cont al respectivului cont şi, în cazul unei Entităţi care este Titular de cont şi care, după aplicarea procedurilor de diligentă fiscală în conformitate cu secţiunile V, VI şi VII, este identificată ca având una sau mai multe Persoane care exercită controlul care sunt Persoane care fac obiectul raportării, numele, adresa, statul membru (statele membre) de rezidenţă şi numărul (numerele) de identificare fiscală (NIF) ale Entităţii, precum şi numele, adresa, statul membru (statele membre) de rezidenţă şi numărul (numerele) de identificare fiscală (NIF) şi data şi locul naşterii fiecărei Persoane care face obiectul raportării;

5.în cazul oricărui Cont de custodie:

(C)Fără a aduce atingere punctului 1 din subsecţiunea A, cu privire la fiecare Cont care face obiectul raportării care este un Cont Preexistent, nu este obligatorie raportarea NIF sau a datei naşterii în cazul în care acestea nu figurează în registrele Instituţiei Financiare Raportoare şi nu există o altă cerinţă care să impună respectivei Instituţii Financiare Raportoare să colecteze aceste informaţii în temeiul dreptului intern sau al oricărui instrument juridic al Uniunii. Cu toate acestea, o Instituţie Financiară Raportoare are obligaţia să depună eforturi rezonabile pentru a obţine NIF şi data naşterii în ceea ce priveşte Conturile Preexistente până la sfârşitul celui de al doilea an calendaristic care urmează anului în care respectivele Conturi Preexistente au fost identificate drept Conturi care fac obiectul raportării.

(E)Fără a aduce atingere punctului 1 din subsecţiunea A, nu există obligaţia raportării locului naşterii, cu excepţia următoarelor cazuri:

SECŢIUNEA II:SECŢIUNEA II: CERINŢE GENERALE DE DILIGENŢĂ FISCALĂ

E.Fiecare stat membru poate permite Instituţiilor Financiare Raportoare să aplice procedurile de diligentă fiscală pentru Conturile Noi în cazul Conturilor Preexistente, precum şi procedurile de diligentă fiscală pentru Conturile cu Valoare Mare în cazul Conturilor cu Valoare Mai Mică. În cazul în care un stat membru permite utilizarea procedurilor de diligentă fiscală aplicabile unui Cont Nou pentru Conturile Preexistente, celelalte norme aplicabile Conturilor Preexistente se aplică în continuare.

SECŢIUNEA III:SECŢIUNEA III: DILIGENŢĂ FISCALĂ ÎN CEEA CE PRIVEŞTE CONTURILE DE PERSOANĂ FIZICĂ PREEXISTENTE

(B)Conturi cu Valoare Mai Mică. În cazul Conturilor cu Valoare Mai Mică se aplică procedurile prezentate în continuare.

1.Adresa de rezidenţă. În cazul în care Instituţia Financiară Raportoare deţine în registrele sale o adresă actuală de rezidenţă pentru Titularul de cont persoană fizică, bazată pe Documente Justificative, Instituţia Financiară Raportoare poate considera Titularul de cont persoană fizică drept având rezidenţa fiscală în statul membru respectiv sau într-o altă jurisdicţie în care este situată adresa, pentru a stabili dacă respectivul Titular de cont persoană fizică este o Persoană care face obiectul raportării.

2.Căutarea în registrul electronic. În cazul în care o Instituţie Financiară Raportoare nu se bazează pe o adresă actuală de rezidenţă a Titularului de cont persoană fizică, pe baza unor Documente Justificative, astfel cum este prevăzut la punctul 1 din subsecţiunea B, Instituţia Financiară Raportoare trebuie să examineze datele accesibile pentru căutare electronică păstrate de Instituţia Financiară Raportoare cu privire la toate indiciile prezentate în continuare şi să aplice punctele 3-6 din subsecţiunea B:

4.În cazul în care oricare dintre indiciile enumerate la subsecţiunea B punctul 2 literele (a)-(e) este descoperit în sistemul electronic de căutare, sau în cazul în care intervine o modificare a circumstanţelor care să ducă la asocierea unuia sau a mai multor indicii cu contul, Instituţia Financiară Raportoare trebuie să considere Titularul de cont drept rezident fiscal în fiecare stat membru pentru care este identificat un indiciu, cu excepţia cazului în care aceasta alege să aplice punctul 6 din subsecţiunea B şi, cu privire la respectivul cont, se aplică una dintre excepţiile prevăzute la respectivul punct.

5.În cazul în care o adresă purtând menţiunea «post-restant» sau «în atenţia» este descoperită în urma căutării electronice şi nicio altă adresă şi niciunul dintre celelalte indicii enumerate la subsecţiunea B punctul 2 literele (a)-(e) nu este identificat cu privire la Titularul de cont, Instituţia Financiară Raportoare trebuie, în ordinea cea mai adecvată circumstanţelor, să efectueze căutarea în registrul pe suport hârtie prevăzută la punctul 2 din subsecţiunea C sau să încerce să obţină din partea Titularului de cont o autocertificare sau Documente Justificative pentru a stabili rezidenţa fiscală (rezidenţele fiscale) ale respectivului Titular de cont. În cazul în care în urma căutării în dosar nu se constată niciun indiciu, iar încercarea de a obţine autocertificarea sau Documente Justificative nu dă rezultate, Instituţia Financiară Raportoare trebuie să raporteze contul autorităţii competente din propriul stat membru drept cont nedocumentat.

6.Sub rezerva găsirii unor indicii în temeiul punctului 2 din subsecţiunea B, o Instituţie Financiară Raportoare nu este obligată să considere un Titular de cont drept rezident al unui stat membru în cazul în care:

a)informaţiile referitoare la Titularul de cont conţin o adresă de corespondenţă sau de rezidenţă actuală în statul membru respectiv, unul sau mai multe numere de telefon în statul membru respectiv (şi niciun număr de telefon în statul membru al Instituţiei Financiare Raportoare) sau instrucţiuni permanente (cu privire la Conturi Financiare altele decât Conturile de Depozit) de a transfera fonduri într-un cont administrat într-un stat membru, şi Instituţia Financiară Raportoare obţine sau a examinat anterior şi păstrează o înregistrare a următoarelor informaţii:

b)informaţiile referitoare la Titularul de cont conţin o împuternicire sau o delegare de semnătură valabilă, acordată unei persoane cu adresa în statul membru respectiv, şi Instituţia Financiară Raportoare obţine sau a examinat anterior şi păstrează o înregistrare a următoarelor informaţii:

(C)Proceduri de examinare aprofundată pentru Conturile cu Valoare Mare. Se aplică următoarele proceduri de examinare aprofundată în ceea ce priveşte Conturile cu Valoare Mare.

2.Căutarea în registrul pe suport hârtie. În cazul în care baza de date accesibile pentru căutare electronică a Instituţiei Financiare Raportoare include domenii destinate tuturor informaţiilor prevăzute la punctul 3 din subsecţiunea C şi toate informaţiile respective, nu este necesară căutarea suplimentară în registrul pe suport hârtie. În cazul în care bazele de date electronice nu cuprind toate informaţiile respective, atunci, în ceea ce priveşte Conturile cu Valoare Mare, Instituţia Financiară Raportoare trebuie să examineze şi actualul dosar principal al clientului şi, în măsura în care informaţiile în cauză nu sunt cuprinse în actualul dosar principal al clientului, următoarele documente asociate contului şi obţinute de Instituţia Financiară Raportoare în cursul ultimilor cinci ani pentru oricare dintre indiciile prevăzute la punctul 2 din subsecţiunea B:

3.Excepţie în măsura în care bazele de date conţin informaţii suficiente. O Instituţie Financiară Raportoare nu este obligată să efectueze căutarea în registrul pe suport hârtie prevăzută la punctul 2 din subsecţiunea C în măsura în care informaţiile disponibile pentru căutare în format electronic ale Instituţiei Financiare Raportoare includ:

4.Consultarea responsabilului pentru relaţii cu clienţii în scopul obţinerii de informaţii concrete. În afară de căutarea în registrul electronic şi de căutarea în registrul pe suport hârtie prevăzute la punctele 1 şi 2 din subsecţiunea C, Instituţia Financiară Raportoare trebuie să considere drept Cont care face obiectul raportării orice Cont cu Valoare Mare încredinţat unui responsabil pentru relaţii cu clienţii (inclusiv orice Conturi Financiare agregate respectivului Cont cu Valoare Mare) în cazul în care responsabilul pentru relaţii cu clienţii deţine informaţii concrete conform cărora Titularul de cont este o Persoană care face obiectul raportării.

5.Efectele găsirii unor indicii.

a)Dacă, în urma examinării aprofundate a Conturilor cu Valoare Mare prevăzute la subsecţiunea C, nu este descoperit niciunul dintre indiciile enumerate la punctul 2 din subsecţiunea B, iar contul nu este identificat ca fiind deţinut de o Persoană care face obiectul raportării descrisă la punctul 4 din subsecţiunea C, atunci nu sunt necesare acţiuni suplimentare până în momentul în care intervine o modificare a circumstanţelor care să ducă la asocierea unuia sau a mai multor indicii cu contul respectiv.

b)În cazul în care, în urma examinării aprofundate a Conturilor cu Valoare Mare prevăzute la subsecţiunea C, este descoperit oricare dintre indiciile enumerate la subsecţiunea B punctul 2 literele (a)-(e), sau în cazul în care intervine ulterior o modificare a circumstanţelor care duce la asocierea unuia sau a mai multor indicii cu contul, Instituţia Financiară Raportoare trebuie să considere contul drept Cont care face obiectul raportării în fiecare stat membru pentru care este identificat un indiciu, cu excepţia cazului în care aceasta alege să aplice punctul 6 din subsecţiunea B şi, cu privire la respectivul cont, se aplică una dintre excepţiile prevăzute la respectivul punct.

c)În cazul în care, în urma examinării aprofundate prevăzute la subsecţiunea C, este descoperită o adresă purtând menţiunea «post-restant» sau «în atenţia» şi pentru Titularul de cont nu este identificată nicio altă adresă şi niciunul dintre celelalte indicii enumerate la subsecţiunea B punctul 2 literele (a)-(e) Instituţia Financiară Raportoare trebuie să obţină din partea Titularului de cont respectiv o autocertificare sau Documente Justificative pentru a stabili rezidenţa fiscală (rezidenţele fiscale) ale respectivului Titular de cont. În cazul în care o Instituţie Financiară Raportoare nu poate obţine autocertificarea sau Documentele Justificative respective, aceasta trebuie să raporteze contul autorităţii competente din propriul stat membru drept cont nedocumentat.

6.În cazul în care un Cont de Persoană Fizică Preexistent nu este un Cont cu Valoare Mare la data de 31 decembrie 2015, dar devine un Cont cu Valoare Mare începând cu ultima zi a anului calendaristic următor, Instituţia Financiară Raportoare trebuie să finalizeze procedurile de examinare aprofundată prevăzute la subsecţiunea C cu privire la respectivul cont în anul calendaristic următor anului în care contul devine un Cont cu Valoare Mare. Dacă, pe baza acestei examinări, respectivul cont este identificat drept Cont care face obiectul raportării, Instituţia Financiară Raportoare are obligaţia de a raporta, anual, informaţiile necesare cu privire la respectivul cont pentru anul în care acesta este identificat drept Cont care face obiectul raportării şi pentru anii următori, cu excepţia cazului în care Titularul de cont încetează să mai fie o Persoană care face obiectul raportării.

7.Odată ce o Instituţie Financiară Raportoare aplică procedurile de examinare aprofundată prevăzute la subsecţiunea C pentru un Cont cu Valoare Mare, Instituţia Financiară Raportoare nu este obligată să aplice din nou respectivele proceduri, în afară de consultarea responsabilului pentru relaţii cu clienţii prevăzută la punctul 4 din subsecţiunea C, cu privire la acelaşi Cont cu Valoare Mare în orice an ulterior, cu excepţia cazului în care contul este nedocumentat, caz în care Instituţia Financiară Raportoare ar trebui să aplice din nou, anual, respectivele proceduri, până în momentul în care respectivul cont încetează să mai fie nedocumentat.

8.În cazul în care intervine o modificare a circumstanţelor privind un Cont cu Valoare Mare care duce la asocierea cu contul respectiv a unuia sau a mai multor indicii prevăzute la punctul 2 din subsecţiunea B, Instituţia Financiară Raportoare trebuie să considere contul drept Cont care face obiectul raportării în legătură cu fiecare stat membru pentru care este identificat un indiciu, cu excepţia cazului în care aceasta alege să aplice punctul 6 din subsecţiunea B şi, cu privire la respectivul cont, se aplică una dintre excepţiile prevăzute la punctul menţionat.

9.O Instituţie Financiară Raportoare trebuie să pună în aplicare proceduri prin care să se asigure că un responsabil pentru relaţii cu clienţii identifică orice modificare a circumstanţelor referitoare la un cont. De exemplu, în cazul în care responsabilului pentru relaţii cu clienţii i se comunică faptul că Titularul de cont are o nouă adresă de corespondenţă într-un stat membru, Instituţia Financiară Raportoare are obligaţia de a considera noua adresă drept o modificare a circumstanţelor şi, în cazul în care aceasta alege să aplice punctul 6 din subsecţiunea B, este obligată să obţină documentele adecvate din partea Titularului de cont.

SECŢIUNEA IV:SECŢIUNEA IV: DILIGENŢĂ FISCALĂ ÎN CEEA CE PRIVEŞTE CONTURILE DE PERSOANĂ FIZICĂ NOI

A.În ceea ce priveşte Conturile de Persoană Fizică Noi, în momentul deschiderii contului, Instituţia Financiară Raportoare trebuie să obţină o autocertificare, care poate face parte din documentaţia de deschidere a contului, care permite Instituţiei Financiare Raportoare să stabilească rezidenţa fiscală (rezidenţele fiscale) a(le) Titularului de cont şi să confirme caracterul rezonabil al respectivei autocertificări pe baza informaţiilor obţinute de Instituţia Financiară Raportoare în legătură cu deschiderea contului, inclusiv eventualele documente colectate în conformitate cu Procedurile AML/KYC.

SECŢIUNEA V:SECŢIUNEA V: DILIGENŢĂ FISCALĂ ÎN CEEA CE PRIVEŞTE CONTURILE DE ENTITATE PREEXISTENTE

(A)Conturi de Entitate care nu fac obiectul obligaţiei de examinare, identificare sau raportare. Cu excepţia cazului în care Instituţia Financiară Raportoare decide altfel, fie cu privire la toate Conturile de Entitate Preexistente, fie separat, cu privire la orice grup clar identificat de astfel de conturi, un Cont de Entitate Preexistent cu un sold agregat sau o valoare agregată a contului care nu depăşeşte, la data de 31 decembrie 2015, un cuantum în moneda fiecărui stat membru care corespunde sumei de 250 000 USD nu face obiectul obligaţiei de examinare, identificare sau raportare drept un Cont care face obiectul raportării, până în momentul în care soldul agregat sau valoarea agregată a contului depăşeşte cuantumul respectiv în ultima zi din orice an calendaristic ulterior.

(B)Conturi de entitate care fac obiectul examinării. Un Cont de Entitate Preexistent cu un sold sau o valoare agregată a contului care depăşeşte, la data de 31 decembrie 2015, un cuantum în moneda fiecărui stat membru care corespunde sumei de 250 000 USD şi un Cont de Entitate Preexistent care nu depăşeşte, la data de 31 decembrie 2015, cuantumul respectiv, dar cu un sold sau o valoare agregată a contului care depăşeşte acest cuantum în ultima zi din orice an calendaristic ulterior trebuie examinate în conformitate cu procedurile prevăzute la subsecţiunea D.

(C)Conturi de entitate care fac obiectul obligaţiei de raportare. În ceea ce priveşte Conturile de Entitate Preexistente prevăzute la subsecţiunea B, numai conturile care sunt deţinute de una sau mai multe Entităţi care sunt Persoane care fac obiectul raportării sau de ENFS (Entităţi care nu sunt Instituţii Financiare) pasive cu una sau mai multe Persoane care exercită controlul care sunt Persoane care fac obiectul raportării sunt considerate drept Conturi care fac obiectul raportării.

(D)Proceduri de examinare pentru identificarea Conturilor de Entitate care fac obiectul obligaţiei de raportare. Pentru Conturile de Entitate Preexistente prevăzute la subsecţiunea B, o Instituţie Financiară Raportoare trebuie să aplice următoarele proceduri de examinare pentru a stabili dacă contul este deţinut de una sau mai multe Persoane care fac obiectul raportării sau de ENFS pasive cu una sau mai multe Persoane care exercită controlul care sunt Persoane care fac obiectul raportării:

1.Să stabilească dacă Entitatea este o Persoană care face obiectul raportării.

2.Să stabilească dacă Entitatea este o ENFS pasivă cu una sau mai multe Persoane care exercită controlul care sunt Persoane care fac obiectul raportării. Cu privire la un Titular de cont al unui Cont de entitate preexistent (inclusiv o Entitate care este o Persoană care face obiectul raportării), Instituţia Financiară Raportoare trebuie să stabilească dacă Titularul de cont este o ENFS pasivă cu una sau mai multe Persoane care exercită controlul care sunt Persoane care fac obiectul raportării. În cazul în care oricare dintre Persoanele care exercită controlul asupra unei ENFS pasive este o Persoană care face obiectul raportării, atunci contul trebuie considerat drept un Cont care face obiectul raportării. În cursul stabilirii acestor elemente, Instituţia Financiară Raportoare trebuie să respecte orientările de la subsecţiunea D punctul 2 literele (a)-(c) în ordinea cea mai adecvată circumstanţelor.

a)Să stabilească dacă Titularul de cont este o ENFS pasivă. În scopul de a stabili dacă Titularul de cont este o ENFS pasivă, Instituţia Financiară Raportoare trebuie să obţină o autocertificare din partea Titularului de cont pentru a stabili statutul acestuia, cu excepţia cazului în care există informaţii aflate în posesia sa sau disponibile public, pe baza cărora poate stabili în mod rezonabil că Titularul de cont este o ENFS activă sau o Instituţie Financiară, alta decât o Entitate de Investiţii prevăzută la secţiunea VIII subsecţiunea A punctul 6 litera (b) care nu este o Instituţie Financiară dintr-o Jurisdicţie Participantă.

c)Să stabilească dacă o Persoană care exercită controlul asupra unei ENFS pasive este o Persoană care face obiectul raportării. Pentru a stabili dacă o Persoană care exercită controlul asupra unei ENFS pasive este o Persoană care face obiectul raportării, o Instituţie Financiară Raportoare se poate baza pe:

(E)Calendarul punerii în aplicare a examinării şi proceduri suplimentare aplicabile Conturilor de Entitate Preexistente

SECŢIUNEA VI:SECŢIUNEA VI: DILIGENŢĂ FISCALĂ ÎN CEEA CE PRIVEŞTE CONTURILE DE ENTITATE NOI

1.Să stabilească dacă Entitatea este o Persoană care face obiectul raportării.

(a)Să obţină o autocertificare, care poate face parte din documentaţia de deschidere a contului, care permite Instituţiei Financiare Raportoare să stabilească rezidenţa fiscală (rezidenţele fiscale) a(le) Titularului de cont şi să confirme caracterul rezonabil al respectivei autocertificări pe baza informaţiilor obţinute de Instituţia Financiară Raportoare în legătură cu deschiderea contului, inclusiv eventualele documente colectate în conformitate cu Procedurile AML/KYC. În cazul în care Entitatea certifică faptul că nu are rezidenţă fiscală, Instituţia Financiară Raportoare se poate baza pe adresa sediului principal al Entităţii pentru a stabili rezidenţa Titularului de cont.

2.Să stabilească dacă Entitatea este o ENFS pasivă cu una sau mai multe Persoane care exercită controlul care sunt Persoane care fac obiectul raportării. Cu privire la un Titular de cont al unui Cont de Entitate Nou (inclusiv o Entitate care este o Persoană care face obiectul raportării), Instituţia Financiară Raportoare trebuie să stabilească dacă Titularul de cont este o ENFS pasivă cu una sau mai multe Persoane care exercită controlul care sunt Persoane care fac obiectul raportării. În cazul în care oricare dintre Persoanele care exercită controlul asupra unei ENFS pasive este o Persoană care face obiectul raportării, atunci contul trebuie considerat drept un Cont care face obiectul raportării. În cursul stabilirii acestor elemente, Instituţia Financiară Raportoare trebuie să respecte orientările de la subsecţiunea A punctul 2 literele (a)-(c) în ordinea cea mai adecvată circumstanţelor.

(a)Să stabilească dacă Titularul de cont este o ENFS pasivă. În scopul de a stabili dacă Titularul de cont este o ENFS pasivă, Instituţia Financiară Raportoare trebuie să se bazeze pe o autocertificare din partea Titularului de cont pentru a stabili statutul acestuia, cu excepţia cazului în care există informaţii aflate în posesia sa sau disponibile public, pe baza cărora poate stabili în mod rezonabil că Titularul de cont este o ENFS activă sau o Instituţie Financiară, alta decât o Entitate de investiţii prevăzută la secţiunea VIII subsecţiunea A punctul 6 litera (b) care nu este o Instituţie Financiară dintr-o Jurisdicţie Participantă.

SECŢIUNEA VII:SECŢIUNEA VII: NORME SPECIALE DE DILIGENŢĂ FISCALĂ

B.Proceduri alternative pentru Conturile Financiare deţinute de beneficiari persoane fizice ai unui Contract de asigurare cu valoare de răscumpărare sau ai unui Contract cu rentă viageră şi pentru Contractele de asigurare cu valoare de răscumpărare de grup sau pentru Contractele cu rentă viageră de grup. O Instituţie Financiară Raportoare poate presupune că un beneficiar persoană fizică (altul decât deţinătorul) al unui Contract de asigurare cu valoare de răscumpărare sau al unui Contract cu rentă viageră care beneficiază de o indemnizaţie de deces nu este o Persoană care face obiectul raportării şi poate considera un astfel de Cont Financiar ca nefiind un Cont care face obiectul raportării, cu excepţia cazului în care Instituţia Financiară Raportoare ştie sau are motive să ştie că beneficiarul este o Persoană care face obiectul raportării. O Instituţie Financiară Raportoare are motive să ştie că beneficiarul unui Contract de asigurare cu valoare de răscumpărare sau al unui Contract cu rentă viageră este o Persoană care face obiectul raportării dacă informaţiile colectate de către Instituţia Financiară Raportoare şi asociate respectivului beneficiar conţin indicii conform celor prevăzute la secţiunea III subsecţiunea B. În cazul în care o Instituţie Financiară Raportoare deţine informaţii concrete sau are motive să ştie că beneficiarul este o Persoană care face obiectul raportării, Instituţia Financiară Raportoare trebuie să respecte procedurile de la secţiunea III subsecţiunea B.

O Instituţie Financiară Raportoare poate considera un Cont Financiar care constă în participaţia de care beneficiază un membru în cadrul unui Contract de asigurare cu valoare de răscumpărare de grup sau al unui Contract cu rentă viageră de grup ca fiind un Cont Financiar care este un cont care nu face obiectul raportării până la data la care suma respectivă trebuie plătită angajatului/deţinătorului unui certificat sau beneficiarului, în cazul în care Contul Financiar care constă în participaţia de care beneficiază un membru în cadrul unui Contract de asigurare cu valoare de răscumpărare de grup sau al unui Contract cu rentă viageră de grup îndeplineşte următoarele cerinţe:

Termenul «Contract de asigurare cu valoare de răscumpărare de grup» înseamnă un Contract de asigurare cu valoare de răscumpărare care: (i) asigură persoane fizice care sunt afiliate prin intermediul unui angajator, al unei organizaţii profesionale, al unui sindicat ori al altei asociaţii sau grupări; şi (ii) impune plata unei prime pentru fiecare membru al grupului (sau membru al unei categorii din cadrul grupului), care este stabilită fără a lua în considerare caracteristicile individuale de sănătate, altele decât vârsta, genul şi obiceiurile legate de fumat ale respectivului membru al grupului (sau a categoriei de membri).

1.Agregarea Conturilor de persoană fizică. În scopul stabilirii soldului sau a valorii agregata Conturilor Financiare deţinute de o persoană fizică, o Instituţie Financiară Raportoare este obligaţia de a agrega toate Conturile Financiare administrate de Instituţia Financiară Raportoare, sau de o Entitate afiliată, dar numai în măsura în care sistemele informatice ale Instituţiei Financiare Raportoare arată o legătură între Conturile Financiare prin referire la un element de date, cum ar fi numărul de client sau NIF şi permite agregarea soldurilor sau a valorii conturilor. Fiecărui titular al unui Cont Financiar deţinut în comun i se atribuie soldul sau valoarea integrală a Contului Financiar deţinut în comun în scopul aplicării cerinţelor privind agregarea prevăzute la prezentul punct.

2.Agregarea Conturilor de entitate. În scopul stabilirii soldului sau a valorii agregate a Conturilor Financiare deţinute de o Entitate, o Instituţie Financiară Raportoare are obligaţia de a lua în considerare toate Conturile Financiare care sunt administrate de Instituţia Financiară Raportoare sau de o Entitate afiliată, dar numai în măsura în care sistemele informatice ale Instituţiei Financiare Raportoare arată o legătură între Conturile Financiare prin referire la un element de date, cum ar fi numărul de client sau NIF şi permit agregarea soldurilor sau a valorilor conturilor. Fiecărui titular al unui Cont Financiar deţinut în comun i se atribuie soldul sau valoarea integrală a Contului Financiar deţinut în comun în scopul aplicării cerinţelor privind agregarea prevăzute la prezentul punct.

3.Norme speciale privind agregarea conturilor aplicabile responsabililor pentru relaţii cu clienţii. În scopul stabilirii soldului sau a valorii agregate a Conturilor Financiare deţinute de o persoană pentru a stabili dacă un Cont Financiar este un Cont cu Valoare Mare, o Instituţie Financiară Raportoare are, de asemenea, obligaţia ca, în cazul oricăror Conturi Financiare cu privire la care responsabilul pentru relaţii cu clienţii ştie sau are motive să ştie că sunt în mod direct sau indirect deţinute, controlate sau instituite (altfel decât în capacitate fiduciară) de către aceeaşi persoană, de a agrega toate respectivele conturi.

SECŢIUNEA VIII:DEFINIŢIILE TERMENILOR

(A)Instituţie Financiară Raportoare

1.Termenul «Instituţie Financiară Raportoare» înseamnă orice Instituţie Financiară a unui stat membru care nu este o Instituţie Financiară Nonraportoare. Termenul «Instituţie Financiară a unui stat membru» înseamnă: (i) orice Instituţie Financiară care este rezidentă într-un stat membru, dar exclude orice sucursală a respectivei Instituţii Financiare care se află în afara teritoriului statului membru respectiv, şi (ii) orice sucursală a unei Instituţii Financiare care nu este rezidentă într-un stat membru, în cazul în care sucursala respectivă se află în respectivul stat membru.

2.Termenul «Instituţie Financiară dintr-o Jurisdicţie Participantă» înseamnă: (i) orice Instituţie Financiară care este rezidentă într-o Jurisdicţie Participantă, dar exclude orice sucursală a respectivei Instituţii Financiare care se află în afara teritoriului Jurisdicţiei Participante şi (ii) orice sucursală a unei Instituţii Financiare care nu este rezidentă într-o Jurisdicţie Participantă, în cazul în care sucursala respectivă se află într-o Jurisdicţie Participantă.

4.Termenul «Instituţie de Custodie» înseamnă orice Entitate care deţine, ca parte substanţială a activităţii sale, Active Financiare în contul unor terţi. O Entitate deţine, ca parte substanţială a activităţii sale, Active Financiare în contul unor terţi dacă venitul brut al Entităţii atribuibil deţinerii de Active Financiare şi serviciilor financiare conexe este egal sau mai mare de 20 % din venitul brut al Entităţii pe perioada cea mai scurtă dintre următoarele: (i) perioada de trei ani care se încheie la data de 31 decembrie (sau în ultima zi a unei perioadei contabile care nu este un an calendaristic) dinaintea anului în care se efectuează calculul sau (ii) perioada în cursul căreia Entitatea a existat.

6.Termenul «Entitate de Investiţii» înseamnă orice Entitate:

a)care desfăşoară, ca activitate principală, una sau mai multe dintre următoarele activităţi sau operaţiuni pentru sau în numele unui client:

b)al cărei venit brut provine în principal din activităţi de investire, reinvestire sau tranzacţionare de Active Financiare, în cazul în care Entitatea este administrată de către o altă Entitate care este o Instituţie Depozitară, o Instituţie de Custodie, o Companie de asigurări specificată sau o Entitate de Investiţii, astfel cum sunt prevăzute la subsecţiunea A punctul 6 litera (a).

O Entitate este considerată a desfăşura ca activitate principală una sau mai multe dintre activităţile menţionate la subsecţiunea A punctul 6 litera (a), sau venitul brut al unei Entităţi este atribuibil în principal activităţilor de investire, reinvestire sau tranzacţionare de Active Financiare în sensul subsecţiunii A punctul 6 litera (b), în cazul în care venitul brut al Entităţii atribuibil activităţilor relevante este egal sau mai mare de 50 % din venitul brut al Entităţii pe perioada cea mai scurtă dintre următoarele: (i) perioada de trei ani care se încheie la data de 31 decembrie a anului dinaintea anului în care se efectuează calculul; sau (ii) perioada în cursul căreia Entitatea a existat. Termenul «Entitate de Investiţii» nu include o Entitate care este o ENFS activă, întrucât Entitatea respectivă îndeplineşte oricare dintre criteriile prevăzute la subsecţiunea D punctul 8 literele (d)-(g).

7.Termenul «Activ Financiar» include un titlu de valoare (de exemplu, acţiuni în cadrul capitalului unei societăţi comerciale; participaţii în capitalurile proprii sau dreptul la beneficii în cadrul unui parteneriat deţinut de mulţi asociaţi sau cotat la bursă sau în cadrul unei fiducii; bilete la ordin, obligaţiuni sau alte titluri de datorie), drepturi generate de un parteneriat, o marfă, un swap (de exemplu, swap pe rata dobânzii, swap valutar, swap de bază, rată de dobândă cu plafon maxim, rata de dobândă cu prag minim, swap pe mărfuri, swap pe acţiuni, swap pe indici bursieri şi acorduri similare), un Contract de asigurare sau un Contract cu rentă viageră sau orice dobândă (inclusiv un contract de tip futures sau forward sau o opţiune) în legătură cu un titlu de valoare, drepturi generate de un parteneriat, o marfă, un swap, un Contract de asigurare sau un Contract cu rentă viageră. Termenul «Activ Financiar» nu include drepturile directe asupra unor bunuri imobile, care să nu fie titluri de datorie.

(B)Instituţie Financiară Nonraportoare

1.Termenul «Instituţie Financiară Nonraportoare» înseamnă orice Instituţie Financiară care este:

c)orice altă Entitate care prezintă un risc scăzut de a fi utilizată pentru evaziune fiscală, are caracteristici similare în mod substanţial cu oricare dintre Entităţile prevăzute la subsecţiunea B punctul 1 literele (a) şi (b) şi este inclusă pe lista Instituţiilor Financiare nonraportoare menţionată la articolul 8 alineatul (7^a) din prezenta directivă, cu condiţia ca statutul respectivei Entităţi drept Instituţie Financiară Nonraportoare să nu aducă atingere obiectivelor prezentei directive;

2.Termenul «Entitate guvernamentală» înseamnă guvernul unui stat membru sau al unei alte jurisdicţii, orice subdiviziune politică a unui stat membru sau a unei alte jurisdicţii (care, pentru evitarea oricărei ambiguităţi, include un stat, o provincie, un judeţ sau o localitate), sau orice organism sau agenţie deţinut(ă) integral de un stat membru sau de o altă jurisdicţie ori de una sau mai multe dintre subdiviziunile sus-menţionate (fiecare reprezentând o «Entitate guvernamentală»). Această categorie este alcătuită din părţi integrante, entităţi controlate şi subdiviziuni politice ale unui stat membru sau ale unei alte jurisdicţii.

a)O «parte integrantă» a unui stat membru sau a unei alte jurisdicţii înseamnă orice persoană, organizaţie, agenţie, birou, fond, organism public sau alt organism, oricare ar fi denumirea sa, care constituie o autoritate administrativă a unui stat membru sau a unei alte jurisdicţii. Veniturile nete ale autorităţii administrative trebuie să fie creditate contului propriu al acesteia sau altor conturi ale statului membru sau al unei alte jurisdicţii şi nicio parte a acestora nu trebuie să revină în beneficiul vreunei persoane private. O parte integrantă nu include nicio persoană fizică care este un membru al guvernului, funcţionar sau administrator care acţionează cu titlu privat sau personal.

b)O entitate controlată înseamnă o Entitate care este, formal, separată de statul membru sau altă jurisdicţie sau care constituie, în alt mod, o entitate juridică separată, cu condiţia ca:

c)Venitul nu revine în beneficiul persoanelor fizice în cazul în care respectivele persoane sunt beneficiarii-ţintă ai unui program guvernamental, iar activităţile din cadrul programului sunt desfăşurate pentru publicul larg în interes general sau se referă la administrarea unei părţi a guvernului. Cu toate acestea, sub rezerva dispoziţiilor anterioare, se consideră că venitul revine în beneficiul persoanelor fizice în cazul în care este obţinut din folosirea unei Entităţi Guvernamentale pentru a desfăşura o activitate comercială, cum ar fi o activitate bancară comercială, care furnizează servicii financiare persoanelor fizice.

3.Termenul «Organizaţie internaţională» înseamnă orice organizaţie internaţională ori agenţie sau organism deţinut în totalitate de aceasta. Această categorie include orice organizaţie interguvernamentală (inclusiv o organizaţie supranaţională): (i) care este alcătuită în primul rând din guverne; (ii) care are în vigoare un acord privind sediul sau un acord în mod fundamental similar cu statul membru; şi (iii) al cărei venit nu revine în beneficiul unor persoane private.

5.Termenul «Fond de pensii cu participare largă» înseamnă un fond instituit pentru a furniza beneficii cu titlu de pensie, indemnizaţii de invaliditate sau de deces, sau orice combinaţie a acestora, către beneficiari care sunt actuali sau foşti angajaţi (sau persoanele desemnate de către respectivii angajaţi) ai unuia sau ai mai multor angajatori în schimbul unor servicii prestate, cu condiţia ca fondul:

c)să îndeplinească cel puţin una dintre următoarele cerinţe:

6.Termenul «Fond de pensii cu participare restrânsă» înseamnă un fond instituit pentru a furniza beneficii cu titlu de pensii sau indemnizaţii de invaliditate sau de deces către beneficiari care sunt actuali sau foşti angajaţi (sau persoanele desemnate de către respectivii angajaţi) ai unuia sau ai mai multor angajatori în schimbul unor servicii prestate, cu următoarele condiţii:

7.Termenul «Fond de pensii al unei Entităţi guvernamentale, al unei Organizaţii internaţionale sau al unei Bănci centrale» înseamnă un fond instituit de o Entitate guvernamentală, o Organizaţie internaţională sau o Bancă centrală pentru a furniza beneficii cu titlu de pensii sau indemnizaţii de invaliditate sau de deces către beneficiari sau participanţi care sunt actuali sau foşti angajaţi (sau persoanele desemnate de către respectivii angajaţi), sau care nu sunt actuali sau foşti angajaţi, dacă respectivele beneficii sunt acordate unor astfel de beneficiari sau participanţi în schimbul unor servicii personale prestate pentru Entitatea guvernamentală, Organizaţia internaţională sau Banca centrală respective.

8.Termenul «Emitent de carduri de credit calificat» înseamnă o Instituţie Financiară care îndeplineşte următoarele cerinţe:

b)anterior datei de 1 ianuarie 2016 sau începând cu data menţionată, Instituţia Financiară pune în aplicare politici şi proceduri, fie pentru a împiedica un client de la a face o plată excedentară care depăşeşte cuantumul exprimat în moneda fiecărui stat membru care corespunde sumei de 50 000 USD, fie pentru a asigura faptul că orice plată excedentară efectuată de un client peste cuantumul respectiv este restituită clientului în termen de 60 de zile, aplicând, în fiecare caz, normele prevăzute la secţiunea VII subsecţiunea C privind agregarea conturilor şi conversia monetară. În acest sens, o plată excedentară a unui client nu se referă la solduri creditoare aferente unor debite contestate, ci include soldurile creditoare rezultate din restituiri de mărfuri.

9.Termenul «Organism de plasament colectiv exceptat» înseamnă o Entitate de Investiţii care este reglementată ca organism de plasament colectiv, cu condiţia ca toate drepturile asupra organismului de plasament colectiv să fie deţinute de către sau prin intermediul unor persoane fizice sau Entităţi care nu sunt Persoane care fac obiectul raportării, cu excepţia unei ENFS pasive cu Persoane care exercită controlul care sunt Persoane care fac obiectul raportării.

(C)Cont Financiar

1.Termenul «Cont Financiar» înseamnă un cont administrat de o Instituţie Financiară şi include un Cont de Depozit, un Cont de Custodie şi:

a)în cazul unei Entităţi de Investiţii, orice drepturi aferente capitalului sau datoriei aparţinând Instituţiei Financiare. Fără a aduce atingere dispoziţiilor anterioare, termenul «Cont Financiar» nu include niciun drept aferent capitalului sau datoriei unei Entităţi care este o Entitate de Investiţii doar din motivul că aceasta: (i) prestează un serviciu de consiliere în investiţii şi acţionează în numele, sau (ii) administrează portofolii ale unui client şi acţionează în numele acestuia în scopul realizării de investiţii, de gestionare sau de administrare a Activelor Financiare depuse în numele clientului la o Instituţie Financiară, alta decât respectiva Entitate;

2.Termenul «Cont de Depozit» include orice cont comercial, de debit, de economii, la termen, de consemnaţiuni, sau un cont a cărui existenţă este documentată printr-un certificat de depozit, de economii, de investiţii, un certificat de îndatorare sau un alt instrument similar păstrat de o Instituţie Financiară în cadrul obişnuit al activităţii bancare sau al unei activităţi similare. Un Cont de Depozit include, de asemenea, o sumă deţinută de o companie de asigurări în temeiul unui contract de investiţii cu garanţie sau al unui acord similar care are drept scop plata sau creditarea de dobânzi către titular.

4.Termenul «Participaţie în capitalurile proprii» înseamnă, în cazul unui parteneriat care este o Instituţie Financiară, o participaţie fie la capitalul, fie la profitul parteneriatului. În cazul unei fiducii care este o Instituţie Financiară, o Participaţie în capitalurile proprii este considerată a fi deţinută de către orice persoană asimilată unui constituitor sau unui beneficiar al întregii fiducii sau a unei părţi a acesteia, sau a oricărei alte persoane fizice care exercită un control efectiv definitiv asupra fiduciei. O Persoană care face obiectul raportării va fi considerată beneficiar al unei fiducii dacă respectiva Persoană care face obiectul raportării are dreptul de a primi, direct sau indirect (de exemplu, prin intermediul unui mandatar), o distribuţie obligatorie sau poate primi, direct sau indirect, o distribuţie discreţionară din fiducie.

6.Termenul «Contract cu rentă viageră» înseamnă un contract în conformitate cu care emitentul este de acord să efectueze plăţi pentru o anumită perioadă de timp, determinată, în totalitate sau parţial, în funcţie de speranţa de viaţă a uneia sau mai multor persoane fizice. Termenul include, de asemenea, un contract care este considerat a fi un Contract cu rentă viageră în conformitate cu legislaţia, reglementările sau practica din statul membru sau din altă jurisdicţie în care contractul a fost emis, şi în conformitate cu care emitentul este de acord să facă plăţile pentru o perioadă de mai mulţi ani.

8.Termenul «Valoare de răscumpărare» înseamnă valoarea cea mai mare dintre: (i) suma pe care deţinătorul poliţei de asigurare este îndreptăţit să o primească în cazul răscumpărării sau rezilierii contractului (calculată fără a scădea eventualele taxe de răscumpărare sau împrumuturi din poliţă) şi (ii) suma pe care deţinătorul poliţei de asigurare o poate împrumuta în temeiul contractului sau în legătură cu acesta. Fără a aduce atingere dispoziţiilor anterioare, termenul «Valoare de răscumpărare» nu include o sumă de plătit în temeiul unui Contract de asigurare:

c)drept rambursare a unei prime plătite anterior (mai puţin costul taxelor de asigurare, fie că acestea sunt sau nu efectiv aplicate) în conformitate cu un Contract de asigurare (altul decât un contract de asigurare de viaţă cu componentă de investiţii sau un Contract cu rentă viageră) ca urmare a anulării sau a rezilierii contractului, a diminuării expunerii la risc pe parcursul perioadei în care contractul este efectiv în vigoare, ori rezultând din corectarea unei erori de înscriere sau a unei erori similare cu privire la prima stipulată în contract;

9.Termenul «Cont Preexistent» înseamnă:

b)orice Cont Financiar al unui Titular de cont, indiferent de data la care a fost deschis respectivul Cont Financiar, în cazul în care:

(ii)Instituţia Financiară Raportoare (şi, după caz, Entitatea afiliată din acelaşi stat membru ca şi Instituţia Financiară Raportoare) tratează atât Conturile Financiare menţionate anterior, precum şi orice alte Conturi Financiare ale Titularului de cont care sunt considerate drept Conturi Preexistente în temeiul literei (b), drept un singur Cont Financiar în scopul respectării standardelor în materie de cerinţe privind cunoaşterea clientului prevăzute la secţiunea VII subsecţiunea A, şi în scopul stabilirii soldului sau a valorii oricăruia dintre Conturile Financiare atunci când aplică oricare dintre pragurile referitoare la cont;

17.Termenul «Cont Exclus» înseamnă oricare dintre următoarele conturi:

a)un cont de pensie care îndeplineşte următoarele cerinţe:

Un Cont Financiar care îndeplineşte în alt mod cerinţa de la subsecţiunea C punctul 17 litera (a) subpunctul (v) nu va înceta să îndeplinească această cerinţă numai din cauza faptului că respectivul Cont Financiar poate primi active sau fonduri virate din unul sau mai multe Conturi Financiare care îndeplinesc cerinţele de la subsecţiunea C punctul 17 litera (a) sau (b) sau din unul sau mai multe fonduri de pensii care îndeplinesc cerinţele de la oricare dintre punctele 5-7 de la subsecţiunea B.

b)un cont care îndeplineşte cerinţele următoare:

Un Cont Financiar care îndeplineşte în alt mod cerinţa de la subsecţiunea C punctul 17 litera (a) subpunctul (iv) nu va înceta să îndeplinească această cerinţă numai din cauza faptului că respectivul Cont Financiar poate primi active sau fonduri virate din unul sau mai multe Conturi Financiare care îndeplinesc cerinţele de la subsecţiunea C punctul 17 litera (a) sau (b) sau din unul sau mai multe fonduri de pensii care îndeplinesc cerinţele de la oricare dintre punctele 5-7 din subsecţiunea B.

c)un contract de asigurare de viaţă pe o perioadă care urmează să se încheie înainte ca persoana fizică asigurată să împlinească vârsta de 90 ani, cu condiţia ca contractul să îndeplinească următoarele cerinţe:

e)un cont instituit în legătură cu oricare dintre următoarele elemente:

f)un Cont de Depozit care îndeplineşte următoarele cerinţe:

(ii)de la data de 1 ianuarie 2016 sau anterior datei menţionate, Instituţia Financiară pune în aplicare politici şi proceduri, fie pentru a împiedica un client de la a face o plată excedentară care depăşeşte un cuantum în moneda fiecărui stat membru care corespunde sumei de 50 000 USD, fie pentru a asigura faptul că orice plată excedentară efectuată de un client şi care depăşeşte cuantumul respectiv este restituită clientului în termen de 60 de zile, aplicând, în fiecare caz, normele prevăzute la secţiunea VII subsecţiunea C privind conversia monetară. În acest sens, o plată excedentară a unui client nu se referă la solduri creditoare aferente unor debite contestate, dar include soldurile creditoare rezultate din restituiri de mărfuri.

(D)Cont care face obiectul raportării

1.Termenul «Cont care face obiectul raportării» înseamnă un Cont Financiar care este administrat de o Instituţie Financiară Raportoare a unui stat membru şi este deţinut de una sau mai multe Persoane care fac obiectul raportării sau de o ENFS pasivă cu una sau mai multe Persoane care exercită controlul care sunt Persoane care fac obiectul raportării, cu condiţia ca aceasta să fi fost identificată ca atare în temeiul procedurilor de diligentă fiscală prevăzute la secţiunile II-VII.

3.Termenul «Persoană dintr-un stat membru», din perspectiva fiecărui stat membru, înseamnă o persoană fizică sau o Entitate care are rezidenţa în orice alt stat membru în temeiul legislaţiei fiscale din jurisdicţia respectivului stat membru, sau patrimoniul succesoral al unei persoane decedate care era rezidentă a oricărui alt stat membru. În acest sens, o Entitate precum o societate civilă, o societate cu răspundere limitată sau o construcţie juridică similară care nu are rezidenţă fiscală este considerată ca fiind rezidentă în jurisdicţia în care se află sediul conducerii efective.

4.Termenul «Jurisdicţie Participantă» cu privire la fiecare stat membru înseamnă:

5.Termenul «Persoane care exercită controlul» înseamnă persoanele fizice care exercită controlul asupra unei Entităţi. În cazul unei fiducii, acest termen înseamnă constituitorul (constituitorii), fiduciarul (fiduciarii), protectorul (protectorii) (dacă este cazul), beneficiarul (beneficiarii) sau clasa (clasele) de beneficiari, precum şi orice altă persoană fizică care exercită un control efectiv definitiv asupra fiduciei, şi, în cazul unei construcţii juridice care nu este o fiducie, acest termen desemnează persoanele aflate în poziţii echivalente sau similare. Termenul «Persoane care exercită controlul» trebuie interpretat într-o manieră consecventă cu recomandările Grupului de Acţiune Financiară.

8.Termenul «ENFS activă» înseamnă orice ENFS care îndeplineşte oricare dintre următoarele criterii:

d)toate activităţile ENFS constau, în esenţă, în deţinerea (în totalitate sau parţial) a acţiunilor subscrise emise de una sau mai multe filiale ale căror tranzacţii sau activităţi sunt diferite de activităţile unei Instituţii Financiare, sau în finanţarea şi prestarea de servicii respectivelor filiale. Cu toate acestea, o Entitate nu are statutul de Entitate activă dacă funcţionează (sau se prezintă) drept un fond de investiţii, cum ar fi un fond de investiţii în societăţi necotate, un fond cu capital de risc, un fond de achiziţie prin îndatorarea companiei sau orice alt organism de plasament al cărui scop este de a achiziţiona sau de a finanţa companii şi de a deţine capital în cadrul respectivelor companii, reprezentând active de capital în scopul unor investiţii;

h)ENFS îndeplineşte toate condiţiile următoare:

(i)este constituită şi îşi desfăşoară activitatea în statul membru propriu sau în altă jurisdicţie de rezidenţă exclusiv în scopuri religioase, caritabile, ştiinţifice, artistice, culturale, sportive sau educaţionale; sau este constituită şi îşi desfăşoară activitatea în statul membru propriu sau în altă jurisdicţie de rezidenţă şi este o organizaţie profesională, o asociaţie de afaceri, o cameră de comerţ, o organizaţie a muncii, o organizaţie din sectorul agriculturii sau al horticulturii, o asociaţie civică sau o organizaţie care funcţionează exclusiv pentru promovarea bunăstării sociale;

(iv)legislaţia aplicabilă a statului membru al ENFS sau a altei jurisdicţii de rezidenţă a ENFS ori documentele de constituire a ENFS nu permit ca vreun venit ori vreun activ al ENFS să fie distribuit sau utilizat în beneficiul unei persoane fizice sau al unei Entităţi non-caritabile în alt mod decât în scopul desfăşurării de activităţi caritabile ale ENFS, sau drept plată a unor compensaţii rezonabile pentru servicii prestate, ori drept plată reprezentând valoarea justă de piaţă a proprietăţii pe care ENFS a cumpărat-o; şi

(E)Diverse

1.Termenul «Titular de cont» înseamnă persoana inclusă pe o listă sau identificată drept titularul unui Cont Financiar de către Instituţia Financiară care ţine contul. O persoană, alta decât o Instituţie Financiară, care deţine un Cont Financiar în beneficiul sau în numele altei persoane în calitate de agent, custode, mandatar, semnatar, consilier de investiţii sau intermediar, nu este considerată drept deţinătoare a contului în sensul prezentei directive, ci cealaltă persoană este considerată drept titulară a contului. În cazul unui Contract de asigurare cu valoare de răscumpărare sau al unui Contract cu rentă viageră, Titularul de cont este orice persoană care are dreptul să acceseze valoarea de răscumpărare sau să modifice beneficiarului contractului. În cazul în care nicio persoană nu poate să aibă acces la valoarea de răscumpărare sau să modifice beneficiarul, Titularul de cont este orice persoană desemnată în calitate de proprietar în contract şi orice persoană cu un drept la plată în conformitate cu termenii contractuali. La scadenţa unui Contract de asigurare cu valoare de răscumpărare sau a unui Contract cu rentă viageră, fiecare persoană care are dreptul să primească o plată în conformitate cu contractul este considerată ca fiind un Titular de cont.

4.O Entitate este o «Entitate afiliată» unei alte Entităţi dacă: (i) oricare dintre cele două Entităţi deţine controlul asupra celeilalte; (ii) cele două Entităţi se află sub control comun; sau (iii) cele două Entităţi sunt Entităţi de investiţii prevăzute la subsecţiunea A punctul 6 litera (b), se află sub o conducere comună şi respectiva conducere este cea care asigură respectarea cerinţelor de diligentă fiscală care revine unor astfel de Entităţi de investiţii. În acest sens, noţiunea de control include deţinerea directă sau indirectă a peste 50 % din voturi şi din valoarea unei Entităţi.

6.Termenul «Documente Justificative» include oricare dintre următoarele:

d)orice situaţie financiară auditată, raport de credit efectuat de o parte terţă, declarare a falimentului sau raport al unei autorităţi de reglementare a pieţei titlurilor de valoare.

Cu privire la un Cont de Entitate Preexistent, Instituţia Financiară Raportoare poate utiliza ca Documente Justificative orice clasificare care figurează în registrele Instituţiei Financiare Raportoare cu privire la Titularul de cont care a fost determinată pe baza unui sistem standardizat de codificare a segmentelor de activitate, care a fost înregistrată de către Instituţia Financiară Raportoare în conformitate cu practicile sale obişnuite de afaceri în scopul aplicării Procedurilor AML/KYC proceduri sau în alte scopuri de reglementare (altele decât fiscale) şi care a fost pusă în aplicare de către Instituţia Financiară Raportoare înainte de data utilizată pentru a clasifica Contul Financiar drept un Cont Preexistent, cu condiţia ca respectiva Instituţie Financiară Raportoare să nu fi aflat sau să nu aibă motive de a fi aflat că respectiva clasificare este incorectă sau nefiabilă. Termenul «Sistem standardizat de codificare a segmentelor de activitate» înseamnă un sistem de codificare utilizat pentru a clasifica unităţile în funcţie de tipul activităţii lor în alte scopuri decât în scopuri fiscale.

SECŢIUNEA IX:PUNEREA ÎN APLICARE EFECTIVĂ

SECŢIUNEA X:DATE DE PUNERE ÎN APLICARE ÎN CEEA CE PRIVEŞTE INSTITUŢIILE FINANCIARE RAPORTOARE SITUATE ÎN AUSTRIA

O «modificare a circumstanţelor» include orice modificare care are drept rezultat adăugarea de informaţii relevante privind statutul unei persoane sau intră, în alt mod, în contradicţie cu statutul persoanei respective. În plus, o modificare a circumstanţelor include orice modificare sau completare a informaţiilor privind contul Titularului de cont (inclusiv adăugarea sau substituirea unui Titular de cont, ori altă modificare referitoare la acesta) sau orice modificare sau completare a informaţiilor privind orice cont asociat cu un astfel de cont (aplicând normele privind agregarea conturilor prevăzute la anexa I secţiunea VII subsecţiunea C punctele 1-3), dacă o astfel de modificare sau completare a informaţiilor afectează statutul Titularului de cont.

În cazul în care o Instituţie Financiară Raportoare a aplicat testul cu privire la adresa de rezidenţă prevăzută la anexa I secţiunea III subsecţiunea B punctul 1 şi intervine o modificare a circumstanţelor în urma căreia Instituţia Financiară Raportoare află sau are motive să afle că Documentele justificative iniţiale (sau orice alte documente echivalente) sunt incorecte sau nefiabile, Instituţia Financiară Raportoare trebuie, până în ultima zi a anului calendaristic relevant sau a altei perioade de raportare adecvate, ori în termen de 90 de zile calendaristice de la notificarea sau descoperirea unei asemenea modificări a circumstanţelor, oricare dintre acestea este mai recentă, să obţină o autocertificare şi noi Documente Justificative pentru a stabili rezidenţa fiscală (rezidenţele fiscale) a(le) Titularului de cont. În cazul în care o Instituţie Financiară Raportoare nu poate obţine autocertificarea şi noi Documente Justificative până la data respectivă, aceasta trebuie să aplice procedura de căutare în registrul electronic prevăzută la anexa I secţiunea III subsecţiunea B punctele 2-6.

O Instituţie Financiară este «rezidentă» într-un stat membru în cazul în care aceasta se află sub jurisdicţia statului membru respectiv (şi anume, statul membru poate impune raportarea de către Instituţia Financiară). În general, în cazul în care o Instituţie Financiară are rezidenţa fiscală într-un stat membru, aceasta se află sub jurisdicţia acestui stat membru şi, prin urmare, este o Instituţie Financiară a statului membru. În cazul unei fiducii care este o Instituţie Financiară (indiferent dacă aceasta este rezident fiscal într-un stat membru), fiducia este considerată a se afla sub jurisdicţia unui stat membru dacă unul sau mai mulţi fiduciari sunt rezidenţi în respectivul stat membru, cu excepţia cazului în care fiducia raportează altui stat membru toate informaţiile care trebuie raportate în temeiul prezentei directive cu privire la Conturile care fac obiectul raportării administrate de fiducie, în virtutea faptului că fiducia are rezidenţa fiscală în acel stat membru. Cu toate acestea, în cazul în care o Instituţie Financiară (care nu este o fiducie) nu are rezidenţă fiscală (de exemplu, pentru că este considerată transparentă din punct de vedere fiscal sau pentru că se află într-o jurisdicţie în care nu există impozit pe venit), se consideră că aceasta se află sub jurisdicţia unui stat membru şi că este, prin urmare, o Instituţie Financiară a statului membru, în cazul în care:

O Entitate precum o societate civilă, o societate cu răspundere limitată sau o construcţie juridică similară care nu are rezidenţă fiscală, în conformitate anexa I secţiunea VIII subsecţiunea D punctul 3, este considerată ca fiind rezidentă în jurisdicţia în care se află sediul conducerii efective. În acest sens, o persoană juridică sau o construcţie juridică este considerată a fi «similară» cu o societate civilă şi cu o societate cu răspundere limitată în cazul în care aceasta nu este tratată ca o unitate impozabilă într-un stat membru în temeiul legislaţiei fiscale a acestui stat membru. Cu toate acestea, în scopul de a evita raportarea dublă (ţinând cont de sfera amplă a termenului «Persoane care exercită controlul» în cazul fiduciilor), o fiducie care este o ENFS pasivă nu poate fi considerată o construcţie juridică similară.

Una dintre cerinţele prevăzute la anexa I secţiunea VIII subsecţiunea E punctul 6 litera (c) este că, în ceea ce priveşte o Entitate, documentaţia oficială include fie adresa sediului principal al entităţii în statul membru sau în altă jurisdicţie în care aceasta afirmă că este rezidentă, fie statul membru sau altă jurisdicţie în care Entitatea a fost înregistrată sau constituită. Adresa sediului principal al Entităţii este, în general, locul în care se află sediul conducerii efective. Adresa unei Instituţii Financiare la care Entitatea administrează un cont, o căsuţă poştală sau o adresă utilizate exclusiv pentru corespondenţă nu este adresa sediului principal al Entităţii, cu excepţia cazului în care respectiva adresă este singura adresă utilizată de către Entitate şi figurează ca adresă socială a Entităţii în documentele de constituire. Mai mult decât atât, o adresă furnizată purtând menţiunea «post-restant» nu este adresa sediului principal al Entităţii."