Art. 4. - Art. 4: Evaluarea riscurilor şi determinarea expunerii - Directiva 2013/35/UE/26-iun-2013 privind cerinţele minime de sănătate şi securitate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscuri generate de agenţii fizici (câmpuri electromagnetice) [a douăzecea directivă specială în sensul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 89/391/CEE] şi de abrogare a Directivei 2004/40/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 179L

În vigoare
Versiune de la: 29 Iunie 2013
Art. 4: Evaluarea riscurilor şi determinarea expunerii
(1)În îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la articolul 6 alineatul (3) şi la articolul 9 alineatul (1) din Directiva 89/391/CEE, angajatorul evaluează toate riscurile pentru lucrători generate de câmpurile electromagnetice la locul de muncă şi, dacă este necesar, măsoară sau calculează nivelurile câmpurilor electromagnetice la care sunt expuşi lucrătorii.
Fără a aduce atingere articolului 10 din Directiva 89/391/CEE şi articolului 6 din prezenta directivă, respectiva evaluare poate fi făcută publică la cerere, în conformitate cu dreptul Uniunii şi cu legislaţia naţională relevantă. În special, în cazul prelucrării datelor cu caracter personal ale lucrătorilor în cadrul evaluării menţionate, orice publicare a acestor date trebuie să se facă în conformitate cu Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date (1) şi cu legislaţia naţională a statelor membre prin care este pusă în aplicare respectiva directivă. Cu excepţia cazului în care un interes public superior justifică publicarea evaluării în cauză, autorităţile publice care deţin o copie a evaluării pot refuza o cerere de acces la aceasta sau o cerere de a o pune la dispoziţia publicului, în cazul în care o astfel de divulgare ar submina protecţia intereselor comerciale ale angajatorului, inclusiv a celor aferente drepturilor de proprietate intelectuală. Angajatorii pot refuza să divulge sau să facă publică evaluarea în cauză în aceleaşi condiţii, în conformitate cu dreptul Uniunii şi cu legislaţia naţională relevantă.
(1)JO L 281, 23.11.1995, p. 31.
(2)În scopul evaluării prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol, angajatorul identifică şi evaluează câmpurile electromagnetice de la locul de muncă, ţinând seama de ghidurile practice menţionate la articolul 14 şi de alte standarde sau orientări relevante furnizate de statul membru în cauză, inclusiv de bazele de date referitoare la expunere. Fără a aduce atingere obligaţiilor care revin angajatorului în temeiul prezentului articol, angajatorul este, de asemenea, îndreptăţit, după caz, să ţină seama de nivelurile de emisie şi de alte date corespunzătoare în materie de securitate furnizate referitor la echipament de către fabricant sau de către distribuitor, în conformitate cu dreptul Uniunii relevant, inclusiv de evaluarea riscului, dacă se aplică la condiţiile de expunere de la locul de muncă sau de la locul unde se află instalaţia.
(3)În cazul în care respectarea ELV nu se poate determina în mod fiabil pe baza unor informaţii uşor accesibile, evaluarea expunerii este efectuată pe baza măsurătorilor sau a calculelor. În acest caz, evaluarea ţine seama de incertitudinile legate de măsurători sau calcule, cum ar fi erorile numerice, modelizarea sursei, modelarea geometrică şi proprietăţile electrice ale ţesuturilor şi materialelor, stabilite în conformitate cu buna practică relevantă.
(4)Evaluarea, măsurarea şi calculele prevăzute la alineatele (1), (2) şi (3) din prezentul articol se planifică şi se efectuează de către serviciile sau persoanele competente la intervale corespunzătoare, luând în considerare orientările în temeiul prezentei directive şi, în special, articolele 7 şi 11 din Directiva 89/391/CEE privind persoanele sau serviciile competente necesare, precum şi consultarea şi participarea lucrătorilor. Datele obţinute din evaluarea, măsurarea sau calcularea nivelului de expunere se păstrează într-o formă corespunzătoare care garantează trasabilitatea şi care permite consultarea la o dată ulterioară, în conformitate cu legislaţia şi practica naţională.
(5)La evaluarea riscului în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) din Directiva 89/391/CEE, angajatorul acordă o atenţie deosebită următoarelor elemente:
a)ELV pentru efecte asupra sănătăţii, ELV pentru efecte senzoriale şi AL menţionate la articolul 3 şi în anexele II şi III la prezenta directivă;
b)frecvenţei, nivelului, duratei şi tipului de expunere, inclusiv distribuţiei în corpul lucrătorilor şi în spaţiul de lucru;
c)oricăror efecte biofizice directe;
d)oricăror efecte asupra sănătăţii şi securităţii lucrătorilor expuşi unor riscuri deosebite, în special lucrătorii care poartă un dispozitiv medical activ sau pasiv implantabil, cum ar fi stimulatoarele cardiace, lucrătorii care poartă dispozitive medicale pe corp, cum ar fi pompele de insulină, şi lucrătorii în stare de graviditate;
e)oricăror efecte indirecte;
f)existenţei echipamentelor de înlocuire destinate să reducă nivelurile de expunere la câmpurile electromagnetice;
g)informaţiilor corespunzătoare obţinute în urma supravegherii stării de sănătate menţionate la articolul 8;
h)informaţiilor furnizate de fabricantul echipamentelor;
i)altor informaţii relevante în materie de sănătate şi securitate;
j)surselor multiple de expunere;
k)expunerii simultane la câmpuri cu frecvenţe multiple.
(6)În locurile de muncă deschise publicului nu este necesar să se realizeze o evaluare a expunerii, dacă s-a realizat deja o evaluare în conformitate cu prevederile privind limitarea expunerii populaţiei la câmpuri electromagnetice, dacă restricţiile specificate în prevederile respective sunt respectate pentru lucrători şi dacă riscurile la adresa sănătăţii şi securităţii sunt excluse. Atunci când echipamentele pentru uz public sunt utilizate conform destinaţiei prevăzute şi respectă dreptul Uniunii privind produsele, care stabileşte niveluri de securitate mai stricte decât cele prevăzute de prezenta directivă, şi nu se utilizează alte echipamente, se consideră că aceste condiţii sunt îndeplinite.
(7)Angajatorul trebuie să dispună de o evaluare a riscurilor în conformitate cu articolul 9 alineatul (1) litera (a) din Directiva 89/391/CEE şi să identifice măsurile care trebuie luate în conformitate cu articolul 5 din prezenta directivă. Evaluarea riscurilor poate include motivele pentru care angajatorul consideră că natura şi amploarea riscurilor legate de câmpurile electromagnetice nu justifică o evaluare suplimentară mai detaliată a riscurilor. Evaluarea riscurilor se actualizează periodic, în special atunci când s-au produs modificări semnificative în urma cărora ar putea deveni caducă sau când rezultatele supravegherii stării de sănătate menţionată la articolul 8 dovedesc necesitatea acesteia.